Profesorii, obligaţi să dovedească faptul că nu sunt violatori de copii. Trebuie să ducă la şcoală adeverinţe de integritate comportamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentele sunt eliberate de Poliţie
Documentele sunt eliberate de Poliţie

Începând cu acest an şcolar, profesorii, dar şi alte persoane care intră în contact direct cu copii sau cu oameni vulnerabili, trebuie să dovedească printr-un document că nu sunt violatori.

 Actele sunt eliberate de Poliţie.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova vă informează că Adeverinţa de integritate comportamentală prevăzută de Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se eliberează numai de la sediul inspectoratului, din Municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova.

Astăzi, 06 septembrie 2019, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din Municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, începând cu orele 08:30, au fost deschise încă două ghişee în vederea eliberării certificatelor de cazier judiciar precum şi a adeverinţelor de integritate comportamentală.

Pentru a reduce timpul de aşteptare al eliberării acestor documente, a fost şi prelungit programul de lucru, pentru cele patru ghişee, astfel:
- De luni până vineri- programul de lucru va fi cuprins în intervalul orar 08:30-18:00, cu pauză între 12:00-12:30.
- Sâmbătă - programul de lucru se va desfăşura între orele 09:00-12:00.

De asemenea, facem precizarea că solicitările pentru eliberarea adeverinţelor de integritate comportamentală, se pot realiza în format unitar de către reprezentanţi ai unităţilor, prin adresă înaintată atât personal cât şi prin intermediul Oficiului Poştal, sub formă de tabel, care să conţină datele de stare civilă ale personalului cât şi consimţământul acestora în vederea prelucrării datelor cu caracter personal şi eliberării în acest mod.


Totodată, vă reamintim faptul că Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul inspectoratului, a pus la dispoziţia cetăţenilor 9 puncte de lucru pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, pe raza judeţului Prahova, în funţie de programul de lucru.

Persoanele interesate în vederea obţinerii certificatelor de cazier judiciar, se pot adresa oricăreia dintre aceste locaţii, indiferent de localitatea de domiciliu sau locul naşterii. Informaţii cu privire la procedura eliberării acestor documente sunt disponibile pe site-ul instituţiei (www.ph.politiaromana.ro), la secţiunea Utile/Documente eliberări acte/Obţinerea certificatului de cazier judiciar.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite