Primarul din Brebu a contramandat plecarea în Las Vegas în urma criticilor primite. „Nu mai văd oportun acest schimb de experienţă”

Primarul din Brebu a contramandat plecarea în Las Vegas în urma criticilor
primite. „Nu mai văd oportun acest schimb de experienţă”

Primarul din Brebu nu mai pleacă în SUA                                   FOTO: Diana Frîncu

Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu, a anunţat, în timpul unei conferinţe de presă, că a decis să contramandeze vizita în Las Vegas şi Miami în urma criticilor primite atât din partea presei, dar şi din partea localnicilor care i-au reproşat cheltuiala mult prea mare pentru o localitate atât de mică.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Astăzi, dacă mă întrebaţi, vă spun că nu mai plec. În proporţie de 95% sunt hotărât să nu mai plec. Mâine există posibilitatea să mă răzgândesc”, a declarat Ungureanu. 

Anunţul a fost însoţit însă de o serie de aprecieri deloc prietenoase la adresa celor care nu au înţeles scopul deplasării unei delgaţii din Brebu peste ocean, în condiţiile în care reprezentanţii primăriei prahovene nu mergeau la plajă şi la păcănele în Las Vegas şi Miami, ci doar într-un schimb de experienţă.

“Cei care au făcut comentarii nefondate, de-a dreptul scabroase au mentalitate retrogradă, comunistă. Nu mă duceam la plaja la Miami, nu mă duceam la păcănele în Las Vegas, mă duceam sa văd cum funcţionează adminsitraţia de acolo”, a declarat Ungureanu.

Edilul a anunţat că cei 45.000 de lei alocaţi de la bugetul local pentru vizita în SUA vor fi cheltuiţi pentru perfecţionarea angajaţilor din primăria pe care o conduce.

“Cu 45.000 de lei nu pot să fac nimic şi oricum era o sumă maximă pe care am rezervat-o pentru această deplasare. Este foarte posibil ca totul să fi costat mult mai puţin. Acum, dacă nu mai plec eu, trimit personalul la specializare la Băile Felix”, a spus edilul comunei Brebu.

O delegaţie din Brebu, din care făceau partea primarul, doi consilieri locali şi un angajat al Primăriei, ar fi trebuit să plece, la sfârşitul lunii mai, în SUA, în Las Vegas, Miami şi Orlando, la invitaţia unui ONG din Braşov.

Pentru această vizită “de studiu”, Consiliul Local din Brebu a aprobat, în luna februarie, alocarea sumei de 45.000 de lei de la bugetul local.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările