Primar demis după condamnarea într-un dosar de pornografie infantilă, reangajat consilier la primărie. Viceprimar: „Care e necazul?“

Primar demis după condamnarea într-un
dosar de pornografie infantilă, reangajat consilier la primărie. Viceprimar: „Care e necazul?“

Bogdan Davidescu, primarul demis dupa ce a fost codnamnat intr-un dosar de porongrafie infantila, reangajat in postul de consilier personal al viceprimarului FOTO Diana Frincu

Fostul primar al comunei prahovene Şotrile Bogdan Davidescu, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă, s-a reangajat la primărie. De cinci zile este consilierul personal al viceprimarului Ion Toporaş, care are acum atribuţii de primar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bogdan Davidescu a fost demis din funcţie, prin ordin de prefect, la începutul acestui an. Decizia a fost luată ca urmare a condamnării definitive în dosarul trimis în judecată de DIICOT Ploieşti. Fostul edil a fost găsit vinovat de pornografie infantilă şi condamnat pentru această faptă la închisoare cu suspendare. Ca pedeapsă complementară, Davidescu este obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii fie la grădiniţa din comună, fie la Primăria Şotrile, potrovit deciziei judecătoreşti.

Contactat telefonic, viceprimarul cu atribuţii de primar, Ion Toporaş, a precizat că decizia de a-l angaja pe edilul condamnat pentru pornografie infantilă i-a apraţinut tocmai pentru că are nevoie să fie ajutat şi sfătuit pentru finalizarea unor proiecte aflate în derulare şi iniţiate de Bogdan Davidescu. Toporaş a precizat că, din punctul său de vedere, viaţa personală a unui primar nu trebuie amestecată cu activitatea din primărie.

”E ok, nu are funcţie de conducere, e doar persoană contractuală. La îndemnul oamenilor din comună am luat decizia asta. Noi avem nişte proiecte în derulare pe investiţii şi chiar trebuia cineva să mă ajute. Să aduc o persoană care nu are habar, mai bine am preferat să-l aduc pe dumnealui să mă consilieze. Nu are altceva de făcut. Nu are atribuţii, nu ia decizii, nu semnează, nu e factor de decizie, pur şi simplu consiliere de teren şi la birou”, a explicat Ion Toporaş.

Acesta a explicat că, în prezent, la Şotrile se derulează mai multe proiecte privind alimentarea cu apă, asfaltări şi reabilitarea şcolii generale. În plus, a explicat Toporaş, angajarea fostului primar în calitate de consilier personal nu contravine legislaţiei în vigoare.

”E condamnare, l-a demis, care mai e necazul? E legal ceea ce am făcut, nu-mi interzice legea, e pe perioada mandatului meu”, a adăugat viceprimarul comunei Şotrile.

Potrivit sentinţei definitive, Bogdan Davidescu va trebui să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii exact în cadrul instituţiei pe care o consiliază. Viceprimarul a precizat că deocamdată nu au sosit documentele de la Serviciul de probaţiune care să indice locul şi zilele în care Davidescu va munci pentru comunitate.

”O să-şi ia concediu fără plată, nu ştiu. Oricum nu o să fie pontat în zilele în care va trebui să muncească în folosul comunităţii”, a mai spus Toporaş.

Viceprimarul a declarat că Bogdan Davidescu este plătit cu aproximativ 2.000 de lei brut pe lună, pentru munca de consiliere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările