Preluarea Petrolului Ploieşti a fost amânată. Acţionarii n-au banii necesari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul a trecut cu 19 voturi favorbile
Proiectul a trecut cu 19 voturi favorbile

Consilierii locali ploieşteni au aprobat, marţi, prelungirea termenului pentru preluarea echipei de fotbal de către familia Capră, întrucât cei care doresc să devină noii acţionari ai grupării au adus numai un sfert din banii promişi

Pe scurt, situaţia clubului Petrolul se prezintă în modul următor: vechii proprietari, adică FSLI Petrom, Liviu Luca, Florin Bercea şi Edi Alexandru, s-au înţeles cu Primăria Ploieşti ca municipalitatea să preia controlul echipei, urmând ca, în acte, societatea să treacă la Primărie după soluţionarea problemelor privind datoria la stat. Sub această formulă, Petrolul a evoluat în Liga 2 şi acum Liga 1 în ultimii ani. Recent, Primăria a găsit investitori, care s-au angajat să preia gruparea direct de la FSLI. Pe 20 februarie, Consiliul Local a aprobat forma finală a protocolului în trei, în urma căruia familia Capră urma să preia societatea, iar Primăria îşi întărea toate drepturile asupra mărcilor înregistrate şi palmaresului. La rândul lor, noii acţionari se angajau să pună la dispoziţia clubului suma de 800.000 de euro în zece zile, reprezentând 200.000 pentru transferuri şi 600.000 pentru funcţionare şi acoperirea datoriilor.

CITIŢI ŞI:

200 de suporteri au venit la CL să susţină Petrolul

Cu aceste lămuriri făcute, ajungem la situaţia de marţi, când consilierii au fost din nou chemaţi la vot, de această dată pentru a prelungi termenul acordat familiei Capră. Astfel, conform proiectului, aprobat cu 19 voturi favorabile, oamenii de afaceri care doresc să preia clubul ploieştean trebuie să vină cu banii până pe 15 martie. Întârzierea a apărut pentru că ei au făcut dovada, până acum, doar pentru cei 200.000 de euro, adică numai un sfert din suma convenită. Această problemă i-a făcut pe mai mulţi consilieri să se întrebe dacă afaceriştii care doresc să preia frâiele societăţii îşi permit s-o şi ţină în viaţă.

„Faptul că, până astăzi, n-au fost capabili să respecte condiţiile asumate, în opinia mea este o lipsă de bonitate şi ar trebui să ne ridice un mare semn de întrebare cu privire la viitorul clubului Petrolul. Mă îndoiesc că este preluat de un investitor capabil“, a comentat consilierul local Adrian Lupu.

„Nu pot să spun că sunt mulţumit că mi s-au adeverit previziunile sumbre de la precedenta şedinţă. Această amânare mi se pare un glonţ tras în aer. S-a dovedit că există o doză mare de neprofesionalism în modul de atacare a hotărârilor de Consiliu“, a comentat şi Ion Eparu, acuzând conducerea primăriei pentru că le-a forţat mâna consilierilor, la şedinţa din 20 februarie, sub pretextul că echipa are nevoie de banii de transferuri până pe 23. Deşi proiectul a trecut atunci „fulger“, cei care se doresc noii acţionari au fost mai puţin grăbiţi cu alocarea banilor.

Paravan pentru Florian Walter

Mai mulţi consilieri locali, printre care şi fostul jucătorul al Petrolului Ion Eparu, au avansat varianta ca, din vară, acţionariatul Petrolului Ploieşti să fie preluat de Florian Walter, actualul patron de la U Cluj. De altfel, deşi nu a dat niciun nume, primarul Ploieştiului a dat de înţeles în mai multe rânduri că familia Capră este numai un paravan pentru un potent om de afaceri interesat să preia echipa din sezonul 2012-2013.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite