„Praful apei“, metafora care a dat numele judeţului Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai populat judeţ din România, renumit pentru staţiunile de pe Valea Prahovei, rafinării, dar şi podgoriile în care se produc unele dintre cele bune vinuri din ţară, şi-a luat numele de la fenomenul care se produce pe râul de-a lungul căruia se întinde din vechime judeţul

Râul Prahova a fost mai întâi Prahoviţa, un diminutiv care provine din slavul „prah“, în româneşte praf. Nu este vorba, însă, despre praful propriu-zis, ci despre o metaforă care se referea la apa care, în cădere, se transforma în picături mărunte, asemănătoare firelor de praf.

Istoricul ploieştean Dorin Stănescu ne-a ajutat cu mai multe informaţii inedite despre originea şi istoria numelui judeţului Prahova, „relaţiile“ cu vecinii şi transformările teritoriale de-a lungul timpului.

Din istoria organizării si reorganizării administrative a judeţului Prahova 1482-1968.

O istorie de şase secole

Istoricul Dinu Giurescu, în lucrarea „Ţara Românescă în secolele XIV-XV“, consemnează că judeţul Prahova alături de alte judeţe din Ţara Românească apare în documente în 1482 (numele de Prahova apare chiar în  documente mai timpurii –începutul secolului al XV-lea), iar numele său provine de la râul Prahova, de-a lungul căruia se întindea la vremea respectivă judeţul. 

Această denumire nu este, desigur, singulară, existând o frapantă similitudine cu alte judeţe, care şi ele îşi iau denumirea de la râurile care curg pe teritoriul ocupat de ele - Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Buzău sau Gorj.

Prahova un toponimic… praf

Prahova râul şi  fostul judeţ din Muntenia (în momentul apariţiei lucrării din care cităm 1963, judeţul era desfiinţat, România fiind organizată după model sovietic în regiuni) cu diminutivul Prahoviţa provine din slavul prah în româneşte praf, rezultă că sensul toponimicului nostru este metaforic, nu este vorba despre praful propriu zis, ci despre apa care căzând de la înălţime se prăfuieşte, adică se transformă în picături mărunte asemănătoare cu firele de praf,  cu alte cuvinte Prahova poate fi considerat un sinonim aproximativ al bâlbâietoarei (râuri ale căror apă cade de la înălţime) - Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1963, p.479 şi passim.

Din punct de vedere al teritoriului ocupat, pe întreg parcursul evului mediu, judeţul Prahova nu reprezintă una dintre cele mai importante entităţi administrative-teritoriale ale Ţării Româneşti, dar în raport cu judeţele vecine are un mare avantaj care va fi fructificat în epoca modernă – o excelentă poziţie geografică. Prin comparaţie, judeţele vecine Saac şi Buzău sunt mult mai mari.

Un vecin al Prahovei, celebru în literatura secolului al XIX-lea, Bucovul lui Barbu Paris Mumuleanu şi Dinu Păturică

Se cuvine să facem o remarcă despre judeţul Saac sau Săcuieni. Este atestat pentru prima oară în anul 1482, cu toate că unii istorici îl consideră ca fiind înfiinţat undeva pe la 1227, iar etimologia de Saac, Săcuieni ar deriva de la secuii care au venit aici în număr foarte mare.

Capitala iniţială a  judeţului Saac a fost la Vălenii de Munte, iar de la 1780 şi până în anul desfiiinţării – 1845, capitala a fost la Bucov. Aici s-au stabilit pentru o perioadă  boierii Filipescu, iar membri importanţi ai familiei au locuit aici, spre exemplu Constantin Filipescu unul dintre personajele cheie în viaţa politică naţională din primele două decenii ale secolului al XIX-lea, iar la casa sa din Bucov a locuit şi poetul  Barbu Paris Mumuleanu, considerat unul dintre creatorii limbii literare,  despre care Eminescu a scris  în poezia Epigonii:

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,

Şi dacă tot vorbim de literatură, nu trebuie uitat că un personaj important al literaturii române din secolul XIX, Dinu Păturică din romanul lui Nicolae Filimon – Ciocoii vechi şi noi este din acelaşi Bucov, capitală cu o existenţă efemeră pe harta centrelor şi oraşelor de altădată.

DN1, petrolul şi „canibalizarea“ vecinilor

Secolul al XIX-lea a fost fără îndoială epoca take-off-ului judeţului Prahova, iar la acest lucru au contribuit trei factori: poziţia geografică placă turnantă spre Ardeal şi Moldova, resursele uriaşe de petrol şi construirea drumului naţional 1 Bucureşti-Braşov, începând cu 1846, apoi a căilor ferate.

Creşterea influenţei spaţiului occidental în principatele române a condus şi la o reaşezare a legăturilor economice  cu occidentul. Iar aici, în Prahova, un rol important l-a avut Braşovul, comerţul cu acest oraş contribuind decisiv la afirmarea Prahovei ca un spaţiu economic, politic important.

Acest fapt s-a tradus prin decizia domnitorului Gheorghe Bibescu de a desfiinţa judeţul Saac şi de a-l împărţi între Prahova şi Buzău, iar partea leului revenind Prahovei.

Saacul nu a fost singura victimă, întrucât cu ocazia altor reorganizări teritoriale 1950, 1968 au mai fost alipite şi aşezări aparţinând Buzăului (Mizilul fiind cel mai bun exemplu).

Carol al II-lea şi ,, dispariţia”  judeţului Prahova

În 1938, Carol al II-lea a desfiinţat judeţele, preluând modelul fascist de organizare administrativă şi astfel timp de doi ani 1938-1940, Regatul României a fost împărţit în 10 ţinuturi,  zona Prahova fiind încorporată în ţinutul Bucegi care grupa cea mai mare parte a Munteniei. După abdicarea lui Carol al II-lea s-a revenit la formula judeţelor.

,,Prahova Mare’’ a lui Gheorghiu Dej

Cea mai mare întindere teritorială a spaţiului Prahovei, în fapt apogeul său, a fost consemnată de reforma administrativă din 1950, atunci când după modelul stalinist al URSS, România fost împărţită în regiuni. Astfel a apărut Regiunea Prahova care îngloba şi fostele judeţe Buzău şi Dâmboviţa.

Această stare de fapt a durat doar până în anul 1968, când noua reorganizare teritorială a reluat tradiţia judeţelor, iar judeţul Prahova ocupând  în linii mari acelaşi teritoriu de la începutul secolului al XX-lea.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite