Poliţiştul prahovean Constantin Cojanu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. În cauză este cercetat şi un director din Parlament

Poliţiştul prahovean Constantin Cojanu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. În cauză este cercetat şi un director din Parlament

Poliţistul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată de procurorii DNA. FOTO arhivă Adevărul

Constantin Cojanu, agent principal de poliţie în cadrul I.P.J Prahova, este arestat preventiv şi a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Şapte persoane, printre care şi un director din Camera Deputaţilor vor fi judecaţi la Tribunalul Bucureşti

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 29 ianuarie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declanşat cercetarea penală faţă de Constantin Cojanu. Acesta este suspectat că a primit 315.000 de euro de la mai multe persoane în schimbul promisiunii că îi va ajuta în procese, prin intermediul unui procuror.

Alte şase persoane, Dimu Polifroni, George Guliu, Jozsef Laszlo, Neculae Şapera, Luminiţa Guliu şi Gabriel Leonte - în cadrul Parlamentului României – Camera Deputaţilor au fost trimişi în judecată pentru trafic şi cumpărare de influenţă sau complicitate la aceste infracţiuni.

Iată ce se arată în rechizitoriul întocmit de procurori:

În perioada august 2012 – 21 ianuarie 2013, inculpatul Cojanu Constantin, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, a pretins şi primit, în mai multe tranşe, de la inculpaţii Guliu George, Guliu Luminiţa şi Şapera Neculae (cumnatul lui Guliu George), prin intermediul inculpaţilor Dimu Polifroni şi Leonte Gabriel, suma totală de 255.000 euro, din care a restituit 20.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, care, la rândul său, i-ar fi putut determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti ori pe cei din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestiţi cu soluţionarea dosarelor penale în care este implicat inculpatul Guliu George, să dispună punerea în libertate a acestuia. Inculpatul Guliu George este cercetat în mai multe cauze penale, una dintre acestea fiind pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie  Din suma menţionată mai sus, Leonte Gabriel a primit şi pentru sine suma de 5.000 de euro.

Tot în scopul punerii în libertate, în perioada 20 decembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, inculpatul Guliu George, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, a oferit inculpatului Laszlo Jozsef, prin intermediul soţiei sale inculpata Guliu Luminiţa, suma de 30.000 euro, pentru ca Laszlo Jozsef să intervină pe lângă un judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care, la rândul său, i-ar fi putut determina pe judecătorii din cadrul acestei instanţe, învestiţi cu soluţionarea dosarelor penale în care este implicat inculpatul Guliu George, să dispună punerea în libertate a acestuia.

Independent de situaţia prezentată mai sus, în perioada 5 decembrie 2012 – 25 ianuarie 2013, inculpatul Cojanu Constantin, prin intermediul inculpatului Leonte Gabriel, a pretins de la inculpatul Dimu Polifroni suma de 60.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra aceluiaşi procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, care, la rândul său, i-ar fi putut determina pe judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa ori pe cei din cadrul Curţii de Apel Constanţa, învestiţi cu soluţionarea dosarului penal în care este judecat un primar din judeţul Constanţa, să pronunţe o soluţie favorabilă acestuia, în sensul punerii în libertate din starea de arest preventiv. În caz de nereuşită, Dimu Polifroni i-a solicitat lui Cojanu Constantin ca, prin intermediul aceluiaşi procuror, să obţină strămutarea dosarului penal în care este judecat primarul respectiv, prin intervenţii la judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobila şi imobile aparţinând inculpaţilor Cojanu Constantin, Polifroni Dimu, Leonte Gabriel, Şapera Nicolae şi Guliu Luminiţa.

La data de 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Cojanu Constantin, Laszlo Jozsef, Guliu George, Dimu Polifroni şi Şapera Neculae La data de 5 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în libertate a inculpatului Şapera Neculae. Faţă de inculpata Guliu Luminiţa, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: