Ploieşti: Portret - Daniela Beldiman îţi găseşte cea mai potrivită bijuterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei patru ani de când lucrează în domeniu, Daniela a învăţat ce bijuterie i se potriveşte fiecărei persoane, în funcţie de zodie şi personalitate.

Este consilier la una dintre cele mai exotice bijuterii din oraş, Safir, axată pe modele unicat, de provenienţă indiană. Unele dintre cele mai interesante podoabe din magazin sunt amoniţii, o moluscă cu cochilia în spirală, care a trăit în paleozoic, conservată de timp şi imortalizată de bijutieri în monturi masive de argint.

Fiecare piatră are însă povestea ei, iar Daniela ţi le spune cu mare pasiune pe toate. "Lucrând în fiecare zi cu ele, am învăţat cam tot ce se putea despre pietre, despre locurile de unde provin cele mai frumoase şi colorate exemplare, India şi Pakistan, despre cum te poţi armoniza cu o bijuterie şi cum îţi poate influenţa, negativ sau pozitiv, viaţa şi sănătatea", spune Daniela Beldiman.

Atunci când intri în magazin şi eşti în căutarea unei bijuterii, consiliera te întreabă mai întâi, pentru o orientare sumară, de zodia căreia îi aparţii şi îţi recomandă câteva pietre compatibile. "Nu este suficient însă doar atât pentru că nu toţi săgetătorii, de exemplu, poartă safir şi rubin. Am învăţăt să disting destul de repede temperamentul unei persoane şi atunci alegerea unei bijuterii este nuanţată. De multe ori, şi o simplă stare de spirit pe care o ai în acel moment ori energia pe care simţi că o împrumuţi de la o piatră pot fi decisive în alegerea ei", spune Daniela.

Poveşti despre pietre

Fire sociabilă, căreia îi place să trăiască printre şi pentru oameni, Daniela Beldiman a ajuns să creeze relaţii de prietenie cu multe dintre cliente. Uneori stă ore întregi până când găsesc, împreună, cea mai potrivită bijuterie. "Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar fiecare opinie schimbată cu altcineva este un câştig important. Clienţii află de la mine lucruri interesante despre pietre, eu învăţ de la ei lucruri inedite din meseriile lor. Consider că viaţa nu este altceva decât o continuă învăţare şi schimb de experienţe", spune Daniela.

Crede că, dincolo de un simplu moft, pietrele sunt purtătoare de energii pozitive sau negative şi că îţi pot influenţa viaţa, chiar dacă mulţi nu cred în aşa ceva sau nu dau atenţie unor astfel de lucruri. "Pietrele au puteri vindecătoare, ne influenţează psihicul şi spiritul, ne calmează sau ne vindecă anumite dureri. Încă din vremuri străvechi, doctorii şi vracii au tratat semenii bolnavi cu aceste pietre, punându-le pe locurile dureroase sau dându-le ca amulete, să le poarte", dă amănunte despre meseria ei Daniela Beldiman. O meserie pe care a transformat-o într-o mare pasiune.

Cine sunt clienţii interesaţi de bijuterii unicat?

D.B: Contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu sunt doar oameni cu bani, ci sunt oameni cu mult bun gust. Sunt oameni cărora le place să fie singurii din lumea asta care poartă acea bijuterie. În cazul bijuteriilor complicate, masive, din pietre preţioase, evident că vorbim şi de oameni cu o disponibilitate financiară ridicată.

Cât de important este să ştii cât mai multe despre ceea ce vinzi?

D.B: Depinde de fiecare, uneori poţi să vinzi şi fără să te implici foarte mult pentru că marfa în sine este vandabilă, alteori poţi rata o vânzare pentru că nu ştii suficient. Cred că este important în primul rând pentru mine să stăpânesc acest domeniu.

Ce-i place

Una dintre marile pasiuni ale Danielei este pictura, pentru care dovedeşte un talent înnăscut. De câte ori are ocazia se documentează despre paranormal şi legăturile dintre om şi Divinitate.

Ce nu-i place

Fire puternică, nu agreează oamenii care vorbesc cu diminutive. Nu-i plac nici mincinoşii şi făţarnicii.

Profil

Născută. 11 mai 1978, Ploieşti

Familie. Căsătorită, un băieţel de 7 ani

Studii. Liceul teoretic Nichita Stănescu Ploieşti

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite