Ploieşti: Oraşul, sub gunoaie de Paşte?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două firme au contestat licitaţia pentru desemnarea noilor operatori, iar actualul contract expiră la sfârşitul lunii martie.

Mâine, la Tribunalul Prahova va avea loc primul termen pentru cererea de chemare în judecată a Primăriei Ploieşti depusă de către actualul operator, SC Veolia, prin care contestă documentaţia de atribuire a contractului de delegare a serviciilor de salubritate. Se solicită modificarea documentaţiei şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei. Sunt contestate aspecte legate de numărul şi vechimea utilajelor, dar şi datoria operatorului de a dezinfecta recipientele din camerele de precolectare.

În ceea ce priveşte obligaţia viitoriilor operatori de a ridica pe cheltuială proprie deşeurile depozitate ilegal, juriştii SC Veolia consideră că este vorba despre “o încălcare de către utilizatori a obligaţiilor ce le revin” şi nu o neexecutare de către operator a sarcinilor sale contractuale. Potrivit informaţiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, şi Romprest a depus o sesizare la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Compania contestă în primul rând durata contractului, considerând că aceasta este prea scurtă raportată la volumul de investiţii impus, dar şi  aspecte legate de garanţia de participare şi de criteriile de atribuire.

Procedura ar putea fi amânată

În această situaţie, dat fiind că pe data de 22 februarie este programată deschiderea ofertelor, Primăria ar putea fi nevoită să amâne această procedură. Pe de altă parte, contractul cu actualul operator expiră la sfârşitul lunii martie. Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice, Răzvan Lungu este de părere că “oraşul nu va rămâne cu gunoiul neridicat. Cel mai probabil, va avea loc o cerere de ofertă şi se va încheia un contract cu un operator pe o perioadă determinată până la soluţionarea contestaţiilor”. Însă, această soluţie ar putea dura cel puţin câteva luni până când va funcţiona, ţinând cont că noul operator va trebui să îşi amplaseze în oraş propriile pubele în locul celor existente în prezent.

Contract la final

Contractul cu SC Veolia a fost încheiat în 2002, cu termen de cinci ani. Acesta a fost prelungit de către autorităţi de două ori, pe o perioadă totală de doi ani şi jumătate. Legea permitea prelungirea doar pe jumătate din durata iniţială, iar în aceste condiţii 31 martie este ultima zi a prezentului contract.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite