Ploieşti: Ionuţ Georgescu se ocupă de imaginea celei mai bune echipe de baschet din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 17 ani a creat primul site din România dedicat baschetului, iar un an mai târziu a fost angajat de Campioana României la baschet pentru a-i promova imaginea.

De la trei ani a jucat în piese de teatru, la Palatul Copiilor din Ploieşti, timp de şapte ani. “Îmi amintesc prima deplasare la Năvodari când aveam trei ani şi jumătate şi stăteam într-o cutie de televizor. Primul rol a fost cel de iepuraş, în piesa Fluierul pădurii fermecate”, îşi aminteşte Ionuţ. A apărut în mai multe reclame la Radio Prahova unde promova diverse produse, a jucat handbal, baschet şi fotbal. “Am făcut foarte multe lucruri până când am înţeles că pentru a face ceea ce-ţi place trebuie să faci ceea ce trebuie şi atunci am decis să mă axez asupra scrisului”.

 La 15 ani a fost cel mai tânăr jurnalist sportiv

 A început să scrie de la vârsta de 15 ani, la un săptămânal de sport. Era cel mai tânăr jurnalist sportiv din ţară, iar un an mai târziu a început să lucreze la radio şi la un cotidian naţional. La 17 ani a creat primul site de baschet din România. “Eram fascinat de baschet şi împreună cu nişte prieteni din Bucureşti am hotărât să înfiinţăm site-ul numaibaschet.ro. În vreme ce toată lumea vorbea de fotbal mie îmi plăcea altceva, nu m-am simţit niciodată atras de acest sport. Atunci a fost şi momentul în care am fost remarcat de managerii de la Asesoft”, spune Ionuţ. De la 18 ani, a început să lucreze pentru cea mai bună echipă de baschet din ţară, CSU Asesoft. “La început m-am ocupat de site-ul echipei, l-am revitalizat şi modernizat. Oamenii au prins încredere în mine şi atribuţiile mele s-au înmulţit într-un timp scurt, am devenit şi crainic la meciurile echipei, mă implic în acţiuni de organizare, sunt colaborator la multe competiţii baschetbalistice locale şi naţionale şi mă ocup de imaginea echipei în presă”.

Ionuţ spune că totul a fost ceva nou pentru el, simţindu-se foarte mic pe lângă nişte oameni mari atât la propriu cât şi la figurat. “În trei ani am avut prilejul să călătoresc în 13 ţări. Am progresat foarte mult odată cu echipa, m-am întâlnit cu manageri sportivi din ţările unde am avut meciuri şi de la fiecare am avut ce învăţa”.

De trei ani, Ionuţ colaborează la un ziar local, iar de doi ani are propria emisiune “Campionii”, care se difuzează la o televiziune din Ploieşti. “Într-un timp foarte scurt, am acoperit presa scrisă, tv şi online, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine”. La vârsta de 18 ani, Ionuţ s-a clasat în primii trei la premiile “Ioan Chirilă” – “Talentul anului”, fiind singurul jurnalist care scrisese extrafotbal. La Gala Baschetului Românesc, tânărul a câştigat un premiu pentru proiectul “Mass media revigorează baschetul românesc”, alături de colega lui, Mirela Ciorăneanu.

 ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

 Ce superstiţii ai?

I.G.: Am o singură superstiţie, numărul 21, data la care am întâlnit o persoană care mi-a schimbat viaţa.

 Ce ţări ţi-au plăcut cel mai mult?

I.G.: Mi-a plăcut în Barcelona, Sankt Petersburg şi pe Coasta de Azur. Oamenii ne priveau cu respect când ajungeam undeva. Înainte de a pleca într-o ţară îmi place să mă documentez şi să învăţ să comunic puţin în limba ţării respective.

 Ce îţi doreşti să faci pe viitor?

I.G.: Îmi doresc să rămân în continuare în domeniul baschetului şi să învăţ din ce în ce mai multe.

 CE-I PLACE

“Îmi place sportul, să ascult muzică, să citesc şi să împart momente frumoase cu persoanele speciale din viaţa mea”.

 CE NU-I PLACE

“Nu-mi place să pierd şi să fiu minţit. Nu-mi plac oamenii care-şi însuşesc gratuit merite, vrând să pară ceea ce nu sunt”.

 PROFIL

Născut
25.07.1988, Ploieşti

Studii
Universitatea Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, anul III

Profesie
jurnalist

Familie
are un frate mai mic

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite