Ploieşti: Florica Ionescu îşi dedică viaţa copiilor luaţi în plasamant

Ploieşti: Florica Ionescu îşi dedică viaţa copiilor luaţi în plasamant

Ploieşti: Florica Ionescu îşi dedică viaţa copiilor luaţi în plasamant

Firea umanistă a Floricăi Ionescu a determinat-o să aleagă cursurile Liceului de Artă din Ploieşti. Aici, ea a studiat sub îndrumarea unor profesori renumiţi, precum Sergiu Rugină, Dan Strâmbu, Cornelia Victor Dedu şi mulţi alţii.

Într-una din practicile obligatorii din liceu artista a fost trimisă la Iaşi iar de atunci ea a rămas îndrăgostită de acest oraş. Câţiva ani mai târziu, avea să intre la Facultatea de Arte Plastice de la Iaşi, pe care a terminat-o în 1972 şi unde a avut deosebita ocazie să studieze chiar sub îndrumarea marelui maestru Dan Hatmanu.

Deşi putea să se înscrie încă din anul absolvirii universităţii în Uniunea Artiştilor Plastici din România, Florica a ales altceva. Rând pe rând cei cinci copii ai săi au venit pe lume şi ea şi-a dedicat întreaga existenţă creşterii şi îngrijirii acestora.

Nici nu a ştiut când timpul a trecut şi copiii au crescut atât de mult încât să-şi caute fiecare drumul în viaţă. Pentru că iubeşte copiii, în urmă cu zece ani, artista a decis că trebuie să facă ceva pentru a-şi dezvolta această pasiune.

Astfel, ea s-a înscris la cursurile de zi ale Facultăţii de Teologie, pe care le-a absolvit cu succes în ciuda momentelor în care a fost nevoită să studieze noaptea, când copiii săi dormeau, sau în weekenduri, atunci când ceilalţi membrii ai familiei aveau alte activităţi decât cele şcolare.

Din 2001, Florica s-a înscris şi în Uniunea Artişilor Plastici din România, organizând mai multe expoziţii personale şi participând şi la cele de grup, mai ales împreună cu cei mai mici dintre copiii săi, Alexandru şi  Rodica.

Mamă pentru 75 de copii
Tot în 2001 Florica s-a angajat pe postul de asistent social la un centru de plasamant din Periş, acolo unde locuieşte. Cei 75 de copii din acest centru participă la cercul de pictură organizat de artistă şi din când în când expun lucrările lor pe holurile instituţiei.

„În acest centru sunt copii cu uşoare deficienţe mentale, însă sunt foarte afectuoşi şi sunt ataşaţi de mine, mai ales că cel puţin 30 nu sunt vizitaţi niciodată de părinţii naturali. În cei opt ani la acest centru m-am ataşat de mulţi copii, pe unii îi iau acasă cu diverse ocazii, sau pur şi simplu pentru a-i scoate din atmosfera aceea, însă îmi vine foarte greu să mă despart de ei atunci când pleacă”, spune asistenta.

Unul dintre copiii care a însemnat foarte mult pentru ea este Marcus Grigorescu, căruia artista i-a organizat, când a părăsit centrul de plasamant o expoziţie personală în sala lui de clasă. După câţiva ani în care fusese preluat de o fundaţie din Ploieşti, băiatul le-a adus cadouri cadrelor didactice din centrul de plasamant, în special Floricăi, diverse vase de ceramică lucrate manual chiar de el.

„Dacă le acorzi atenţie şi dragoste parcă fac parte din familia ta. Copiii sunt frumoşi şi mi-e foarte greu să-i înţeleg pe părinţii care nu doresc să îi vadă, chiar dacă uneori le oferim posibilitatea de a le plăti noi, din banii noştri, transportul până la centrul de plasamant şi înapoi acasă”, completează Florica Ionescu.

Profil
NĂSCUTĂ:
18 iunie 1950, comuna Homorâciu, Prahova
STUDII:
Facultatea de Arte Plastice şi Facultatea de Teologie
FAMILIE:
Are cinci copii

Ce-i place:
Artistei îi place să vadă în fiecare zi cum tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este călăuzit de Dumnezeu şi cum nimic nu este lăsat la voia întâmplării de Cel de sus. Ea crede că fiecare lucru care are loc în viaţa noastră de zi cu zi reprezintă numai voia lui Dumnezeu.

Ce nu-i place:
„Nu-mi place faptul că oamenii nu sunt mai apropiaţi de Dumnezeu, mai smeriţi şi că nu au o adevărată dragoste pentru semenii lor, după cum spun părinţii noştri spirituali. Ca să fim fericiţi în viaţa aceasta trebuie să iubim, cu acea dragoste spirituală, în sensul pur”, spune Florica.

Care este una din marile dumneavoastră împliniri?
F.I.: Una dintre bucuriile mele este că am urmat cursurile Facultăţii de Teologie, care este cea mai adevărată facultate şi care îţi oferă o vedere amplă asupra vieţii şi o viziune profundă asupra lucrurilor. Arta plastică se leagă foarte mult de partea teologică şi de aceea am ales să cunosc mai în detaliu şi acest domeniu.

Cum aţi reuşit să terminaţi o facultate, cu cinci copii în îngrijire?
F.I.: Facultatea de Teologie din Bucureşti am finalizat-o în 1999, dar am dat aici fiind încurajată şi îndrumată de soţul meu, care a fost de acord din primul moment să mă înscriu la examen. Am ales o facultate care are cursuri la zi deşi aveam cei cinci copii de crescut, aşa că în majoritatea timpului învăţam noaptea, când ei dormeau, sau la sfârşit de săptămână, când ei aveau alte activităţi decât cele şcolare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările