Ploieşti: Cătălin Miroiu este un şahist performant, la doar 19 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joacă şah de la vâsta de 6 ani şi  a înregistrat, de-a lungul timpului, foarte multe rezultate la competiţiile de gen, putând să ajungă, în scurt timp, maestru al acestui sport.

Cătălin joacă şah de la 6 ani, când, alături de tatăl său şi rareori de fratele lui mai mare, obişnuia să stea şi câteva ore cu tabla de şah în faţă. Printr-o întâmplare, băiatul a ajuns să facă şah la un club sportiv din Ploieşti, însă, din 2003 el s-a înscris la Clubul Conpet.

Aici, tânărul a evoluat foarte mult graţie concursurilor la care a participat în ţară.

„Domnul antrenor a reuşit de fiercare dată să atragă sponsori pentru noi şi asta este un lucru extraordinar pe care l-a făcut. Am mers la foarte multe concursuri în România dar nu am ajuns niciodată în afara ţării.

Sunt alocate anumite fondurile pentru fiecare elev de la club, iar eu am ales să le folosesc pentru competiţiile din ţară, pentru că cele organizate în străinătate au costurile mult mai mari", este de părere Cătălin. În liga de juniori, băiatul are acuraj să se lupte cu oricine, fiind, de cele mai multe ori, imposibil de învins.

Rezultate excelente

2009 a fost anul cu cele mai bune rezultate pentru Cătălin. El a câştigat anul trecut locul II pe echipe la Campionatul Naţional de Juniori, locul I la memorialul „Paul Diaconescu", locul III pe echipe în divizia A.

Cel mai important titul obţinut în urmă cu un an este cel de campion naţional la Olimpiada Naţională de Sport, secţiunea şah pe licee. Recent, tânărul s-a întors de la Voineasa, locul unde a fost organizat Campionatul Naţional de Şah şi unde el a câştigat locul II la secţiunea şah rapid şi locul IV la dezlegări.

Duminică, Cătălin va participa la o altă competiţie, organizată la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, unde vor concura cei mai buni opt şahişti din toate categoriile, din Prahova. Secretul performanţei în şah este, potrivit tănărului, munca.

„Seriozitatea, 80% muncă şi 20% talent îţi asigură succesul în şah. Nu este un sport pentru oricine, pentru că este nevoie de multă răbdare, o partidă poate dura şi 4-5 ore şi oricum, întotdeauna vor fi mai mulţi jucători de fotbal decât de şah", explică elevul.

El şi-a dezvoltat prin acest sport capacitatea de a a vedea în spaţiu şi imaginaţia, putând să memoreze poziţiile pieselor de pe tabla de şah chiar şi dacă se ridică de masă, în timpul unei partide.

Maestru al şahului

Idolul lui Cătălin este şahistul Dieter Nisipeanu, care a câştigat în 1999 locul IV la Campionatul Mondial şi în 2005 a reuşit să obţină un titlu de campion european. 

De asemenea, tânărul se mândreşte foarte mult cu remiza pe care a obţinut-o la un concurs cu jucătorul rus Turov Maxim, cel mai bun şahist împotriva căruia a jucat vreodată.

Doar 27 de puncte îl despare pe băiat de titul de maestru în şah, fiind, în prezent, doar candiat de maestru. Totuşi, el nu visează la o carieră în acest sport.

„Vreau să dau la Facultatea ASE, la Cibernetică, să mă specializez în informatică economică. Am mai mulţi prieteni care sunt acolo şi ştiu că este greu dar asta este ceea ce îmi place", explică tănârul.

Întrebări şi răspunsuri

De unde porneşte pasiunea ta pentru şah?

C.M.: Dacă nu exista învăţătoarea mea, Maria Bâcu, nu cred că făceam acest sport. Într-o zi, pe când eram clasa a IV-a, a venit un profesor de şah, care dorea să selecteze copiii pentru un club din Ploieşti. Aproximativ 15 elevi s-au înscris atunci la şah, dar dintre toţi eu am fost singurul care a continuat să facă acest sport şi după ani de zile.

Cu cine obişnuiai să joci cel mai des şah?

C.M.: La început cel care m-a învăţat să joc şah a fost tata, însă, după două luni de când am mers la club reuşeam să îl bat frecvent. Acum am ajuns să îl pot bate chiar şi pe antrenorul meu, domnul Laurenţiu Anuţa, care deşi nu este de profesie antrenor, ci inginer, este foarte priceput în tehnicile acestui sport şi pot spune că de la el am învăţat foarte mult.

 

Ce-i place:

Tănărului îi place foarte mult să joace fotbal cu prietenii. Când era mai mic a fost înscris la cursuri de fotbal şi şah, însă, între timp, a renunţat să practice fotbalul, dedicându-şi timpul sportului minţii. De asemenea îi face plăcere să petreacă timpul liber alături de prietea sa, cu care este de 9 luni, dar este pasionat şi de astrologie.

Ce nu-i place:

Lui Cătălin nu îi plac oamenii ipocriţi, dar are probleme şi cu limba franceză, care reprezintă pentru el o materie greu de înţeles şi de învăţat. El recunoaşte că nu excelează la această materie şi are, la franceză, note mult mai mici comparativ cu rezultatele pe care le obţine la celelalte materii.

 

PROFIL

NĂSCUT:

27 februarie 1991, Ploieşti

STUDII:
Elev clasa a XII-a Colegiul Naţional „Al.I Cuza"

FAMILIE:
Are un frate mai mare

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite