Ploieşti: Asociaţiile de proprietari vor primi amenzi pentru neîngrijirea spaţiilor verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Asociaţiile de proprietari vor primi amenzi pentru neîngrijirea spaţiilor verzi
Ploieşti: Asociaţiile de proprietari vor primi amenzi pentru neîngrijirea spaţiilor verzi

Locatarii nu vor să preia spaţiile verzi dacă acestea nu vor fi amenajate prin plantări de material dendrologic şi răsaduri de flori de către primărie.

Conform unei hotărâri de consiliu local, până la sfârşitul lunii octombrie, spaţiile verzi din jurul blocurilor urmează să fie preluate de către locatari. Conform preşedintelui Uniunii Asociaţiilor de Proprietari, Ion Stan, acţiunea nu a început din cauza unor probleme de comunicare cu reprezentanţii municipalităţii.

„Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public şi Privat şi de săptămâna viitoare urma să ne întâlnim şi să începem delimitarea. Însă domnul primar nu a mai comunicat cu noi iar acţiunea este, momentan, blocată”, ne-a declarat Ion Stan.

Acesta a mai precizat că locatarii nu vor semna procesele verbale până când spaţiile verzi nu vor fi amenajate prin plantări de arbori, arbuşti şi răsaduri de flori, aşa cum a fost stabilit prin hotârărea de consiliu.

Sute de convenţii încheiate
Directorul ADPP, Dan Ioniţă este însă de altă părere. Acesta spune că există deja încheiate aproximativ 300 de convenţii cu asociaţiile de proprietari pentru îngrijirea spaţiilor verzi încă dinainte de apariţia hotărârii.

„Asociaţiile de proprietari vor să preia spaţiile verzi, dar să venim noi să tundem gardul viu, să cosim iarba, ca şi până acum. Păi atunci de ce le mai ia? ADPP are deja încheiate convenţii cu asociaţiile pentru întreţinerea spaţiilor verzi, însă până acum nu s-au aplicat amenzi chiar dacă am constatat că acestea nu au fost întreţinute”, a spus Dan Ioniţă.

Conform hotărârii de consiliu aprobate de aleşii locali, neîntreţinerea şi nesalubrizarea corespunzătoare a spaţiilor verzi de către asociaţiile de proprietari constituie contravenţie şi se sancţionează cu  amendă contravenţională cuprinsă între 500 şi 2.000 lei.

Locatarii trebuie să întreţină spaţiile verzi
Măsurile de reglementare a regimului de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi aferente asociaţiilor de proprietari se referă la preluarea de către asociaţiile de proprietari, pe bază de proces-verbal, a spaţiilor verzi aferente blocurilor, spre întreţinere. Delimitarea perimetrelor va varia în funcţie de configuraţia amplasamentelor.

Suprafeţele respective îşi vor păstra în continuare regimul de spaţii verzi publice, fiind interzisă schimbarea destinaţiei acestora, iar activităţile desfăşurate de asociaţii pe aceste amplasamente se vor încadra în limitele legale, fiind exclusă folosinţa acestora în scop privat. ADPP va sprijini asociaţiile prin plantări de material săditor care se vor efectua pe bază de convenţie, cu obligaţia asociaţiilor de proprietari de a le întreţine pe minim cinci ani.

De asemenea, se vor monta hidranţi de grădină în peluzele blocurilor racordaţi la reţeaua de apă a ablocului, asociaţia plătind numai contravaloarea consumului, costurile montării fiind suportate de primărie.

Suprafaţă spaţii verzi
Din suprafaţa de aproximativ 200 de hectare care reprezintă spaţiul verde al municipiului, aproximativ 79 de hectare se constituie ca spaţii verzi ale asociaţiilor de proprietari.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite