Ploieşti: Aglomeraţie la service-urile auto din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Aglomeraţie la service-urile auto din municipiu
Ploieşti: Aglomeraţie la service-urile auto din municipiu

În fiecare an, luna septembrie creşte profitul service-urilor auto din Ploieşti. Mecanicii trebuie să repare maşinile celor care s-au întors din vacanţe.

Septembrie este una dintre cele mai profitabile luni din an pentru mecanicii auto din Ploieşti. Aceştia nu au timp de pauză şi lucrează în fiecare zi peste program pentru a face faţă numărului mare de maşini care trebuie reparate.

Cele mai multe dintre autoturismele avariate aparţin ploieştenilor care s-au întors din concedii. Este vorba atât despre defecţiuni tehnice care trebuie remediate cât şi despre deformări ale caroseriei, ca urmare a unor tamponări.

“Nu sunt lucuri chiar atât de minore încât să le putem repara în faţa blocului unde locuim. Aşa că oamenii vin la noi, să le facem treabă bună. Mulţi dintre cei care ne calcă pragul nu şi-au asigurat din punct de vedere tehnic maşina înainte de a pleca la drum şi, drept urmare, li s-a defectat. Îi costa mult mai puţin dacă le făceam o verificare, decât acum ca să le reparăm”, a spus Mihai Dinu, mecanic auto la un service din Ploieşti.

Avariate la drum lung
În topul defecţiunilor autovehiculelor aduse de proprietari în service-urile auto se află sistemele de aer condiţionat, urmate de problemele la sistemul de direcţie şi la frâne.

”În top se mai află şi înlocuirea unor farurile sparte şi îndreptarea caroserilor îndoite în urma unor tamponări, în trafic. Oamenii au fost agitaţi, s-au grăbit să ajungă la destinaţia de vacanţă dorită, au circulat la ore de vârf, în aglomeraţie, şi şi-au lovit maşinile”, a mai precizat mecanicul auto. Acesta a subliniat faptul că cele mai multe autovehicule pe care le are de reparat au rulat în staţiunile de pe litoralul românesc.

“În Constanţa se întâmplă multe tamponări, din ceea ce am aflat de la clienţii mei.. Sunt multe treceri de pietoni, se circulă cu viteză, oamenii sunt neatenţi şi grăbiţi. Se circulă bară la bară, cel din faţă pune frână brusc, iar cel din spate circulând cu viteză nu mai are timp să frâneze şi avariază maşinile”, a completat Mihai Dinu.

Se caută piese la mâna a doua
Mulţi dintre ploieştenii care îşi duc maşinile la reparat în service, optează pe piese de schimb la mâna a doua, pe motiv că sunt mult mai ieftine decât cele noi.

“Nu am fost atent şi, când m-am întors de la munte şi l-am lovit pe unul care mergea în faţa ea. Acum trebuie să schimb bara din faţă şi farurile, care la modelul de Audi pe care îl am, mă costă câteva mii de lei. de aceea caut să găsec piese second-hand, dar care să arate bine”,a  spus Daniel Mănescu, un ploieştean recent întors din concediu.

Inspecţia tehnică este obligatorie

Mecanicii auto atrag atenţia conducătorilor auto să efectueze la timp inspecţiile tehnice periodice ale autoturismelor din dotare. “Este aproape obligatoriu să aflăm în ce stare se află maşina pe care o conducem. În primul rând trebuie să fim conştienţi că nu avem cum să circulăm cu ea dacă are defecţiuni la partea tehnică.”, a spus Lucian Stan, angajat al unui service auto din zona de sud a municipiului. Acesta a spus că mulţi şoferi vin cu luni întârziere să efectueze această verificare a autovehiculelor din proprietate.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite