Perioada din an în care au avut loc cele mai multe accidente pe drumurile din Prahova

Perioada din an în care au avut loc cele mai multe
accidente pe drumurile din Prahova

Principala cauză a accidentelor este neacordarea de prioritate, potrivit Poliţiei Prahova

În primele 8 luni ale anului 2019, raportat la aceeaşi perioadă a anului 2018, se observă că numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 10,3%, al persoanelor decedate în accidente cu 16,8%, iar cel al persoanelor rănite grav în accidente cu 4,3%, se arată într-un raport al Poliţiei Prahova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, primele cinci cauze generatoare de accidente rutiere grave, care au generat 60,4% din totalul acestora, au fost: neacordare prioritate vehicule (33 de accidente), abateri biciclişti (32 de accidente), traversare neregulamentară pietoni (28 de accidente), viteză neadaptată (25 de accidente) şi neacordare  prioritate pietoni (18 de accidente).

De asemenea, din analiza datelor statistice înregistrate în perioada menţionată, se poate observa că luna cu cele mai multe accidente rutiere a fost august, când s-au înregistrat 136 accidente.

Pentru abaterile contravenţionale constatate de poliţiştii rutieri, au fost aplicate 37.709 sancţiuni, iar ca măsuri complementare au fost reţinute 3.360 de permise de conducere şi au fost retrase 1.253 certificate de înmatriculare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: