Percheziţii în Prahova la traficanţii de arme. Cum erau introduse pistoalele în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armele erau cumpărate de pe un stie din Ungaria FOTO Poliţia Română
Armele erau cumpărate de pe un stie din Ungaria FOTO Poliţia Română

Percheziţiile au loc atât în Prahova, dar şi în alte 35 de judeţe din ţară, acţiunea Poliţiei Române vizând o grupare care a introdus în ţară arme prin intermediul unor firme de curierat.

Armele şi muniţia erau comercializate printr-un magazine online operat de o societate din Ungaria, se arată într-un comunicat remis presei de poliţie.

”În perioada iulie – noiembrie 2021, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au documentat activitatea infracţională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor”, potrivit sursei citate.

Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat. Armele erau aduse  în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

După introducerea pe teritoriul României a armelor şi a muniţiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin intermediul unor firme de curierat rapid.

La percheziţii participă peste 300 de poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunilor la regimul armelor şi al muniţiilor din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi criminalişti şi luptători de intervenţie şi acţiuni speciale.

Activităţile se desfăşoară în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite