Pentru că ziua lui pică-n weekend, Eminescu e serbat în avans la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ploieştene vor celebra 162 de ani de la naşterea poetului naţional cu două zile mai devreme, vineri, pe 13 ianuarie. Este al doilea an la rând când naşterea lui Mihai Eminescu este sărbătorită în avans la Ploieşti, pentru că şi anul trecut 15 ianuarie a picat în weekend

Administraţia locală ploieşteană a anunţat că va organiza vineri, 13 ianuarie, manifestările pentru celebrarea a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850). Evocarea va avea loc la monumentul poetului, amplasat în zona centrală a oraşului, cu începere de la ora 10.00. Evenimentul va fi marcat de cuvântările personalităţilor prezente, recitări din lirica eminesciană susţinute de membri ai Cenaclului „Atitudini" şi de depuneri de flori, potrivit comunicatului de presă emis de Primăria Ploieşti.

Autorităţile au ales să organizeze manifestările vineri pentru că ziua de 15 ianuarie pică, în acest an, în weekend. La fel s-a întâmplat şi anul trecut, când naşterea lui Mihai Eminescu a fost serbată pe 14 ianuarie.

Totuşi, de această dată, reprezentanţi ai Primăriei, profesori din învăţământul preuniversitar, inspectori de specialitate şi elevi ai colegiilor ploieştene vor fi prezenţi  la Academia Română pe 15 ianuarie, cu începere de la ora 11:00, pentru a onora invitaţia lansată de academician Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a acestei prestigioase instituţii, pentru a participa la evenimentul dedicat celebrării „Zilei Culturii Române", care se va încheia printr-un recital extraordinar de poezie susţinut de binecunoscutul actor Ion Caramitru, mai anunţă Primăria Ploieşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite