Părintele Gherontie Puiu, duhovnicul vegheat întreaga viaţă de Maica Domnului. Ascuns zece ani într-o peşteră, de comunişti, a ridicat Mănăstirea Caraiman

Părintele Gherontie Puiu, duhovnicul vegheat întreaga viaţă de Maica Domnului. Ascuns zece ani într-o peşteră, de comunişti, a ridicat Mănăstirea Caraiman

Părintele Gherontie Puiu, unul dintre mari duhovnici ai României. FOTO manastireacaraiman.ro

Închis în lagărul de la Periprava, din cauza prigoanei comuniste, şi vieţuind ca un sihastru, zece ani, într-o grotă din Bucegi, părintele Gherontie Puiu a fost unul dintre cele mai mari duhovnici contemporani. Ctitorul Mănăstirii Caraiman a avut întreaga viaţă viziuni cu Maica Domnului, care l-a vegheat pe drumul credinţei

Ştiri pe aceeaşi temă

O viaţă plină de miracole şi credinţă, vegheată îndeaproape de Maica Domnului, a fost ceea ce i-a rezervat destinul părintelui Gherontie Puiu, un mare duhovnic al zilelor noastre şi ctitor al Mănăstirii Caraiman, care a adus, prin vorbe şi fapte, alinare creştinilor români.

Încă de la naştere, destinul său s-a dovedit a fi unul excepţional. Părintele Gherontie Puiu s-a nascut în localitatea Todireşti, nu departe de Paşcani, în anul 1933. Mama lui a murit când l-a nascut, în spitalul din Ruginoasa, tatăl său plecase de ceva vreme de acasă, iar moaşa, crezând că pruncul nu va trăi, l-a pus intr-un lighean şi l-a aruncat între gunoaie, pe malul unei ape din apropiere. A fost găsit de o localnică şi luat acasă. Fiind numit Gheorghe, copilul a fost primit cu toată dragostea în familia lui Puiu Petrache.

În copilărie i se arată pentru prima dată Maica Domnului, sub forma unei tinere îmbrăcată în haine monahale, care îi spune că fiul cel mare al familiei care îl adoptase va sta mulţi ani prizonier de front, o viziune care s-a adeverit. Întors după 12 ani de prizonierat în Rusia, acesta îl va boteza şi îi va înfia pe Gheorghe, numele mirean al viitorului duhovnic.

La botez, descris de părinte ca o experienţă dumnezeiască, i se arată din nou Maica Domnului care îi spune să meargă la mănăstire şi să-şi îndeplinească misiunea pentru care a fost ales.

Despre acel moment, părintele povestea: “Când am îmbrăcat haina de foc a Botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul locaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată, nu mai era vis, ci vedenie curată. Mi-a vorbit, cu glas îngeresc: Ai încredere si du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune! Acea măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului”.

Este ceea ce şi face tânărul de 20 de ani, care este, până în 1959, frate la mănăstirea Neamţ, an în care începe prigoana monahilor, prin decretul de alungare a monahilor din mănăstiri.

Aşezămintele fără vechime erau desfiinţate pur şi simplu, iar mănăstirile istorice, ca Neamţul, erau păstrate, dar obligate să-şi micşoreze obştea, alungând toţi călugării tineri.

Fratele Gheorghe fuge pe fereastră, dar este prins la scurt timp de comunişti şi condamnat la cincisprezece ani de muncă silnică, în lagărul din Periprava.

10 ani în pustnicie şi o promisiune pentru Maica Domnului

Reuşeşte să fugă din lagăr, cu ajutorul unui brigadier, care îl trimite în Tulcea, iar Maica Domnului îi este din nou alături. Îi spune să se urce într-o maşină, care opreşte ca din senin pe stradă, şi ajunge în Timişul de Sus, de unde urcă pe platoul munţilor Bucegi. Aici petrece zece ani, în post şi rugăciune, ascuns într-o peşteră. Atunci i-a promis binefăcătoarei sale că îi va ridica o mănăstire, de unde să poată fi privită Crucea de pe Caraiman.

Întors acasă, în 1970, află că mama sa îi făcuse mormânt şi slujbe pentru că l-a crezut mort, pentru a doua oară în viaţă. După Revoluţie, părintele slujeşte la Neamţ, schitul Băiceni şi la Iaşi, unde suferă un accident cerebral.

Alături i-a fost tot Maica Domnului care i s-a arătat în viziuni şi îi spune să-şi îndeplinească misiunea de a ridica o mănăstire. În timp ce se recupera la spitalul din Sinaia, Maica Domnului îi spune şi cum trebuie să arate locul căutat pentru construcţia mănăstirii: "Te-am adus aici cu o misiune. Adu-ţi aminte! Trezeşte-te, că nu eşti bolnav!" După ce a spus aceste cuvinte de trei ori, Maica Domnului a adăugat: "Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea!”.

Miraculos, a doua zi se vindecă de paralizia care îl ţinea la pat şi pleacă în căutări.

În 1996, părintele a zidit într-o poiană mai întâi o căsuţă din lemn, o bisericuţă şi apoi o mănăstire mare şi frumoasă, Mănăstirea Caraiman, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, terminată complet în 2007, din curtea căreia se vede, într-adevăr, crucea din Bucegi.

În mai 2014, după ani întregi petrecuţi într-o chilie simplă din Mănăstirea Caraiman, părintele Gherontie Puiu a trecut la Domnul. La înmormântarea sa, la care au au participat mii de oameni, s-a pornit din senin o ploaie torenţială, deşi toata ziua a fost însorită. Apoi, cerul s-a limpezit, iar credincioşii au fost convinşi că părintele a făcut o rugaciune să alunge norii, aşa cum le-a alungat şi lor suferinţele, de câte ori îl căutau în chilia smerită. 

Pentru toţi cei care veneau la el cu probleme de sănătate şi suflet, părintele Gherontie îi învăţa să rostească următoarea rugăciune, cu puteri miraculoase: “Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei!”. Această scurtă rugăciune a fost descoperită de părinte într-o noapte, chiar în mâna sa, aşternută pe o bucată de hârtie. 

Vă mai recomandăm

FOTO Colţul de rai al părintelui Arsenie Boca, la 104 ani de la naşterea sa. Părintele Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus. Cei care îi cunosc povestea preotului martir spun că locul său natal este "colţul de rai" de pe Dealul Bujoara. În ultimii ani, aici au fost ridicate mai multe construcţii şi monumente în memoria duhovnicului, iar localnicii din Vaţa spun că pe deal va fi construită şi o mănăstire.

„Religia e opiu pentru popor!“ Despre prigonirea bisericilor în comunism şi despre „sfinţii închisorilor“, la Adevărul Live. După 1947, ateismul a devenit politică de stat, iar cultele religioase au fost cel mult tolerate. Despre tragica apostazie din timpul comunismului şi despre preoţii-martiri pe care i-au dat temniţele comuniste, au vorbit cercetătorii Adrian Petcu şi Emanuel Cosmovici, la Adevărul Live, de la ora 11.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: