Trimiterea de către Pentagon a unor blindate menite de a întări paza sondelor de petrol din estul Siriei, pentru ca acestea să nu fie din nou folosite de luptători ai Statului Islamic/ISIS, indică abilitatea generalului Mark Alexander Milley - al 20-lea preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore - de a echilibra unele decizii ale preşedintelui SUA.

acum 19 zile · comentarii (13)

Asistăm la un faliment cvasi-total al marilor instituţii pe care comunitatea internaţională le-a creat după finele celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când, din disperare, dintr-un profund sentiment de culpabilitate şi dorind ca ororile trecutului să devină irepetabile, şi-a imaginat că va fi suficient un sistem de reguli şi obligaţii internaţionale solemn asumate.

acum 19 zile · comentarii (59)

În faţa unei Uniuni Europene care demonstrează că nu are decât puterea (şi aceea niciodată consensuală) de a înşirui vorbe, comunicate şi luări de poziţie solemne care, dovedindu-se inutile, nici măcar nu mai sunt reluate în presa internaţională, Şi astfel, de fapt, Turcia ştie că are teren liber de joc în tot ceea face sau vrea vrea să facă în Siria sau în alte zone cuprinse în planul neoimperial al lui Erdogan.

acum 20 zile · comentarii (54)

În fiecare an, Capitala Tineretului ajunge la un nou oraş. Titlul este acordat de o guvernanţă alcătuită Consiliul Tineretului din România (CTR), Grupul PONT, Federaţia Tinerilor din Cluj şi BCR şi este inspirat din experienţa oraşului Cluj-Napoca drept Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015.

acum 20 zile · comentarii (3)

În situaţii cumplite precum cea a tragediei din clubul #colectiv este de-a dreptul imposibil să stabileşti un pic de ordine în revoltele care te încearcă la 4 ani după ce, din cauza corupţiei, a delăsării, a neglijenţelor, a complicităţilor de esenţă mafiotă, 64 de oameni şi-au pierdut viaţa şi mai multe zeci au rămas mutilaţi pe viaţă.

acum 20 zile · comentarii (29)

Foarte scurt şi pe înţelesul tuturor, că am cinci zile întârziere la predarea articolului Administraţie publică şi calitatea guvernării pentru Oxford Research Encyplopedia şi cincizeci de studenţi la uşă. Din motive nefericite, ţinând de antreprenoriatul unor proşti sau ticăloşi care ţin musai să folosească sau să înjosească oameni mai de valoare ca ei, doi oameni de valoare, Mihai Şora şi Raed Arafat, sunt iarăşi ţinte.

acum 20 zile · comentarii (0)

Un pianist care astăzi are 28 ani şi un renume de invidiat, la nivel global. La ediţia 2017 a festivalului Enescu l-am putut admira şi noi pe scena Sălii Palatului. Este Daniil Trifonov, pianistul care vine din marea tradiţie pianistică rusă, considerat de mulţi un talent ieşit din comun, unul dintre cei mai  importanţi pianişti ai zilelor noastre.

acum 21 zile · comentarii (0)

Fiecare profesor, indiferent de valoarea lui, se poate lăuda cu elevii pe care i-a învăţat carte şi care nu l-au uitat. E un sentiment mişcător pentru un dascăl să-şi vadă foştii discipoli ajunşi oameni care cred încă în valorile pe care le-au împărţit cândva. Asta îl recompenseză, într-un fel.

acum 21 zile · comentarii (4)

O altă linie de evoluţie politică prinde contur, deşi pare surprinzătoare. Dacă guvernul Orban pică la primul vot în parlament, la a doua solicitare este posibil să avem un vot negativ şi din partea PNL, USR, Pro România, din partea altor forţe politice, astfel încât să ne trezim cu alegerile anticipate la uşă. Nu ştiu dacă PSD realizează că există şi o astfel de variantă.

acum 21 zile · comentarii (47)

Miercuri, 23 octombrie 2019, în Aula Academiei Române, a avut loc simpozionul „Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene”; sesiunea festivă a reprezentat continuarea firească a evenimentelor pe care armenii din România le-au organizat cu ocazia „Zilei limbii, alfabetului şi culturii armene”, care, începând din acest an, se sărbătoreşte la data de 12 octombrie.

acum 21 zile · comentarii (0)

Interviu cu Ovidiu Popa, Preşedinte PEJ Company - Timişoara a devenit un oraş al evenimentelor şi este din ce în ce mai căutat de către turiştii străini, dar şi de români. De asemenea, touroperatorii locali au început să ofere programe turistice combinate Timişoara – Arad – Oradea – Caraş Severin, cu vizitarea unor obiective turistice din regiunile istorice Banat şi Crişana.

acum 21 zile · comentarii (1)

Primul lucru ce trebuie spus despre lista posibilului nou guvern al României, listă dată publicităţii ieri de premierul desemnat, dl. Ludovic Orban, este că foarte puţine nume despre care s-a vorbit „pe surse” că şi-ar fi dat la tipărit cărţi de vizită pe care să fie inscripţionat la loc vizibil demnitatea de ministru se mai regăsesc printre cei ce vor trebui să primească votul de învestitură.

acum 21 zile · comentarii (17)

Într-un comentariu de cititor din subsolul articolului „Incredibil şi inacceptabil“, publicat de academicianul celebru Eugen Mihăescu în Cotidianul, un fel de Nae Girimea, şi frizer şi sufirug şi spiţer, pe care l-aş numi „Excelenţa sa“ Sfertodoctul, îşi exprimă, semnând V.V., o înfocată îngrijorare pentru obrazul Academiei.

acum 21 zile · comentarii (2)

Cele 20 de minute de filmări ale intervenţiei salvatorilor la incendiul de la Colectiv sunt sfâşietoare. Teribile. Ca şi live-urile din noaptea dezastrului. Pentru familiile victimelor, în special, şi pentru orice om cu o minimă empatie şi umanitate în el. Difuzarea lor, la 4 ani de la producerea catastrofei, este, însă, doar o „lovitură“ de imagine. Cinică.

acum 22 zile · comentarii (33)

Programul de guvernare al PNL precizează chiar de la început, că este vorba de un program pe termen scurt, de maximum un an, cu măsuri absolut necesare pentru repararea situaţiei dificile moştenite de la guvernarea PSD. Sunt, într-adevăr, măsuri minimale care să conducă la ameliorarea funcţionării în mai toate domeniile de activitate guvernamentală.

acum 22 zile · comentarii (17)

Salut, Internet! Numele meu este Bogdan şi sunt elev în clasa a XII-a în Ploieşti. În judeţul meu nu au fost închise şcolile, în oraşul în care locuiesc nu a fost dată zăpada de pe drum, iar patinajul artistic este o probă obligatorie pentru toţi pietonii, deoarece autorităţile nu se ocupă corespunzător de treaba asta cu „iadul alb”.

acum 2 ani · comentarii (29)

Ne hrănim cu bârfe şi cu scandaluri, băgăm certuri în sânge. Nu ne place să intervenim ca să aplanăm un conflict, indiferent că e vorba de cele de amploare în care pot exista repercusiuni serioase sau de cele ridicole în care îţi pierzi zâmbetul tâmp de pe faţă dacă le întrerupi, că doar eşti fanul lor. Cel mai rău e că nu eşti singurul.

acum 2 ani · comentarii (23)
Postari Recente