O tânără a stat 12 ore atârnată într-o cordelină, în munţii Bucegi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii au fost nevoiţi să întrerupă căutările vineri seară, din cauza întunericului. Mai mult, au fost alergaţi şi de un urs. Abia sâmbătă, după ore întregi în care stătuse atârnată deasupra unei prăpăstii, tânăra a ajuns în siguranţă, la baza muntelui.

Raluca Constantin, o tânără de 22 de ani, din Motru, Gorj, a stat 12 ore atârnată într-o cordelină, în munţii Bucegi. Fata şi prietenul acesteia încercau să facă un traseu de alpinism extrem de dificil, dar nu erau experimentaţi. Deşi purtau echipament, în momentul în care au început coborarea în rapel nu şi-au luat toate măsurile, şi au aruncat coarda fără să vadă ce este sub stânca pe care se pregăteau să coboare. Fata s-a trezit că, odată ajunsă la capătul corzii, nu mai are pământ sub picioare. Sub ea se afla o râpă adâncă de 300 de metri.

Alertaţi, salvamontiştii din Buşteni au plecat către cei doi, dar au fost nevoiţi să întrerupă căutările vineri seară, din cauza întunericului. Mai mult, au fost alergaţi şi de un urs. Abia sâmbătă dimineaţă au putut ajunge la ea, iar după orele întregi în care stătuse atârnată deasupra unei prăpăstii, tânăra a ajuns în siguranţă, la baza muntelui.

În Buşteni, fata a fost aşteptată de mama ei, care a trecut prin spaima vieţii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite