Nemulţumirile ploieştenilor în secolul al XIX-lea. „După ce că poporaţiunea săracă mănâncă rău, respiră un aer de o sută de ori mai rău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Ploieştiului în perioada interbelică
Centrul Ploieştiului în perioada interbelică

Străzile neasfaltate şi gunoiul aruncat aiurea erau principalele nemulţumiri ale ploieştenilor încă din secolul al XIX-lea. Oricât ar părea de bizar, nu administraţia locală avea obligaţia legală să se îngrijească de aspectul drumurilor, ci proprietarii caselor.

Puterea, bunăstarea unui ploieştean se vedea în primul rând din bucata de drum din dreptul casei sale. Dacă era pavată cu piatră lată şi groasă montată de pietrar iscusit, însemna că este om gospodar, priceput şi nu în ultimul rând cu dare de mână. La polul opus erau ploieştenii care se mulţumeau să-şi paveze drumul din faţa casei cu pietriş din râul Dâmbu, de calitate îndoielnică şi mai puţin rezistentă sau cu bălegar de grajd, obicei frecvent întâlnit în mahalalele.

„O curată înşirătură de pietre care nu ţine nici trei luni“

Rânduiala în pavarea străzilor era, înainte de 1864, ca fiecare proprietar să-şi facă pavaj cât era întinderea proprietăţii sale până în jumătatea străzii - scriu cronicarii acelor vremuri citaţi de Mihail Sevastos în momografia sa despre oraşul Ploieşti. ”Străzile erau pavate de meşteri specialişti cu piatră bună şi mare de pe Teleajăn, iar nu ca cele de azi, o curată înşirătură de pietre, umplute cu pietriş de pe Dâmbu şi care nu ţine bine nici trei luni de zile. În Ploieşti se află pavaje care durează de  dinainte de 1848, bune şi astăzi – la care primăria n-a pus o piatră. Strada Oilor cine a pavat-o şi câte altele care n-au nume hotărâte?”, menţionează Sevastos, în monografia sa publicată înainte de al Doilea Război Mondial.

O altă problemă care persistă şi astăzi, dar care nemulţumea ploieştenii acum mai bine de o sută de ani era iluminatul stradal. În acea perioadă, oraşul era luminat de 1.173 de felinare, scrie M. Sevastos, dintre care cele mai multe erau în centrul oraşului, pe marile bulevarde ”pe când suburbiile cele depărtate zac în întuneric după cum zac şi în noroae”.

Nemulţumiri legate de mizeria din oraş, care produce şi în prezent un imens scandal la Ploieşti, persistă tot de pe la sfârşitul secoului al XIX-lea. Atunci nu neapărat gunoiul menajer era problema, ci gunoiul de grajd cu care ploieştenii care locuiau în mahalale astupau gropile de drum, dar şi resturile rezultate de la atelierele de meşteşugari care sfârşeau tot în drum.

”Bărbierii cred că au dreptul de a arunca în stradă lăturile din ligheane”

”De se va duce cineva să observe mahalalele S-ta Troiţă, Sf.Vasile, Sf. Spiridon, Sf. Gheorghe nou (mahalaua Boldescu), Sf. Vineri (marginea), Buna-Vestire, S-ţii Voivozi, S-tu Sava, etc sau mai în scurt tot cuprinsul oraşului de jur împrejur pe o zonă de cel puţin doi km de largă - va fi isbit de o necurăţenie revoltătoare. (...) Nenorociţii locuitori, spre a scăpa de gropile depe strade, fac să li se aducă bălegar de grajd pe care-l aşează spre a astupa acele gropi (...) Pe stradadele cele mai frecventate ale oraşului, pe strada Franceză chiar, bărbierii cred că au dreptul de a arunca în stradă lăturile din ligheane, părul tăiat etc”

Dacă astăzi maşinile parcate neregulamentar provoacă nemulţumire, în anii 1800 caii şi boii dejugaţi de la car sâtreneau supărarea orăşenilor. Nu de puţine ori hangiii erau mustraţi că permit clienţilor veniţi la târg să lase libere animalele atâta timp cât ei se ospătau şi se răcoreau în han.

”...se cred în drept să fac gunoi pe strade lăsând pe ţăranii ce vin la târg să dejuge boii dinaintea cârciumei, în stradă, până vor mânca sau vor bea ceva, iar la plecare lasă aci grămezi de coceni, paie etc, ca să le ridice căruţele comunei. Nimenea nu le zice nimic”.

Culmea, ca şi astăzi, cronicarii de secol XIX erau nemulţumiţi de fumul scos de grătarele pe care se încingeau fleici de carne în mijlocul drumului. Se prea poată asta să fi fost o problemă serioasă, având în vedere că în acei ani în Ploieşti erau 448 de ”cârciume”, aşa cum notează în 1881 cronicarul Sabinu Mir, Nircoriţă, citat de Mihail Sevastos în Monografia sa.

Ploieştenii, nemulţumiţi că autorităţile locale construiau o baie comunală

Nici municipalitatea nu scăpa de criticile cronicarilor. În acei ani exista obiceiul ca noroiul de pe bulevarde să fie strâns la margine de drum şi de aici încărcat în căruţe şi dus spre ieşrie din oraş. Doar că acele căruţe ale municipalităţii erau într-o stare de degradare  avansată, ”precum cazanul găurit”, astfel că până ce ajungeau la periferie pierdeau toată încărcătura puturoasă tot prin centrul oraşului.

”Acestea le datorim în speical Municipalităţii noastre care construieşte din banii noştri un petec de pavaj cu piatră cubică, bulevard şi acum face băi, iar pe noi contribuabilii ne lasă în ghiarele mizeriei şi ne prepară cimitire spre odihna veşnică. După ce că poporaţiunea săracă mănâncă rău, se îmbracă rău, apoi mai respiră un aer de o sută de ori mai rău”, scria cronicarul citat de Mihail Sevastos.

Băile pomenite de cronicar nu au fost deloc primte cu bucurie de ploieşteni. Oamenii aşteptau atunci ca municipalitatea să facă ordine şi curăţenie pe străzi nu să ofere posibilitatea săracilor să se spele. Şi totuşi baia comunală s-a construit, undeva în zona străzii Elena Doamna de astăzi”, a fost înzestrată cu papuci, spre marea scârbă a înaintaşilor”, notează Mihail Sevastos.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite