Mulţi români se bucură prematur că au scăpat după comiterea unei contravenţii. În cât timp pot primi amenda acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şofer sancţionat de poliţie
Şofer sancţionat de poliţie

Dacă ai făcut o ”nefăcută” şi te bucuri că nu te-a prins poliţia în fapt, nu te culca pe o ureche că ai scăpat. Legea nu este neapărat de partea ta, iar amenda o poţi primi prin poştă acasă, dacă cineva ţi-a făcut o reclamaţie fără ca tu să ştii.

Conform legii, o contravenţie se prescrie în şase luni, iar poliţia îţi poate trimite procesul verbal acasă, fără ca tu să fi fost martor la momentul întocmirii lui.

OG nr. 2 din 12 iulie 2001 prevede ca ”aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei”. Faptul că ai primit un proces verbal de contravenţie acasă, fără ca tu să fi fost martor pentru a putea aduce obiecţiuni, nu te salvează de la plata amenzii.

”Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia”, se arată în OG. Nr.2/2001 .

Obligaţia poliţistului

Deşi o contravenţie se prescrie într-un termen de şase luni, poliţistul are obligaţia să te înştiinţeze că ai fost amendat într-o perioadă de două luni, altfel amenda se prescrie.

”Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia (…)Comunicarea procesului-verbal se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului”, conform documentului citat.

Odată primit procesul verbal, poţi achita jumătate din minimum amenzii, dar într-un termen de 15 zile. Pe procesul verbal, poliţistul este obligat să scrie care este cuantumul final al amenzii ce trebuie plătit.

Dacă te consideri nedreptăţit, poţi face o plângere împotriva procesului verbal, Judecătoria fiind singura instituţie care poate anula amenda

. Este important e ştiut că, atâta vreme cât plângerea nu a fost soluţionată de instanţă, contravenientul, adică persoana amendată, poate amâna achitarea amenzii până la decizia definitivă a judecătorului.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite