FOTO VIDEO Miting cu 1.000 de persoane, în centrul Ploieştiului, pentru familia Bodnariu

FOTO VIDEO Miting cu 1.000 de persoane, în centrul Ploieştiului, pentru familia Bodnariu

1.000 de persoane s-au strâns sâmbătă la Ploieşti, în semn de protest. FOTO Dana Mihai

Aproximativ 1.000 de persoane s-au strâns sâmbătă în centrul Ploieştiului, la un miting paşnic, de susţinere a familiei Bodnariu, care a rămas fără cei cinci copii, după ce au fost luaţi de autorităţile norvegiene

Ştiri pe aceeaşi temă

1.000de persoane, printre care şi foarte mulţi copii, s-au strâs sâmbătă în centrul Ploieştiului, în faţa Palatului Culturii din oraş, la un miting paşnic, de susţinere, a familiei Bodnariu din Norvegia, care a rămas fără cei cinci copii după ce aceştia au fost scoşi din familie de autorităţi.

Evenimentul, care a fost gândit ca unul de suport pentru toate famiile de români din Norvegia care au rămas fără copii, a fost organizat de filialele din Prahova ale unor biserici creştine.

„Reuniţi familia Bodnariu“, „Copiii aparţin familiei“, „Norvegia, ia-ţi mâna de pe copiii noştri“, „Susţinem familia Bodnariu“, „Atenţie, se răpesc copii - Barnevernet“ au fost doar câteva dintre bannerele afişate de participanţi.

„Dacă alţii vor să-şi lase copiii în grija Barnevernetului, e problema lor. Noi vrem să-i creştem, să-i educăm într-o atmosferă de dragoste părintească şi în spiritul moralei creştine. Somăm Barnevernetul să dea copiii celor cărora le aparţin, familiilor lor, şi cât mai repede“, le-a spus celor adunaţi pastorul George Uiuiu, unul dintre vorbitorii de la miting.

Participanţii au rostit împreună rugăciunea „Tatăl nostru“ şi au semnat şi o listă de suport pentru continuarea demersurilor de returnare a celor cinci copii în familia naturală.

Mitinguri similare au fost organizate în ultima perioadă în mai multe oraşe din ţară.

Cazul Bodnariu

În noiembrie 2015, cei cinci copii ai familiei Ruth şi Marius Bodnariu au fost luaţi din grija părinţilor de către reprezentanţii Serviciului de protecţie a copilului (Barnevernet), din regiunea Naustdal, Norvegia. Acţiunea de înstrăinare a copiilor a survenit după ce două dintre fetele familiei Bodnariu au declarat în faţa reprezentanţilor Barnevernet că primesc corecţii fizice de la părinţi. 

Foto

În Norvegia, violenţa fizică sau psihică împotriva minorilor este interzisă prin lege şi atent monitorizată de reprezentanţii Serviciului de protecţie a copilului. Lovirea unui copil este considerată faptă de gravitate extremă şi este încadrată alături de agresiunea sexuală. Statisticile arată că în 3 din 10 intervenţii ale Barnevernet sunt aplicate măsuri de preluare a copiilor. Cazurile mai puţin grave sunt soluţionate prin metode neconstrângătoare.

Marius Bodnariu este român şi lucrează ca IT-ist. Ruth Bodnariu este norvegiancă şi lucrează ca asistentă medicală. Locuiesc de 10 ani în Norvegia, iar copiii lor au vârste cuprinse între 10 ani şi 4 luni. Toţi au cetăţenie norvegiană. Ambii părinţi sunt membri ai cultului creştin penticostal.

Soţii Bodnariu sunt în prezent acuzaţi şi cercetaţi pentru violenţă domestică.

Pe aceeaşi temă

Prima întâlnire a soţilor Bodnariu cu fetele pe care nu le-au văzut deloc de când au fost luate: „Protestele au un impact imens. Barnevernet ştie şi nu-i totuna”

Cazul Bodnariu. Parlamentul ar putea adopta o declaraţie pe tema protecţiei copiilor din străinătate
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Mitingul de susținere s-a desfășurat în centrul Ploieștiului. FOTOGRAFII Dana Mihai

Imagini din aceeasi galerie
  • Mitingul de susținere s-a desfășurat în centrul Ploieștiului. FOTOGRAFII Dana Mihai
  • Aproximativ 1.000 de persoane au participat
  • Participanții au afișat bannere în care cereau returnarea copiilor familiei Bodnariu
  • Evenimentul a fost organizat de biserici creștine
  • Printre participanți au fost și foarte mulți copii
  • Mitingul a fost unul pașnic
  • Participanții au semnat și o petiție pentru returnarea copiilor familiei Bodnariu
  • Mai mulți pastori au vorbit participanților
  • Numele Barnevernet, sistemul de protecție socială din Norvegia, a fost pe aproape toate bannerele
  • Pastori creștini au vorbit participanților despre importanța familiei creștine 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: