Misterele din jurul accidentului aviatic din Munţii Buzăului. Surse judiciare: „Avionul pare că s-a dezintegrat în aer“

Misterele din jurul accidentului aviatic din Munţii Buzăului. Surse judiciare: „Avionul pare că s-a dezintegrat în aer“

Anchetatorii în drum spre locul părbuşirii avionului FOTO Iulian Bunilă

Ancheta privind accidentul aviatic produs miercuri, 15 aprilie, în Munţii Buzăului, a fost preluată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Anchetatorii nu-şi explică, deocamdată, de ce compontente din avion, dar şi bunuri ale victimelor, au fost împrăştiate pe o rază de câteva sute de metri şi la mare distanţă faţă de carlingă.

Surse judiciare au declarat, pentru ”Adevărul”, că cel mai mare ”mister” al accidentului aviatic produs, miercuri, în Munţii Buzăului se referă la modul în care a fost găsită aeronava prăbuşită la sol, ale cărei componente au fost împrăştiate pe o rază de câteva sute de metri.

”Pare că s-a dezintegrat în aer, dar nu ştim cauza”, au precizat sursele citate.

Martorii au declarat că atât aripile, cât şi coada avionului au fost descoperite la aproape un kilometru distanţă faţă de carlinga în care se aflau şi cele două victime, pilot şi pasager, găsite decedate.

Informaţia a fost confirmată de surse din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În plus, tot la câteva sute de metri distanţă au fost găsite haine împrăştiate, dar şi un rucsac în care se aflau documente şi o importantă sumă de bani, aproximativ 15.000 de lei, care se pare că aparţineau victimelor accidentului aviatic. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă banii erau ai pilotului sau ai pasagerului, au precizat sursele citate.

O explicaţie plauzibilă, care ar putea rezolva ”misterul” componentelor împrăştiate pe o rază de aproape un kilometru, ar fi că aeronava s-a lovit de un obstacol, probabil o coamă de deal, pe care pilotul nu l-a văzut la timp din cauza vremii nefavorabile.

Pentru a finaliza ancheta, procurorii de la Ploieşti aşteaptă rezultatele Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei (AIAS), instituţie abilitată să facă expertize tehnice în cazul accidentelor aviatice. Raportul AIAS este aşteptat la începutul săptămânii viitoare, potrivit unor surse.

Avionul care s-a prăbuşit în zona montană a judeţului Buzău era un Technam T 2008, fabricat în Italia. La bordul acestuia se aflau doi oameni de afaceri, Ioan Mihai Covaciu şi Liviu Emil Bucăţică. Aeronava a decolat de la Ghimbav şi trebuia să ajungă la Constanţa. La manşa avionului se afla Covaciu, un om de afaceri din Cluj, cu afaceri în domeniul construcţilor. Se pare că afaceristul din Cluj a făcut o vizită la Râşnov pentru a-i vinde un imobil lui Liviu Bucăţică. Pentru că acesta din urmă a spus că trebuie să ajungă urgent la Constanţa, Mihai Covaciu s-a oferit să-l ducă cu avionul şi au plecat împreună de pe aerodromul din Braşov. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: