Mărturiile unui sportiv român de performanţă, despre „aripa protectoare“ a lui Nicu Ceauşescu: „Mă, şi eu sunt ca voi!“

Gheorghe Lixandru (65 de ani) din Breaza a făcut parte din echipa României de Bob care a participat la trei etape ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, care au avut loc în Innsbruck, Austria (1976), Lake Pacid, SUA (1980) şi Sarajevo, fosta Iugoslavie (1984).

Deşi era o perioadă în care Securitatea era în permanenţă cu ochii în patru ca nu cumva un cetăţean român să plece din ţară, sportivii care făcea performanţă aveau un tratament preferenţial şi se aflau sub aripa protectoare a fiului dictatorului.

Gheorghe Lixandru a performat în prima parte a carierei sale sportive ca decatlonist, fiind campion al Romîniei doi ani la rând la proba regină a atletismului. Câteva puncte i-au lipsit însă să prindă calificarea pentru Olimpiada de Vară care s-a organizat în anul 1972 la Munchen în Germania. A crezut că acela a fost şi momentul în care urma să agaţe ghetele în cui şi nu mai visa la competiţii care să-i aducă titluri internaţionale. Surprinza a venit de la un alt mare sportiv, Petre Astafei, tatăl atletei Galina Astafei, care i-a propus lui Lixandru să meargă să dea o probă pentru a fi admis în echipa de bob a României ce urma să participe la Olimpiada de Iarnă din Austria.

”M-au cooptat în echipă. Am fost printre primele ţări din lume care a introdus atleţi în proba de bob. După noi s-au luat germanii şi apoi alţii. Aşa am plecat al prima mea Olimpiada chiar dacă de iarnă şi am făcut echipă cu Ion Panţâru, la Innsbruck, medaliatul cu bronz de la Grenoble şi deţinătorul singurei medialii a României la Jocurile Olimpice de Iarnă. Aveam 21 de ani, iar Panţâru avea 43”, îşi aminteşte Gheorghe Lixandru.

Bobul, construit la Mefin Sinaia

Prima competiţie la acest nivel a adus echipei României locul 11. Nu era neapărat un loc rău, având în vedere condiţiile în care se antrenau sportivii români şi diferenţa de vârstă dintre cei doi coechipieri.

”Ne antrenam cam trei, patru luni pe an la Sinaia pe fosta pârtie de bob (acum o ruină n.r.), dar plecam la antrenamente şi în fosta RDG şi în general în ţări din fostul bloc comunist. Fiecare coborâre pe pârtie se cumpăra. Noi nu aveam bani. Elveţienii făceau cam 500 de coborâri pe an, iar noi abia dacă apucam 200. Mă gândeam că poate aşa se explică şi locurile din clasament pe care le obţineam, dar am reuşit chiar şi aşa să ne menţinem în TOP 10 mondial. Am încercat să construim în ţară câteva bob-uri, la Mefin Sinaia şi unul l-am consrtuit eu la Uzina Mecanică Poiana. Luam proiecte de la boburile deja existente şi încercam să-l construim noi, aşa arhaic”, spune Gheorghe Lixandru.

Totuşi, când era vorba de reprezentat România în afara ţării, autorităţile de atunci făceau eforturi să nu se facă de râs şi să fie ”în rândul lumii”. Sportivii români plecau însoţiţi de o armată de jurnalişti, aşa cum se întâmpla şi cu toate delegaţiile străine doar că de la Bucureşti erau infiltraţi şi oamenii de partid care aveau un rol bine stabilit: din delegaţia României nu trebuia să lipsească nimeni la întoarcerea în ţară. 

”Nu m-am simţit niciodată urmărit”

”Eu nu m-am simţit niciodată urmărit. Erau discreţi. Dacă vroiai să rămâi afară puteai să rămâi fără probleme. Nu aveau ce să-ţi facă. (...) Înainte de a pleca, ne chemau la federaţie, unde ni se spunea că în occident nu e bine, ba din contră, ne ţineau prelegeri. Noi nici nu mai ascultam, ne uitam pe pereţi. Ei îşi făceau datoria şi ştiau şi ei că nu ţine. Chiar râdeam şi le spuneam să nu ne ceară nouă să nu rămânem afară că nu e bine acolo, în timp ce ei aveau în buzunar un pachet de Kent, nu de Carpaţi”, îşi aminteşte Gheorghe Lixandru.

De multe ori, spune fostul boboeur, la competiţiile internaţionale participa şi Nicu Ceauşescu, fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, alături de alţi reprezentanţi ai Particului Comunist. Prezenţa lui deranja iniţial sportivii care n-apucaseră să-l cunoască personal şi care îl ştiau doar din auzite. În anii 70-80, fiul dictatorului era considerat capul răutăţilor, deşi realitatea era puţin diferită, iar sportivii, de la gimnaşi până la fotbalişti erau protejaţi de el şi chiar ajutaţi concret cu bani, case şi locuri de muncă aproape de oraşul de domiciliu al fiecăruia. Este de notorietate faptul că în acei ani, odată ce terminai studiile, erai repartizat în funcţie de anumite criterii, înclusiv ”pile şi relaţii”, în oraşe mari sau, dacă aveai ghinion şi un dosar pătat, în sate izolate de munte de unde cu greu mai reuşeai să pleci.

Gheorghe Lixandru s-a retras la Breaza, unde a predat ani de zile la Liceul Militar şi la o şcoală speicală FOTO Diana Frîncu

”Măi, sunt şi eu ca voi!”

”Eu cu Nicu Ceauşescu am obţinut repartiţia la Liceul Militar de la Breaza. El se ocupa atunci de sporturile tehnico aplicative. Printre tehnico aplicative intra bobul, aviaţia, paraşutismul etc. Uneori mai mergea cu noi în deplasări. Eram zăpăciţi, că ne speriam că vine cu noi la masă. Efectiv tremurai. Mai venea şi Postelnicu (Tudor Postelnicu, fostul ministru de Interne până la Revoluţia din 1989). Dar să ştiţi că Nicu Ceauşeascu nu era chiar aşa cum se spunea despre el. Chiar ne zicea: << Măi, sunt şi eu ca voi>>. Dar după ce treceau două trei, zile, ne acomodam şi intram intram în vărbă cu el.

Se interesa de noi, ne întreba unde lucrăm, unde ne ducem după ce terminăm facultatea. Ne chema la el să ne aranjeze posturile. Sau de exemplu ne ajuta cu primele. Mergeam la concursuri internaţionale şi ne premiau dacă obţineam un loc bun. Pe atunci o primă era de 6000 de lei sau de 8000 de lei, erau valoroase, cam trei salarii, dar din cauza impozitului, mai rămâneai în mână cu o treime, cam 2000 de lei. El a intervenit ca pentru noi sportivii să nu mai impozite aceste premii. Ne ajuta şi altfel. Sportivii care ieşeau afară din ţară mai aduceau acasă câte un ciorap, un casetofon, o cafea care de multe ori erau oprite la vamă. De multe ori Nicu Ceauşescu intervenea pentru noi să ne lase în ţară cu ce aduceam şi noi din alte ţări. Pe mine cel puţin aceşti oameni de partid m-au ajutat, iar Nicu Ceauşeascu m-a ajutat să obţin un post mai bun, la Liceul Militar de la Breaza unde am fost profesor. După repartiţie probabil că m-ar fi trimis profesor la Cocârligaţii din Deal, dar el m-a ajutat şi asta nu pot să o neg sau să o uit”, a povestit Gheorghe Lixandru.

FOTO bobsanie.ro

La Jocurile Olimpice de la Lake Placid din SUA, Nicu Ceauşescu nu a mers, însă Lixandru mărturiseşte că a fost impresionat de prezenţa unui greu al presei sportive din România, Cristian Ţopescu.

”După acea Olimpiadă, fiica lui, Cristina, a dat la IEFS la proba de sanie. Ne-am întâlnit cu el înainte de examen şi ne-a zis să aveam grijă de fata lui, dar din câte ştiu eu, Cristina nu a intrat atunci”, îşi aminteşte Licandru.

Oraşul olimpic din SUA, amenajat într-o închsoare pentru infractorii minori

Deplasarea în SUA, la JO de la Lake Placid, a avut loc în iarna anului 1980. Sportivii au plecat cu inima strânsă cel puţin dintr-un motiv. Auziseră încă din ţară că satul olimpic de peste ocean era amenajat într-o puşcărie, iar sportivii urma să locuiască în încăperi cu gratii la geam. Poveştile fără fundament au fost multe atunci, dat simplu fapt că marele Ţopescu a însoţit delegaţia de sportivi români le-a dat încredere că totul este bine.

”Parcul Olimpic de la Lake Placid a fost făcut la o şcoală de corecţie, un fel de închisoare pentru infractorii juniori. De regulă, parcurile olimpice se dărâmă după ce se termină competiţia pentru că multe dintre ele sunt făcute în zone unde nu sunt foarte mulţi turişti şi costă foarte mult întreţinerea lor. Probabil că americanii au vrut să împuşte doi iepuri dintr-o dată. Era o şcoală de ciorecţie recent construită, pentru infractorii juniori, dar care a fost dată în funcţiune după Olimpadă. Dar este adevărat, noi sportivii stăteam într-o celulă cu gratii la geam, cu paturi supraetajate, cu vecerui din acelea care nu pot fi distruse. Era fain, nouă ne-a plăcut. Noi am stat cu Finlanda, Suedia şi cu alţi sportivi din ţările nordice. Toţi a fost contrariaţi atunci, dar a avut absolut tot ce ne-a trebuit”, povesteşte Gheorghe Lixandru.

Ultima masă din zi, la ora 13.00

JO de la Lake Placid s-au finalizat cu un loc 7 pentru echipa României de Bob. Era o performanţă, în comparaţie cu ce se întâmplase cu patru ani mai devreme, iar până în prezent sportivii români care concurează la această probă nu au reuşit să se claseze pe un loc mai bun la o olimpiadă de iarnă.

După anii 90, Gheorhge Lixandru a renunţat la marile competiţii şi, deşi a fost chemat să antreneze echipa Franţei de bob, a refuzat oferta şi a intrat în afaceri. Ulterior, a ales cariera didactică şi a fost profesor de educaţie fizică la Liceul Militar de la Breaza şi ulterior la o şcoală specială din aceeaşi localitate. Chiar şi acum, la 40 de ani de la ultima olimpiadă de iarnă la care a participat, a rămas cu ”sechelele” unui mare sportiv. Ultima masă din zi se termină la ora 13.00.