Mantia Regelui Ferdinand, o creaţie de artă unică în lume. Bijuteria de croitorie este evaluată la câteva milioane de euro

Încoronarea de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922 FOTO Arhivă

Mantia purtată de Regele Ferdinand la ceremonia de la Alba Iulia din 1922, piesă folosită pentru prima dată în România la o încoronare, este o operă de patrimoniu cu semnificaţii istorice, însemn al regalităţii române şi, totodată, o creaţie de artă unică în lume.

Prima reprezentare a unui domn român, însoţit de simbolurile autorităţii supreme, apare pe monedele bătute de Mircea cel Bătrân. Voievodul muntean era reprezentat purtând o coroană princiară deschisă, îmbrăcat cu o mantie până la glezne, având un guler de hermină.

Domnii care l-au urmat, atât cei moldoveni cât şi cei munteni, au purtat o mantie asemănătoare cu cea a lui Mircea cel Bătrân, numită caftan. Fanarioţii purtau o mantie similară cu caftanul domnesc, numită cabaniţa ienicerilor.

Domnii români din secolul XIX reintroduc mantia ca simbol al autorităţii supreme, dar spre deosebire de haina de ceremonie a lui Mircea cel Bătrân, aceasta avea o trenă foarte lungă.

În cazul lui Ferdinand, mantia - simbol al autorităţii supreme, a fost inspirată din aceste costume de gală ale domnitorilor români din Evul Mediu. De altfel, Regele Ferdinand a fost primul rege al României care a preferat la încoronare mantia regală, în timp ce înaintaşul lui, Regele Carol I, s-a încoronat în uniformă de general.

Mantia regală purtată de Ferdinand la încoronarea de la Alba-Iulia din 15 octombrie 1922 reprezintă unul dintre cele cinci simboluri ale autorităţii supreme şi însemne ale regalităţii române, alături de coroana regală, buzduganul, pavilionul regal şi cifra regală. Mantia, alături de cea a Reginei Maria purtată la aceeaşi ceremonie, sceptrul şi coroana Regelui Ferdinand sunt evaluate la 15 milioane de euro, fiind, totodată, piese de patrimoniu, unice în lume ca realizare şi expresie artistică.


Mantia lui Ferdinand este expusă la Castelul Peleş FOTO peles.ro

Concepţia artistică a mantiilor lui Ferdinand şi Mariei aparţine pictorului Curţii regale, Costin Petrescu şi au fost realizate în ateliere vieneze. Ambele sunt piese unicat, executate la comanda celor doi suverani.

Mantia este brodată cu însemnele heraldice ale României unificate

Realizate pentru a forma un tot estetic unitar, cele două mantii au şi deosebiri majore. În cazul mantiei Reginei Maria, vorbim despre o adevărată operă de artă din ţesătură lamé şi fir de aur, cu broderii de mătase şi cu aplicaţii de pietre semipreţioase. Pe mantie sunt ţesute emblemele tuturor provinciilor care formau România Mare. De culoare aurie, mantia este brodată cu spice şi cu snopi de grâu, reprezentând „bogăţia principală a pământului românesc”.

În cazul mantiei lui Ferdinand, potrivit muzeografilor de la Castelul Peleş, unde este păstrată şi expusă aceasta, piesa este confecţionată dintr-o ţesătură de mătase roşu regal, lungă până la glezne, ornamentată cu fir de aur (brocart), cu un guler mare de hermină, tivită pe margini tot cu hermină.

Bordura din faţă şi gulerul semioval, cu bordură brodată pe fond de catifea bej, completată spre interior şi pe latura din faţă cu bordură brodată cu fir de aur pe fond bordo, se continuă cu şapte motive, însemne heraldice ale României unificate: stema Munteniei, a Moldovei, a Dobrogei, stema familiei de Hohenzollern, a Olteniei şi Banatului, a Transilvaniei şi, din nou, a Munteniei.

Pe toată suprafaţa, sunt presărate motive circulare brodate cu crucea ordinului "Mihai Viteazul”. Este încheiată la gât cu două paftale circulare din argint aurit şi două grupuri de câte şase aplicaţii brodate cu fir, terminate la capetele interioare cu ciucure.

Detalii de pe mantia Regelui Ferdinand FOTO peles.ro

Şi pe mantia Reginei Maria sunt brodate şapte însemne heraldice: stema familiei de Hohenzollern, a Munteniei, a Moldovei, a Transilvaniei, a Olteniei şi Banatului, a Dobrogei, stema familiei de Edinburgh, separate prin grupaje de spice de grâu. Pe toată suprafaţa sunt aplicate motive în formă de cruce.

Cine a fost artizanul mantiilor regale

Costin Petrescu (1871 – 1954) provine dintr-o familie de zugravi de biserici. A beneficiat de o bursă la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Jean – Paul Laurens (1838 – 1921, pictor şi sculptor francez), la celebra Academie Julian, unde au studiat şi pictorii români Ştefan Luchian, Ioan Andreescu şi Camil Ressu. A profesat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, perioadă în care a participat şi la Saloanele Oficiale de pictură. Artistul a pictat peste 50 de biserici, printre care şi decoraţia interioară din Catedrala Reîntregirii Neamului, de la Alba Iulia, cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării. Biserica a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari.

Pictura murală a fost realizată în tehnica ,,al fresca” şi se înscrie în spiritul iconografiei tradiţionale. De o parte şi de alta a intrării, apar portretele suveranilor României Mari, Regele Ferdinand I Întregitorul şi Regina Maria. În timpul comunismului, cele două picture au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.

Capodopera lui Costin Petrescu rămâne fresca monumentală de la baza cupolei Sălii de Concerte a Ateneului Român, "Istoria poporului român”, începută în anul 1933 şi inaugurată la 26 mai 1938, alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.

Ceremonia încoronării, un spectacol fastuos

Întreg ceremonialul încoronării a fost fastuos, regina Maria, de sânge britanic şi rusesc, preluând mult din tradiţia bizantină. „Nu doresc o încoronare modernă, cum ar putea avea şi altă Regină. A mea să fie în întregime medievală”, spunea suverana în memoriile sale. În proiectarea designului măreţului eveniment, regina Maria l-a avut alături tot pe pictorul Costin Petrescu. Rezultatul a fost nu doar un spectacol memorabil, dar şi obiecte sau lucrări de artă şi arhitectură care fac parte astăzi din tezaurul şi patrimoniul naţional.

După primul război mondial şi după Marea Unire s-a pus problema organizării unei ceremonii în cadrul căreia regele să fie încoronat drept rege al României Mari. Tradiţia românească cerea ca încoronarea să aibă loc într-o catedrală, iar mitropolitul Miron Cristea ar fi dorit ca regele să fie „uns” cu mir. Iniţiativa lui Miron Cristea a fost blocată, însă, de nunţiul papal, care a cerut ca „ungerea“ să nu fie săvârşită pentru că Ferdinand era de religie catolică.

Încoronarea a avut loc la data de 15 octombrie 1922 şi la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni, printre care membri ai Caselor Regale din Europa şi oficiali diplomatici: primul ministru I.I.C.Brătianu, însoţit de membrii guvernului, familiile regale din Grecia şi Iugoslavia, mareşalul Foch, generalul Bethelot, reprezentanţi civili şi militari ai Aliaţilor etc.

Maria şi Ferdinand au sosit în dimineaţa zilei de 15 octombrie 1922 în gara oraşului Alba Iulia, a fost intonat imnul regal şi suveranilor li s-a oferit pâine şi sare. Apoi, cortegiul regal s-a îndreptat spre catedrală.

Ceremonia a început cu o liturghie săvârşită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu mitropolitul Miron Cristea.

Regele Ferdinand cu însemnele regale, simboluri ale autorităţii, coroana şi mantia FOTO peles.ro

După sfinţirea coroanelor regale, cei doi suverani au îngenuncheat în mijlocul noii catedrale, iar mitropolitul a rostit rugăciunea pentru încoronare. Cortegiul a părăsit apoi catedrala şi afară, regelui şi reginei le-au fost aşezate pe umeri purpura şi hermina de către preşedinţii camerelor parlamentare.

Ferdinand şi-a pus singur pe cap coroana de oţel, cu care s-a încoronat şi primul rege al României, Carol I, şi „aşeză apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenuncheate”.

Mulţimea imensă adunată în faţa catedralei a izbucnit într-un „Vivat” emoţionant, în timp ce toate clopotele oraşului au răsunat şi au fost trase 101 salve de tun, care au vestit că primul suveran al tuturor românilor a primit consacrarea religioasă a funcţiei sale.

Ceremonia încoronării s-a desfăşurat în faţa clopotniţei, unde a fost aranjată o scenă îmbrăcată în pânză roşie şi a fost întins un baldachin cu brocart roşu şi galben pe un fond alb.

Discursul Regelui Ferdinand la încoronare

Regele Ferdinand a rostit şi un discurs emoţionant la încoronare. „Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor, a dat să lărgim hotarele regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevana, pe care glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la mare.

Facă Dumnezeu ca această coroană, asemenea celei a scumpei mele soţii şi demnă tovarăşă de muncă şi suferinţă pentru binele comun, să servească la încoronarea – generaţie după generaţie – a iubiţilor noştri succesori, într-o Românie tot mai fericită şi mai glorioasă.”

În aceeaşi zi, la Alba Iulia a avut loc şi o impresionantă paradă militară la care au participat 50.000 de soldaţi. A doua zi, la 16 octombrie 1922, suveranii României Mari s-au întors la Bucureşti, unde-i aştepta o mulţime imensă. Ceremonii fastuoase s-au desfăşurat şi Capitală.

Vă mai recomandăm

Zece secrete ale Castelului Peleş. Ce au îngropat meşterii la temelia superbei construcţii din Sinaia şi cât a costat apartamentul Împăratului Franz Joseph. Castelul Peleş este considerat cea mai importantă clădire istorică din România, având caracter de unicat. Prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa. „Adevărul“ vă prezintă câteva secrete ale Peleşului.

FOTO Cum s-a construit Castelul Pelişor, secretele unui proiect unic comandat de Carol I. Regina Maria şi-a satisfăcut aici cele mai ascunse dorinţe. Castelul Pelişor a fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori. „Casa de vis“, ce îmbină elemente germane cu unele româneşti, ilustrează gusturile Reginei Maria şi crezul acesteia în materie de frumos. De altfel, întreg Pelişorul păstrează amintirea pregnantă a celei care avea să devină regina tuturor românilor, fiind şi locul în care Regina Maria a trecut în eternitate