Mănăstirea Zamfira, pictată în întregime de faimosul Grigorescu, s-a degradat din cauza infiltraţiilor. Muzeografii se roagă să apară un salvator cu bani

Rugă mai puţin obişnuită a muzeografilor de la Muzeul Judeţean de Artă Prahova, care fac un apel public către toţi factorii responsabili, guvernamentali, administrativi, ecleziastici, pentru salvarea mănăstirii Zamfira, prima biserică pictată în întregime Nicolae Grigorescu, la vârsta de 18 ani. Biserica este într-o stare avansată de degradare.

Creştinii ortodocşi au găsi mereu drumul către mănăstirea Zamfira, pentru a-şi alina suferinţele sufleteşti sau doar pentru a admira frumoasa pictură a bisericii, realizată de Nicolae Grigorescu. Pentru cei care nu ştiu unde se află, mănăstirea este situata în lunca râului Teleajen, pe şoseaua paralelă cu Drumul Naţional 1A, la aproximativ 15 kilometri de Ploieşti. Din punct de vedere administrativ-teritorial, mănăstirea se află pe raza comunei Lipăneşti, în imediata apropiere a satului Zamfira.

Importanţa artistică a acestei mănăstiri constă mai ales în pictura sa, pentru că este prima biserică pictată în întregime de marele pictor Nicolae Grigorescu, la vârsta de 18 ani. Acesta a fost ajutat de fratele său, Gheorghe Grigorescu, aflat pe atunci la o vârstă apropiată de aceea a fratelui său.

Pictura este unicat, pentru că este singura executată „în frescă“ de Nicolae Grigorescu. Atât pictura murală, cât şi icoanele iconostasului au fost realizate într-un timp foarte scurt, de numai un an şi două luni, între 16 iulie 1856, data încheierii contractului, şi 8 septembrie 1857, data sfinţirii bisericii.

Infiltraţiile pun în pericol întreaga construcţie

Din păcate, din cauza trecerii timpului, a acţiunii intemperiilor şi a lipsei de fonduri, biserica pictată de Nicolae Grigorescu se află într-o avansată stare de degradare. Infiltraţiile din zona turlei au condus la afectarea unei părţi a picturii, punând în pericol întreaga construcţie. În interiorul bisericii, o zonă circulară de aproape doi metri înălţime este măcinată de atacul agresiv al igrasiei, care se întinde cu repeziciune. De asemenea, superba catapeteasmă pictată de Nicolae Grigorescu s-a degradat la rândul ei, necesitând ample lucrări de restaurare.

Pictura lui Grigorescu este într-un pericol iminent din cauza infiltraţiilor. FOTO crestinortodox.ro

Este şi motivul pentru care muzeografii de la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, care are în organizarea lui şi Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” de la Câmpina şi care s-a dedicat punerii în valoare a operei celui mai important pictor român, face un apel public către toţi factorii responsabili, guvernamentali, administrativi, ecleziastici etc., pentru salvarea acestui important monument istoric de clasă A, de valoare naţională şi internaţională.

Singurele autorităţi care au reacţionat până acum sunt reprezentanţii Consiliul Judeţean Prahova care, cel puţin la nivel teoretic, şi-au manifestat deja intenţia de a sprijini financiar începerea amplelor lucrări de consolidare, de eliminare a infiltraţiilor şi igrasiei, şi de restaurare a acestui minunat lăcaş de cult, care poartă în eternitate amprenta unică a geniului lui Nicolae Grigorescu.

Biserica a fost pictată de Grigorescu, pe când avea 18 ani. FOTO crestinortodox.ro

Nu este suficient însă, iar demersul trebuie urmat şi susţinut financiar şi de alte instituţii responsabile din România.

Istoria mănăstirii, ctitorită de văduva unui bogat negustor

Aşezământul monahal Zamfira, cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul Ierarh Nifon, a fost ctitorit de arhimandritul Eftimie, stareţ al Mănăstirii Ghighiu, şi datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Complexul monahal al Mănăstirii Zamfira cuprinde două biserici: biserica veche, numită şi „biserica mică”, situată în cimitir, şi „biserica mare”, situată chiar în incintă.

După cum reiese din pisania vechii biserici, Mănăstirea Zamfira a fost construită în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, între anii 1721 şi 1743, la iniţiativa Zamfirei Apostoli, văduva bogatului negustor Manoil Apostoli. După moartea Zamfirei, sarcina terminării lucrărilor îi revine norei acesteia, Smaranda, fiica Agăi Ion Bălăceanu şi nepoata Voievodului Şerban Cantacuzino, văduvă şi ea la acea dată.

La moartea Smarandei Bălăceanu-Apostoli, în anul 1780, biserica devine metoc (mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari) al Scaunului Episcopal din Târgovişte. În anul 1832, Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece ca schit de maici şi este închinată Mănăstirii Câmpulung, care aparţinea de Mitropolia de la Bucureşti.

Cutremurele din anii 1802 şi 1838 aduc biserica în ruină. O dată cu instalarea în scaun a Mitropolitului Nifon (1850-1875), începe o perioadă de înflorire pentru mănăstirile şi metocurile ce ţineau de Mitropolia de la Bucureşti. Starea deplorabilă a aşezământului îl decide pe mitropolit să clădească o altă biserică, mai mare, la 400 de paşi spre nord de vechiul altar. Noua biserică este terminată în anul 1858, după care încep lucrările de refacere a celei vechi şi de construcţie a unei clopotniţe noi.

Timpul, nepăsarea şi lipsa de fonduri au dus la degradarea picturii bisericii. FOTO crestinortodox.ro

Cutremurele din anul 1940 şi mai ales cel din anul 1977 aduc mari stricăciuni clădirilor aşezământului monahal, impunând o amplă campanie de refacere, ce se întinde pe perioada 1977-1982, prin grija Preafericitului Patriarh Iustin Moisescu.

Pictura bisericii celei mari din cadrul Mănăstirii Zamfira a fost făcută, între anii 1856 şi 1857, de către pictorul Nicolae Grigorescu, care avea pe atunci în jur de 18-19 ani.

Degradându-se pictura, în anul 1904, Mitropolitul Ghenadie Petrescu a iniţiat executarea picturii în ulei, peste cea a lui Nicolae Grigorescu, autor fiind pictorul Toma Vintilescu. Între anii 1951 şi 1953, pictorii Gheorghe Vânătoru şi Constantin Călinescu fac repictări în tempera. Ultima şi adevărata restaurare are loc în perioada 1986-1989, când pictorul restaurator Ion Chiriac îndepărtează toate porţiunile repictate şi scoate la lumină pictura originală a lui Nicolae Grigorescu.

Vă mai recomandăm

FOTO De la Prometeu la smartphone. Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial, în prima expoziţie cu realitate adăugată din România. Întreaga evoluţie a iluminatului artificial şi influenţa acestuia asupra vieţii cotidiene, de la inventarea sfredelului dătător de foc dăruit oamenilor de Prometeu până la apariţia electricităţii, poate fi admirată la Ploieşti, în prima expoziţie cu realitate adăugată din România. Cu ajutorul unei tablete sau a unui smartphone, publicul poate „aprinde“ lămpile din expoziţie.

Fascinanta poveste a primei rafinării din România - Ploieşti, primul oraş din lume cu „fabrică de gaz“. Premiera mondială din 1857 a fost investiţia unor fraţi bogaţi. Ploieştiul a stabilit, la 1857, o premieră mondială, devenind primul oraş din lume cu rafinărie. „Fabrica de gaz“ a fraţilor Mehedinţeanu a fost pornită cu echipamente din Germania şi, în acelaşi an, calităţile petrolului lampant obţinut la Ploieşti au făcut ca proprietarii să câştige prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz a Bucureştilor.