Lucrările la Palatul Justiţiei Ploieşti ar putea dura 21 de ani GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 14 ani de la începerea lucrărilor, Palatul de Justiţie Ploieşti este foarte departe de finalizare. Conducerea Ministerului de Justiţie vine cu o altă bombă: lucrările rămase de executat ar putea fi gata abia în termen de şapte ani. Estimarea de cost a ajuns la 114 milioane de lei

Clădirea în care ar fi trebuit să se mute Tribunalul Prahova, Judecătoria şi Curtea de Apel a înghiţit până acum 23 de milioane de lei. Costul total a ajuns, în urma ultimului studiu de fezabilitate, la 114 milioane. La aproape 20.000 de metri pătraţi, ar fi al doilea palat de justiţie din ţară, ca suprafaţă, după cel din Bucureşti.

Lucrările, începute în decembrie 1996, nu au, însă, nicio şansă să se încheie prea devreme. Ele sunt deja în întârziere cu aproape 10 ani, însă Ministerul de Justiţie a venit cu un anunţ bulversant, conform căruia execuţia clădirii va mai dura, de-acum încolo, încă aproape şapte ani.

Terenul din strada Gheorghe Doja a fost concesionat de administraţia ploieşteană către minister, pe toată durata existenţei construcţiei, printr-o hotărâre de Consiliu Local luată în 1995. Un an mai târziu, ministerul semna contractul cu firma Coreco Construcţii SRL, una foarte cunoscută în Ploieştiul anilor '90. Beneficiarul a fost desemnat tribunalul Prahova. Şantierul a fost deschis la începutul anului 1997, iar termenul de execuţie iniţial a fost de 48 de luni.

După 14 ani

Cum s-a ajuns de la 4 la 14 ani, cu posibilitatea ca durata totală să se ducă până la 21? Ministerul Justiţiei a explicat, într-un răspuns oficial, că unul dintre motive este finanţarea insuficientă de la bugetul de stat. În acest ritm, lucrările au tărăgănat până în 2007, când a venit marea bombă, iar constructorul a anunţat că are probleme financiare. Coreco a intrat în insolvenţă, iar Tribunalul Prahova a solicitat desfacerea contractului. A urmat un proces în instanţă cu firma lichidatoare, compania Carduelis Consulting, care a înstiinţat Tribunalul Prahova la începutul lui 2008 că va menţine contractul de execuţie şi a atacat decizia de suspendare a înţelegerii. Falimentul Coreco era iminent.

Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei: „În conformitate cu prevederile studiului de fezabilitate, întocmit în anul 2010 de Tribunalul Prahova, durata estimată de execuţie pentru lucrările rămase de executat este de 7 ani"

Conform unei analize realizate în 2008 de presa de specialitate, compania mergea pe pierdere încă din primii ani ai contractului. Potrivit datelor comunicate Ministerului Finanţelor de conducerea companiei din 1999 si până în 2006, pierderile şi datoriile au crescut de la un an la altul. 1999 a fost primul an în care societatea a înregistrat pierderi foarte mari, de 3,92 milioane de lei, cu un grad de îndatorare de 83%. În 2001, gradul de îndatorare ajunsese deja la un alarmant 191%.

VEZI CUM ARATĂ ÎN PREZENT PALATUL

Peste alţi 7 ani

Execuţia a fost reljuată în toamna lui 2010, lichidtorul continuând contractul inițial. Potrivit datelor Tribunalului Prahova, lucrările de rezistenţă sunt realizate în proporţie de 98%, cele de arhitectură sunt la 30%, instalaţiile sunt realizate în proporţie de 40%, iar lucrările de sistematizare verticală au ajuns la 90%. Pentru nivelul anului 1996, clădirea trebuia să fie una foarte modernă. Conform planului arhitectural, este compusă din subsol, demisol, parter şi cinci etaje. Imobilul  dispune de 14 săli de judecată, iar circuitele sunt create pentru a asigura separaţia între personal, public şi arestaţi, acesta fiind, în opinia magistraţilor, un principal obiectiv al realizării unei clădiri în care îşi desfăşoară activitatea o instanţă de judecată.

„Întârzierile se datorează următorilor facori: antreprenorului general intrat în faliment, situaţiei litigioase dintre beneficiar şi antreprenorul general, finanţării insuficiente de la bugetul de stat, modificărilor legislative apărute în decursul celor circa 15 ni de execuţie. În conformitate cu prevederile studiului de fezabilitate, întocmit în anul 2010 de Tribunalul Prahova, durata estimată de execuţie pentru lucrările rămase de executat este de 7 ani", se arată în răspunsul oficial semnat de prof. univ. dr. judecător Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

A prins 8 miniştri

Lucrările s-au întins, deja, pe durata portofoliilor a nu mai puțin de opt miniștri ai Justiției. În cei 14 ani scurşi de la semnarea contractului de execuţie, palatul din centrul Ploieştiului a depins de Ion Predescu (septembrie-decembrie 1996), Valeriu Stoica (decembrie 1996-decembrie 2000), Rodica Stănoiu (decembrie 2000-martie 2004), Cristian Diaconescu (martie-decembrie 2004), Monica Macovei (decembrie 2004-aprilie 2007), Tudor Chiuariu (aprilie 2007-ianuarie 2008), Teodor Meleşcanu (interimar, ianuarie-februarie 2008) și Cătălin Predoiu (din 2008 până în prezent). Niciunul nu a reușit să pună la dispoziție toate fondurile necesarem pentru realizarea construcției, fapt ce a adus actuala conducere a Ministerului în situația de a da vina pe lipsa alocărilor de la bugetul de stat. Și cine știe câți miniștri vor mai trece până când Palatul Justiției va fi gata?

Pică tavanul pe judecători

Imobilul a fost proiectat să găzduiască Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești și Judecătoria Ploiești. Nici n-a fost dată în folosință clădirea și deja se dovedește depășită. Potrivit ultimului studiu de fezabilitate, realizat de Tribunal, Palatul de Justiție nu va mai găzdui decât două dintre aceste instituții, Tribunalul și Curtea de Apel. Motivele acestei decizii se leagă de noile norme legale legate de spațiul necesar și circuite, dar și de creșterea numărului de magistrați care lucrează la aceste instituții. În timp ce lucrările la noul sediu pentru Tribunalul Prahova s-ar putea întinde până în 2018, actuala clădire, în care se judecă anual peste 50.000 de procese, stă să cadă peste magistrați şi avocaţi. Clădirea de pe strada Gheorghje Lazăr a fost construită între anii 1934 - 1946, iar în ultimii ani a fost încadrată în calsa I de risc seismic. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Prahova, din anul 2003 clădirea figurează pe lista instanţelor care au nevoie urgentă de reabilitare. Anul trecut, subsolul a fost inundat de două ori. În această clădire își desfășoară activitatea Tribunalul, dar și Judecătoria Ploiești, iar magistrații s-au plâns de mai multe ori că spațiile existente nu sunt nici pe departe suficiente pentru desfășurarea activității în condiții decente.

1946 este anul în care a fost dată în folosință clădirea Tribunalului

Nici Curtea de Apel nu este într-o situație mai bună. Activitatea instanței se desfășoară într-o aripă din Palatul Culturii, însă mutarea este iminentă. Consiliul Județean Prahova, proprietarul clădirii, a inclus imobilul într-un program de consolidare și modernizare, iar în scurt timp va fi cazul ca instituția să evacueze, temporar, spațiile deținute.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite