Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu. Misterul „pietrelor calde“, imposibil de desluşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de fenomene paranormale din Bucegi au semnalat existenţa, în zona Buşteni-Gura Diham, a unor pietre care seamănă cu unele funerare şi în preajma cărora se întâmplă lucruri greu de explicat. În zonă, se înregistrează perturbări ale aparaturii foto şi video, iar oamenii experimentează stări de ameţeală, presiune şi pierderi de echilibru.

Există o foarte bogată literatură de specialitate pe tema misterelor şi a fenomenelor paranormale din Bucegi. Potrivit acesteia, munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii resimt simptome ciudate, portaluri prin care oamenii dispar şi apar în alte locuri, la foarte mare distanţă. Despre Bucegi se mai spune că sunt traversaţi de tuneluri subterane de zeci de kilometri, dar şi de locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii“ şi a „gurilor de rai“.

Unul dintre aceste locuri misterioase ar fi pe un drum forestier care leagă Buşteniul de Gura Diham, unde existenţa unor pietre ciudate dă naştere unor fenomene care nu pot fi explicate.

Cazul a fost semnalat pe site-uri de specialitate de pe internet, iar o echipă de la „Lumea misterelor“, publicaţie dedicată pasionaţilor de fenomene paranormale, a vrut să se convingă de autenticitatea acestora.

Aceştia au plecat în expediţie pe 23 octombrie 2009, iar la aproximativ 4,2 km de Buşteni, pe drumul forestier din stânga cabanei Gura Diham, care duce spre vechiul observator de urs, au găsit o piatră în formă de paralelipiped, care semăna foarte bine cu una funerară. La aproximativ 6 metri mai sus, au descoperit o alta, asemănătoare.

„Ne-am oprit lîngă piatră la ora 13.25 şi nu am reuşit să facem decât două fotografii, deoarece toţi acumulatorii (opt la număr) s-au descărcat, inclusiv bateria telefonului, încărcat în seara dinaintea plecării. Şi asta într-o fracţiune de secundă. La ora 13.34 am plecat şi, după circa cinci minute, acumulatorii funcţionau normal“, au relatat reporterii de la „Lumea misterelor“.

Persoanele din echipă au avut şi simptome fizice, de parcă ceva sau cineva le golea de energie, ameţeli, pierderi de echilibru şi o apăsare pe piept timp de o oră.

La nici câţiva metri mai departe, într-un pâlc de copaci, aceştia au descoperit şi mai multe „pietre calde”, şapte-opt la număr, dintre care numai una era rece. În zonă aerul era foarte cald, deşi expediţia s-a desfăşurat în luna octombrie. „Ne-am mirat foarte tare, dar, când ne-am uitat mai bine, într-o parte a pâlcului se afla o piramidă de pământ de circa 1,5 - 1,8 m înălţime, cu diametrul de circa trei - patru metri. Acest lucru se întâmplă numai aici, deşi zona este plină de asemenea pâlcuri“, mai scriu cei de la „Lumea misterelor“.

Expediţia a fost repetată şi la sfârşitul lunii octombrie 2009, cercetătorii fiind însoţiţi şi de mai mulţi sceptici. „Cum ne-am apropiat de piatră, acumulatorii din aparat, după trei fotografii, au căzut, la fel ca şi bateria de mobil. Acelaşi lucru li s-a întâmplat şi celorlalţi. Bineînţeles, toate aparatele şi-au revenit după ce ne-am îndepărtat de piatră. Am scos busola şi am aşezat-o pe piatră, constatând că este orientată perfect spre cele patru puncte cardinale“, sunt relatările din a doua expediţie.

image

Una dintre pietrele în jurul cărora se manifestă fenomene ciudate a fost surprinsă într-o fotografie. FOTO Lumea Misterelor

De această dată, un aparat foto s-a declanşat singur şi a făcut o fotografie cu bliţul, deşi acesta nu era activat. „Ulterior, am constatat că poza, deşi era făcută din lateralul pietrei, reprezenta piatra încadrată perfect, ca şi cum ar fi fost făcută din faţă“, a fost fenomenul curios semnalat de excursionişti.

Relatările despre această zonă nu sunt singulare. „Piatra de mormânt“, „Capul de dinozaur“, „locul de adunare a piticilor“ sunt doar câteva dintre numele sub care sunt cunoscute formaţiunile stâncoase de pe drumul spre Gura Diham.

Poveştile locale spun că ciobanii din zonă, care îşi duc turmele la păscut, evită să treacă pe lângă „Capul de dinozaur“, pe motivul că acesta îşi cere jertfa şi, de câte ori un păstor îşi duce oile pe acolo, câteva din ele mor la scurt timp.

De asemenea, „locul de adunare a piticilor“ este format dintr-un număr de scaune de piatră foarte mici, amplasate în cerc, care par destinate unor fiinţe de statură foarte mică. Despre acest loc se spune că este un portal spre o lume feerică, în care sălăşluiesc spiritele pădurii. Aici, cei care urcă pe munte resimt o stare de energie puternică, iar oboseala dispare ca prin farmec.

Pe aceeaşi temă:

Zece mistere ale Munţilor Bucegi: apă vie, tuneluri secrete, portaluri, guri de rai, poli energetici puternici

Misterele Văii Albe din Bucegi. Ce se întâmplă cu adevărat în locul care dă peste cap aparatele foto, provoacă ameţeli şi teleportări

Misterele sutelor de cutremure din Bucegi din 1993: le-au provocat insomnii localnicilor, care s-au încărcat puternic energetic, şi au blocat transmisiile radio

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite