Lacăt pe „marea săracilor“. Motivul incredibil pentru care vor fi închise Băile Telega, unde s-au tratat inclusiv membri ai familiei regale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de scandal între Primăria Telega şi Virginia Cacarumbas, reprezentantul societăţii care administrează băile sărate din comuna prahoveană, „marea săracilor“ se închide cel puţin pentru acest sezon.

Complexul balnear se află într-o avansată stare de degradare, astfel că administraţia locală nu va mai permite accesul turiştilor la lacul sărat. Este pentru prima dată în istoria de peste o sută de ani a băilor sărate de la Telega, când acestea nu vor mai fi acesibile bolnavilor care au venit aici an de an pentru a-şi trata afecţiunile reumatismale.

”Am câştigat în instanţă printr-o decizie definitivă procesul pe care l-am avut cu societatea Oaky SRL, care a administrat în ultimii ani băile sărate. Începând din luna aprilie a acestui an noi (primăria n.r.) ne ocupăm de lacul sărat. Administratorul societăţii a avut termen până în data de 15 mai să părăsească locaţia. Din câte am înţeles eu a început deja să mute lucrurile. Îi mai dăm termen până luni (20 mai n.r) să plece cu totul de acolo şi apoi punem lacăt”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Gheorghe Ilie, primarul comunei Telega.

Edilul a adăugat că începând de săptămâna viitoare spaţiul în care se află complexul balnear, inclusv lacul sărat, va fi împrejmuit cu gard tocmai pentru ca oamenii să nu mai pătrundă în interior.

bai telega foto vacanta.infoturism.ro

În urmă cu exact zece ani (în aprilie 2009), lacul sărat de la Telega a secat din cauza unor rupturi produse de alunecările de teren. Nivelul apei a revenit la normal abia în vara anului 2010, dar calităţile curative ale apei nu au mai fost aceleaşi

”Este într-o stare extraordinar de avansată de degradare. Este un real pericol să intri acolo. Trebuie să luăm măsuri de siguranţă pentru ca nimeni să nu mai intre acolo până ce nu vom renova. Anul acesta nu funcţionează complexul. Avem nevoie de autorizaţii, nu putem administra prin primărie, ci va trebui să înfiinţăm o societate care să se ocupe de funcţionarea băilor. Primăria nu are dreptul să aibă venituri directe. Am contactat deja o firmă de consultanţă în spreanţă că vom putea şi noi să obţinem fonduri europene să amenajăm acolo, aşa cum fac toţi”, a adăugat primarul Ilie.

virgina cacarumbas foto diana frincu

Virginia Cacarumbas, o legendă a locului, femeia care a administrat timp de 16 ani lacul sărat de la Telega

Băile Sărate de la Telega au fost concensionate societăţii Oaky SRL în anul 2003 pentru o redevenţă anuală de 400 de lei. Valoarea mică a taxei plătită către Primăria Telega era justificată prin faptul că societatea concesionară era obligată prin caietul de sarcini să facă investiţii serioase în jurul lacului şi să transforme băile într-un adevărat complex balnear care să atragă la tratament turişti din toată ţara.

De la un an la altul complexul turistic s-a degradat din ce în ce mai mult, astfel că societatea care îl administra nu a mai reuşit să obţină avizele necesare funcţionării, dar nici nu a investit pentru modernizarea lui aşa cum prevedea contractul de concesiune.

În pofida faptului că accesul în lac se realiza pe podeţe din lemn improvizate, un adevărat pericol pentru turişti, în mare parte oameni în vârstă, în ciuda amenziolor primite de la diferite instituţii ale statului, de la ISU până la OPC, complexul a funcţionat. Deşi ştiau că se expun riscurilor, turiştii veneau vară de vară doar pentru a se trata în apa sărată despre care se spune că are proprietăţi curative deosebite.

Imagine indisponibilă

Băile sărate Telega, în perioada interbelică FOTO bailetelega.ro

Fără să existe un studiu recent, despre apa din lacul sărat de la Telega se spune că se plasează pe locul doi în Europa şi locul cinci în lume în ceea ce priveste contribuţia în vindecarea a numeroase boli în special în patologia reumatismală. Valoarea curativă a apei este dată de concentraţia foarte mare de  minerale, precum şi pentru nivelul ridicat de cloruri de potasiu, amoniu, calciu, sulfaţi si iod, care fac minuni în afecţiuni specifice aparatului locomotor - artoza, cocsartroza, sechele post-traumatice, şi în cazul afecţiunilor ginecologice ca anexita, cistita şi sterilitatea.

Poate tocmai datorită acestor calităţi curative lacul sărat de la Telega a fost vară de vară, în ultimii 20 de ani, în centrul unor scandaluri între investitorii privaţi interesaţi să preia complexul, concesionarul băilor şi administraţia locală.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite