Interlopul care i-a ameninţat în arest pe fostul şef ANAF şi pe cumnatul lui Ponta, condamnat la închisoare în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Ionuţ Pietraru, un personaj devenit celebru pentru că le-a făcut zile grele în arest fostului şef ANAF Sorin Blejnar, dar şi lui Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta, a fost arestat în Germania.

Pietraru se află în penitenciarul din Mannheim şi urmează să fie adus în România, unde va executa pedeapsa de trei ani la care a fost condamnat de autorităţile germane. Românul este acuzat de şase fapte de furt calificat în grup infracţional organizat, conform legilor germane.

Ionuţ Pietraru este un personaj controversat, recunoscut cel puţin la nivelul judeţului Prahova pentru actele sale de violenţă. Este de fel din comuna prahoveană Floreşti, unde ar fi stat un timp în compania unui interlop din zonă, Aurică Pumn de Fier.

Cel puţin două personaje cu notorietate au avut parte de ameninţările lui Ionuţ Pietraru. Este vorba despre Sorin Blejar, fostul sef ANAF şi de Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta. Cei doi au fost arestaţi preventiv în 2015-2016, în dosare instrumentate, la acea vreme, de DNA Ploieşti. În aceeaşi perioadă, ajunge în Arestul de la Câmpina şi Pietraru, cercetat pentru furt.

Pietraru ar fi devenit agresiv, după ce şefii arestului i-ar fi refuzat anumite solicitări (apa caldă pentru cafea). A devenit agresiv şi a început să ameninţe, mai întâi colegii de celulă, printre care se afla şi Sorin Blejnar, pentru ca ulterior să-şi aleagă ţinte printre poliţişti.

Despre Iulian Herţanu se spune că ar fi avut o experienţă neplăcută în prima noapte în care Ionuţ Pietraru a fost adus în arest. Acesta din urmă nu ştia cine este colegul de cameră şi ar fi încercat să-i fure ţigările şi mâncarea.

Nici şefa Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv, Daniela Enache, nu a scăpat de violenţa tânărului din Floreşti. Aceasta a fost ameninţată cu moartea de Ionuţ Pietraru, dar şi că va fi violată. Ulterior, Enache a făcut o plângere penală pentru ultraj, iar bărbatul a fost trimis în judecată, dosarul său fiind pe rolul Judecătoriei Câmpina.

Între timp, Ionuţ Pietraru a fost condamnat în România la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul de furt în care printre părţile vătămate s-a aflat şi Primăria Cocorăştii Colţ. A fost eliberat din închisoare şi a reuşit să plece în Germania, unde ar fi dat mai multe spargeri. Potrivit portalului instanţelor de judecată, românul a fost condamnat de autorităţile germane la 1.096 de zile de detenţie pentru şase fapte de furt calificat.

Ionuţ Pietraru va fi adus într-un penitenciar din România, la cererea autorităţilor germane.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite