Incendiu cu zeci de focare provocat intenţionat la marginea unei păduri din Azuga. Poliţia a fost anunţată după 12 ore să facă cercetarea la faţa locului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu provocat intenţionat în golul alpin din Azuga de persoane rămase deocamdată necunoscute a mobilizat forţe impresionante ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Jandarmeriei Montane şi ale Direcţiei Silvice. Incendiul se manifesta la liziera pădurii, pe o distanţă de câteva sute de metri pătraţi.

Incendiul de vegetaţie a fost provocat între văile Stevia şi Unghia din Azuga, o zonă greu accesibilă unde se află doar o stână, iar turiştii nu abordează în mod frecvent traseul. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii care au acţionat pentru stingerea focului au constatat că pe aceste văi sunt nu mai puţin de 36 de focare, cel mai mare cu o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, iar restul de opt, respectiv zece metri pătraţi. Focurile au fost puse la pâlcurile de jnepenei, iar motivul nu este deocamdată cunoscut.

De teamă ca incendiul să nu se extindă la pădure, la locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un autocamion de intervenţie, o şenilată şi o motopompă. Totodată a fost constituit şi un Punct de Comandă Avansat la Păstrăvăria din Azuga, iar pentru a stabili dimensiunile incendiului a fost solicitat un elicopter de la Inspectoratul General de Aviaţie pentru a survola zona.

Focarele de incendii au fost stinse însă rapid cu ajutorul pompierilor, jandarmilor, angajaţilor de la primăriei şi pădurarilor care s-au deplasat la faţa locului pe jos, astfel că la ora 21.00 focul a fost lichidat.

Duminică dimineaţa, Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat cauza probabilă a incendiului şi anume, ”folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

Curios este că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova nu a fost sesizat decât duminică la ora 10 şi 9 minute cu privire la faptul că în golul alpin din Azuga persoane necunoscute au pus intenţiont foc în zeci de locuri în imediata apropiere a pădurii.

Abia astăzi, o echipă de criminalişti se deplasează la Azuga pentru a face cercetarea la faţa locului. În cauză s-a deschis dosar penal pentru incendiere, iar în funcţie de pagubele produse, autorii, dacă vor fi identificaţi, vor fi acuzaţi şi de distrugere.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite