Imagini de o cruzime fără margini în Bucegi. Leşul decapitat al unei capre negre, abandonat de vânători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leşul caprei negre, decapitat, a fost abandonat pe un traseu din Bucegi de către vânători
Leşul caprei negre, decapitat, a fost abandonat pe un traseu din Bucegi de către vânători

Imagini de o cruzime fără margini au putut fi observate de către turiştii care au ajuns pe unul dintre cele mai circulate trasee montante din Masivul Bucegi.

Leşul unei capre negre, decapitat şi plin de sânge, a fost abandonat de către vânătorii care au ales să ia cu ei doar trofeul, nu şi restul trupului.

Imaginile cu ceea ce a mai rămas dintr-un exemplar de capră neagră (mascul) după o partidă de vânătoare organizată în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, au fost făcute publice de către un turist revoltat. Acesta a găsit în drumul său pe traseul din Valea Cerbului (Buşteni) leşul caprei negre, abandonat pe munte. Corpul animalului era decapitat, semn că vânătorii nu au fost interesaţi decât de trofeu, adică de capul caprei negre.

”Astăzi în Valea Cerbului (Bucegi). A fost greu pentru vânătorii lui peşte să ia tot animalul.. Numai trofeul contează, restul este balast.
---
LE: din informatiile care le deţin până în acest moment se pare că "vânătoarea" a fost organizată într-un cadru legal de către cei de la Ocolul Silvic: este vorba de un mascul (de toată frumuseţea) din specia capra neagră”, scrie Mihai Kelemen pe contul său de Facebook.

capra neagra foto marian kelemen

SURSA Facebook/Mihai.Kelemen

Potrivit reprezentanţilor IJP Prahova, vânătoarea a fost organizată conform legii. Surse judiciare au precizat pentru ziarul ”Adevărul” că un cetăţean străin a plătit la Ocolul Silvic (Sinaia n.r.) taxa de 1.500 de euro pentru un trofeu de capră neagră, motiv pentru care a fost autorizată şi o vânătoare.

”Capra a fost împuşcată de către un vânător din cadrul Ocolului Silvic Azuga, care a luat trofeul şi ulterior urma să ridice şi corpul”, au precizat sursele citate.

Pentru că zona este intens circulată de către turişti, tabloul de o cruzime greu de suportat pentru cei neobişnuiţi cu vânătoarea a fost surprins de un grup de montaniarzi care s-au revoltat şi au ţinut să facă publice imaginile.

Fotografiile cu animalul decapitat şi abandonat pe munte au stârnit reacţii dintre cele mai dure, însă legea este de partea vânătorilor.

 Ministerul Mediului a aprobat o cotă de recoltare anuală de aproximativ 400 de exemplare de capră neagră. Vânătorii, în general străini, plătesc sume foarte mari pentru un trofeu de acest gen, taxa pornind de la 2.000-3.000 de euro pentru o vânătoare autorizată.

Chiar dacă în cazul de pe Valea Cerbului se pare că nu este vorba despre braconaj, totuşi poliţiştii prahoveni verifică dacă au fost respectate toate prvederile legale şi care a fost motivul pentru care corpul decapitat al caprei negre a fost abandonat pe munte.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite