Ierburile decorative care ne pot salva grădina atunci când nu avem timp să ne ocupăm de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gramineele sau ierburile ornamentale sunt printre cele mai interesante plante care pot salva o curte cu aspect neîngrijit de care proprietarul nu are timp şi pasiune să se ocupe.

Chiar dacă nu au flori spectaculoase, culorile, talia şi portul lor încântă privirea în orice colţ al grădinii şi în plus pot oferi un spectacol unic, un joc de lumină din primăvară şi până toamna târziu, fără să aibă nevoie de îngrijire specială.

Nu sunt pretenţioase la sol, se adaptează la orice condiţii de soare, de umbră sau de secetă. Nu cer o atenţie specială, sunt rezistente la boli şi dăunători, iar datorită coloritului lor şi al formei pot fi combinate cu multe specii în grădini sau spaţii verzi publice.

Spectacolul de lumină

"Spicul gramineelor, prin forma lui, captează lumina zilei într-un mod deosebit. Întreaga plantă arată ca şi cum ar fi un sport de lumină indiferent din unghiul în care bate soarele. Gramineele au capacitatea unică de a capta lumina şi de a o difuza spre celelalte plante", explică Ruxandra Gâlă, inginer horticultor. Printre gramineele care conferă acest spectacol sunt ”Stipa giganta”, ”Pennisetum setaceum”, ”Rubrum”, ”Pennisetum orientale”, ”Nassella tenuissima”.

Spectacolul oferit de graminee se datorează nu în ultimul rând texturii diferite a plantelor, de la forma frunzei care poate fi rugoasă până la frunze mătăsoase şi foarte lucioase.

Un exemplu de graminee cu textură fină este ”Miscanthus Sinensis - Mornind Light”, care poate pune în evidenţă într-o grădină plante ca ”Perovskia Atriplicifolia” sau ”Caryopteris Clandonensis”.

Imagine indisponibilă

Pennisetum setaceum oferă spectacolul unei fântâni arteziene purpurii FOTO wilsonbrosgardens.com

Cum să scoateţi în evidenţă florile de culoare violet

Ierburile ornamentale oferă o paletă coloristică variată pentru grădini şi important este că puteţi avea un decor diferit de la un sezon la altul, pentru că multe dintre speciile de graminee îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp. Gramineele cu un colorit auriu - arămiu pun în evidenţă plante cu flori mov-liliachiu, roşu sau ciclamen.

Gramineele albastre scot în evidenţă plante cu frunze purpurii sau roşu închis, iar aceast contrast se obţine din combinaţia dintre ”Acer palmatum” (arţar japonez) şi ”Hakonechloa macra Aureola” (graminee aurie) sau ”Miscanthus ginersis” Cosmopolitan şi Geronium (flori roz şi frunze argintii)

Când alegem gramineele pentru grădina noastră trebuie să ţinem cont de înălţimea plantei, colorit şi formă.

În general cele de talie înaltă au şi o formă ca de fântână arteziană si ocupă mult spaţiu. Cele de talie mjijlocie pot fi folosite în grupuri şi vor pune în evidenţă plantele cultivate în faţa lor. Gramineele de talie mică (”Festuca glauca”, „Carex ”, ”Hakonechloa macra”, ”Liriope muscari” pot fi folosite la borduri, rupuri de plante anuale şi perene de talie mică şi chiar în ghivece.

Imagine indisponibilă

Carex Comans, iaba decorativă care îşi schimbă culoarea FOTO jardinjasmin.com

Citiţi întotdeauna instrucţiunile de pe etichetă, atât pentru modul de plantare, cât şi pentru distanţele de plantare faţă de alte specii. O îngrijire mai aparte necesită gramineele de talie mijlocie şi medie, care fac spic (inflorescenţe). Când spicul ajunge la maturitate, micile seminţe încep să se împrăştie la cea mai mică adiere de vânt şi fac foarte multă mizerie. Se recomandă îndepărtarea lor mai ales la următoarele specii: ”Pennisetum”, ”Miscanthus sinersis”, ”Panicum Virgatum”.

Odată cu venirea gerului frunzişul acestor graminee de talie mare şi medie devine inestetic. Recomandată este să se lege toate frunzele şi să se taie cu o foarfecă pentru gard viu cât mai de la baza plantei. În primăvară planta îşi va reface frunzişul.

Lista gramineelor în funcţie de culoare

Aurii şi bronz: Carex comans Bronze, Carex elata Aurea, Deschampsia Flexuosa Aurea

Bleu şi gri: Festuca glanca, Panicum virgatum Cloud Nine, Juncus patens, Helictotrichon sempervirens

Roşu închis: Imperata Cylindrical Red Baron, Uncinia rubra

Frunze variegate: Acorus gramineus Ogori, Carex Morrowii Variegata, Miscanthus Sinensis, Phalaris Arundinacea.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite