FOTO Imaginile care arată cum au transformat autorităţile trenurile şi gările în adevărate focare de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie în gara Buşteni şi călători fără măşti de protecţie FOTO IAU
Aglomeraţie în gara Buşteni şi călători fără măşti de protecţie FOTO IAU

În plină explozie a cazurilor de COVID în Prahova, trenurile spre şi dinspre munte sunt ticsite de călători care nu pot păstra distanţa socială nici dacă ar vrea. Conducerea CFR spune că, la ora actuală, nu mai are obligaţia legală de a vinde bilete cu locuri distanţate, iar autorităţile nu au reglementat deloc situaţia.

În weekendul abia încheiat, după cum povestesc martori care au călătorit, vineri după-amiază, de la Bucureşti spre Braşov (cu plecare la ora 15.10), într-un compartiment de opt locuri erau exact opt persoane, aflate la câţiva centimentri distanţă una faţă de cealaltă.  

GALERIE FOTO cu imagini din staţia CFR Buşteni

„Toate cele opt locuri ale compartimentului clasa a doua din trenul spre Braşov erau complete, astfel că disconfortul resimţit din cauza celor 40 de grade de afară şi a lipsei aerului condiţionat era şi mai mare. Călătorii stăteau în picioare şi pe hol, iar toate compartimentele vagonului în care am călătorit erau pline fiecare cu câte opt persoane. Primul loc s-a eliberat la Ploieşti, aşa că până la Câmpina  am fost doar şapte călători“, ne-a declarat Elena Alexandru, o tânără care a călătorit în trenul respectiv.

Aceasta a povestit că încercarea de a-şi uşura cât de cât călătoria şi de a sta pe holul vagonului de tren nu a avut efectul dorit, întrucât şi acesta era ocupat, în mare parte, de pasageri care se urcaseră fără bilete rezervate (în condiţiile în care casele de bilete nu mai eliberau locuri în picioare), cu intenţia de a achiziţiona bilete în tren.

Înainte de plecarea trenului din Bucureşti Nord, revolta călătorilor s-a redus la nişte încercări nereuşite de a afla de pe internet sau de la prieteni dacă există vreun cadru de reglementare a situaţiei, pentru că toţi cei aflaţi în compartiment, ca şi ceilalţi călători din alte compartimente erau blocaţi de faptul că trenul era absolut plin, spune călătoarea.

„Controlorul trenului, venit să verifice biletele, părea depăşit complet de situaţie şi nu a putut răspunde întrebărilor călătorilor despre condiţiile inumane în care sunt nevoiţi să circule în plină pandemie de COVID-19 şi motivul pentru care nu se poate păstra distanţa socială. Când l-am întrebat de ce nu funcţionează aerul condiţionat, a preferat să ridice din umeri şi să arate către geamul deschis al compartimentului, fără să dea altă explicaţie“, a mai spus Alexandru, care a călătorit până la Buşteni.

Acelaşi haos şi la întoarcere

Situaţia aglomerării peronului din gara Buşteni şi a trenului plin cu călători s-a repetat şi la întoarcea spre Bucureşti, după cum se poate vedea din imaginile făcute de alţi călători care plecau spre Capitală. Astfel, mulţi dintre pasagerii care aşteptau sosirea garniturii nu purtau măşti sau le purtau sub bărbie, deşi peronul era foarte aglomerat, iar de la 1 august în judeţul Prahova este obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate din târguri, pieţe, curţile lăcaşurilor de cult, peroanele gărilor etc. După cum ne-au povestit unii călători, deşi în gara Buşteni există post de Poliţie Transporturi Feroviare, niciun organ de control nu a venit să verifice dacă pasagerii respectau legea.

În timpul stării de urgenţă, CFR Călători avea obligaţia să elibereze bilete de călătorie cu locuri la distanţă unul faţă de celălalt (pe părincipiul un loc ocupat, unul liber), astfel încât oamenii să poată păstra distanţa socială pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Ce spun oficialii CFR Călători

În aprilie, directorul CFR Călători, Dan Costescu, anunţa că instituţia a suspendat sau limitat circulaţia pentru 453 de trenuri, ceea ce reprezenta 43% din totalul de 1.040 de trenuri care circulau zilnic, în urma crizei generate de Covid-19 şi că au fost suplimentate cu vagoane trenurile de navetă pentru a evita aglomeraţia şi pentru a permite accesul în siguranţă al cât mai multor călători în tren. Cât piveşte implicarea personalului CFR în combaterea pandemiei, lucrurile arată însă sumbru.

„Controlorii nu au în fişa postului să certe lumea că nu poartă mască. Ei atenţionează oamenii, acolo unde este posibil avem şi anunţuri în tren prin staţia de amplificare. Controlorul nu are posibilitatea să impună purtarea măştii, el poate cel mult să reclame la poliţie, ceea ce poate face orice pasager care se simte atins de comportamentul altui pasager. Este o problemă de disciplină, poate şi una de civilizaţie şi în acest registru o vedem noi fiindcă, dacă se poartă masca într-un mijloc de transport, practic mare parte dintre problemele de transmitere a acestui virus sunt rezolvate”, declara recent Dan Costescu.

După o perioadă în care au fost eliberate bilete cu locuri distanţate, pentru o călătorie în siguranţă, fără riscul infectării cu SARS-CoV-2, de la data de 1 iulie s-a renunţat la această măsură, şeful companiei CFR Călători spunând că nu mai are cadrul legal necesar.

„În momentul în care s-au reintrodus cursele internaţionale, toată Europa aplică regula vânzării locurilor integrale în tren, iar noi suntem legaţi pe un sistem european de vânzare locuri. Intrând în starea de alertă, unde purtarea măştii este obligatorie, se merge pe sistemul european de rezervare locuri”, a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, care a invocat şi faptul că distanţa între locuri ar fi mult mai mare în tren comparativ cu cele din avion sau auto.

Deşi cazurile de COVID-19 au explodat în ultima perioadă, autorităţile nu au reglementat în vreun fel situaţia de la CFR, până la ora actuală. Judeţul Prahova, căutat pentru staţiunile montane, este printre zonele cu cele mai multe îmbolnăviri de COVID-19.

Vă recomandăm să mai citiţi:

FOTO VIDEO Imagini rare cu Mocăniţa pe Valea Arieşului, trenul folosit de moţi timp de peste 85 de ani

România trece pentru prima dată pe primul loc în UE la numărul deceselor de COVID-19 înregistrate în ultimele 14 zile, raportat la populaţie

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite