FOTO Doftana, închisoarea care şi-a ratat trecutul şi viitorul

FOTO Doftana, închisoarea care şi-a ratat trecutul şi viitorul

Imaginea dezastrului din închisoarea Doftana. FOTO: Dana Mihai

Penitenciar în perioada 1895 – 1960, apoi muzeu în perioada de glorie a comunismului, lăsat în paragină imediat după Revoluţie, închisoarea Doftana şi-a ratat deopotrivă trecutul şi viitorul

Ştiri pe aceeaşi temă

În comunism, pionieri din câteva generaţii, din Prahova şi din Bucureşti, şi-au legat prima dată cravata la gât în curtea flancată de zidurile groase ale Doftanei. Simbol puternic, exploatat pentru a pune în valoare suferinţele deţinuţilor politici socialişti şi comunişti, penitenciarul din comuna prahoveană Telega a trăit o perioadă de glorie maximă între anii 1960 – 1989.

„Pe platoul asta din faţa închisorii, cât era de mare, nu aveai loc să arunci un ac. Atât de mulţi oameni erau. Dar niciunul nu cânta, doar mimau, totul era înregistrat pe bandă şi suna în difuzoarele puse în castanii din curte. Tovarăşul, mic şi pătat pe faţă, mergea numai pe covorul roşu, erau zeci de metri întinşi“, îşi aminteşte de acele vremuri George Lopătaru, un bărbat care  a lucrat 23 de ani ca electrician la Doftana, localnic din Telega.
Filmul pe care ţi-l proiectează despre vizitele „tovarăşului“, prin vorbe descriptive şi apăsate, animă brusc curtea penitenciarului. Te aştepţi oricând să fii luat de tăvălugul oamenilor aduşi să cânte ode şi să scandeze patriotic, auzi aplauzele frenetice şi te fereşti să nu calci covorul. Dar domnul Lopătaru, ghid prin penitenciar şi vremuri, întrerupe brusc proiecţia. „Haideţi înăuntru. Nu mai există nimic de atunci. S-a furat tot“.

Natura şi omul, mână în mână pentru dezastru

În anii care au trecut de Revoluţie, Doftana a ajuns o ruină, o „pedeapsă“ pentru vremurile în care a închis între ziduri deţinuţii comunişti. Natura şi-a făcut drum cu braţe de crengi prin geamuri, a surpat acoperişul şi a muşcat din ziduri.

Iarna trecută, cantitatea mare de zăpadă a distrus peste 80% din acoperiş. Cu un apetit şi mai mare, oamenii au furat tot ce s-a putut, fier, lemn, cărămizi. A ajuns ca un decor pentru un film de groază.

„Închisoarea asta a fost treabă serioasă. Când a fost construită, pe timpul regimului burghezo-moşieresc, că aşa i se zicea atunci, arhitectul a fost trimis în Belgia şi i s-a cerut o închisoare modernă, cu apă curentă, încălzire centrală şi curent electric. La 1895, când a fost dată în folosinţă, Doftana le-a avut pe toate trei, doar că era electricitate numai pe culoare şi pe zidul de rond, iar calorifere tot pe culoar“, răsfoieşte din nou paginile istoriei domnul Lopătaru.

Secţia H, spaima deţinuţilor

Penitenciarul, construit în formă de potcoavă, a avut 8 secţii de celule, trei luminoase şi cinci întunecate, botezate cu litere de la A la H. Avea, însă, şi spital, curţi interioare de plimbare, ateliere de croitorie şi tâmplărie, beci pentru hrană, dar şi o pază ştraşnică. A evadat cineva de la Doftana? „Normal că a evadat, chiar dacă în cărţi scrie altceva. Dar aşa dă mai bine, nu?“, este amuzat George Lopătaru.

„Doftana, la început, a avut 308 celule. Mai târziu, prin modificarea unor camere comune, a avut 397. Oricum, ceea ce se vede acum, este de după 1940. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, Doftana s-a dărâmat, la cutremur. Atunci au murit şi o parte din puşcariaşi. S-a mai dărâmat o dată şi în 1977“, explică bărbatul.
În secţiile întunecate, celulele nu aveau ferestre, iar geamurile de pe holuri erau vopsite pentru ca lumina naturală să nu pătrundă.

H era secţia în care nimeni nu-şi dorea să ajungă, destinată deţinuţilor periculoşi sau pentru pedepse. Celulele nu aveau paturi, doar o rojină, iar deţinutul primea doar o jumătate de pătură. „Dacă gardianul era mai al dracu, arunca şi nişte apă pe jos“, spune ghidul nostru.

Foto
Închisoarea Doftana, în toamna anului 2012

Bodnăraş, cel mai deştept deţinut de la Doftana

Din ceea ce a consemnat istoria, Ceauşescu a petrecut doi ani la Doftana pentru activism şi instigare la revoltă. A fost închis în secţia H. „Asta nu a fost adevărat niciodată, a fost o mistificare. Ceauşescu a fost închis aici doar câteva luni, în tranzit spre o altă închisoare. Legendele mai spun că nu fost deţinut politic, ci un borfaş mărunt, prins în Gara de Nord, cu furtişaguri. Iar la secţia H a stat pentru că era rău de gură. Dar asta nici în gând nu puteai să o spui când lucram la Doftana“, povesteşte cancanuri domnul Lopătaru.

Pe la Doftana au trecut socialistul Gheorghiu – Bujor, Gheorhe Gheorghiu Dej, liderul comunist Ilie Pintilie, mort la Doftana la cutremurul din 1940, Emil Bodnăraş, viitor general al Armatei Române şi colaborator loial al lui Ceauşescu. „Cel mai deştept om care a fost închis la Doftana a fost Bodnăraş, el avea facultate. Restul, Ilie Pintilie era muncitor ceferist, Ceauşescu cizmar, Dej electrician. Ce să mai zic de deţinuţii de drept de comun de aici, majoritatea erau analfabeţi“, ne surprinde iarăşi ghidul nostru.

Un ghid de poveste

A povestit toate acestea cu gesturi largi, cu opriri strategice în faţa unor celule sau a unor spaţii care au făcut istorie, conducându-ne printre culoare interminabile. Pe aici se poate, pe aici nu. Ne ghidează şi atenţionează că ne putem prăbuşi patru metri în gol. Deseori, când ridici privirea, prin tavanul surpat vezi cerul înnorat şi ceaţa care se coboară în spaţiul devenit ireal, cu scări ce nu duc nicăieri şi uşi de celule puse acolo parcă de decor.

Îi pare rău că a ajuns aşa? „Că e în paragină mi-a părut foarte rău, mai demult, acum îmi e indiferent. Probabil că aşa i-a fost istoria“, conchide bărbatul de 68 de ani.

A lucrat la Doftana între 1966 – 1989, în perioada când închisoarea era muzeu, a citit tot ce se putea despre închisoare, şi-a băgat nasul prin toate documentele din arhivă şi are pretenţia că ştie ce spune. Ar fi putut să fie subiectul unui reportaj separat, dar este modest şi capricios, prea puţin interesat să fie imortalizat într-un articol. Şi cine nu ar fi la fel, după ce a jucat în filme celebre, turnate la Doftana, „Martori dispăruţi“, „Clopotele“ şi „Un august în flăcări “?

Trei licitaţii fără succes

În primăvara lui 2011, închisoarea, monument istoric de clasa A, cu o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, a fost trecută din domeniul public în cel privat al localităţii, iar valoarea acesteia a fost evaluată de specialişti la peste 1,2 milioane de euro.

La trei licitaţii, câte s-au organizat de atunci, nu s-a prezentat nimeni.
Nici discuţiile cu doi investitori privaţi, unul care vroia să o transforme în clinică de tratare a cancerului şi un altul în hotel în care turiştii să doarmă în celule nu s-au finalizat. Preţul mare şi investiţiile ulterioare i-au alungat.

„Următorul pas este negocierea directă, însă aici va fi competenţa celor de la Consiliul Judeţean Prahova şi al Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ar fi păcat să fie vândută, însă, pe lucru de nimic", ne-a explicat Costel Brezeanu, viceprimarul comunei Telega.

Acces interzis către istorie

Accesul în penitenciar este interzis din cauza pericolului de accidente. Lacăte mari închid poarta mare şi cea de la intrarea în clădire. A fost, poate, şansa ca ultimele bucăţi de fier, zidurile masive şi uşile câtorva celule să rămână înăuntru, în poziţii strâmbe, puţine mărturii ale unei arhitecturi care ar fi putut avea o altă istorie şi un alt viitor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: