Fostul deputat PNL Mircea Roşca, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Fostul deputat PNL Mircea Roşca, condamnat la închisoare cu
suspendare pentru trafic de influenţă

Mircea Roşca, în noaptea în care a fost adus la sediul DNA din Ploieşti pentru audieri FOTO Diana F.

Fostul deputat PNL Mircea Roşca a fost condamnat joi, 22 februarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Instanţa a stabilit ca termen de încercare o perioadă de cinci ani timp în care fostul parlamentar trebuie să se prezinte odată la două luni la Serviciul de Probaţiune.

Sentinţa dată, joi, de completul de trei judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară.

Mircea Roşca a fost achitat pentru o altă infracţiune de trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Mircea Roşca, fost deputat de Prahova, a fost deferit justiţiei, în februarie 2015,  de procurorii DNA din Ploieşti într-un dosar în care a fost acuzat pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă dintre care una în formă continuată, precum şi pentru instigare la săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unor foloase necuvenite.

Mircea Roşca a ajunsă să fie anchetat de procurorii DNA din Ploieşti în urma unui denunţ făcut de omul de afaceri Vlad Constantin zis Şomeru.

În rechizitoriul procurorilor se arată că în cursul anului 2011, ”în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid, inculpatul Roşca Mircea a pretins de la un denunţător - administrator de firmă, suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al organizaţiei locale Azuga, judeţul Prahova – inculpatul Popescu Gabriel Stelian şi, prin acesta, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga şi a factorilor decizionali din cadrul Primăriei oraşului Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului, sumă din care a primit efectiv - prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian – 5.000 euro, iar 11.000 euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean.
La rândul său, inculpatul Popescu Gabriel Stelian în calitatea menţionată a primit suma de 20.000 euro de la denunţător (sumă pretinsă anterior de inculpatul Roşca Mircea), pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor Primăriei Azuga şi Consiliului Local Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii terenurilor pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului, sumă din care a remis 5.000 euro inculpatului Roşca Mircea şi 4.000 euro secretarului localităţii Azuga – inculpata Dumbravă Diana Camelia, iar suma de 11.000 euro a folosit-o în interesul formaţiunii politice menţionate organizând diverse manifestări culturale şi caritabile - în scop electoral.
(…)Între anii 2011– 2014, inculpatul Roşca Mircea a primit de la inculpatul Rotilă Adrian (vărul său primar) bani şi alte foloase (construcţii în valoare de 35.418, 39 lei, folosinţa auto marca Audi A8 - contravaloare rate leasing plătite în sumă de 115.299 lei şi alte bunuri în valoare de 403.248,29 lei), în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul unor instituţii publice din judeţul Prahova (Spitalul Judeţean, Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut în mod succesiv la nivelul autorităţilor publice locale şi centrale şi la nivel politic (consilier judeţean, vicepreşedinte/preşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid, director la S.C. Hidro Prahova S.A. – Sucursala Sinaia, vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Prahova, deputat în Parlamentul României), în vederea atribuirii către societăţile deţinute de acesta - S.C. ADLIV TERMO S.R.L. Comarnic şi S.C. STANEVIP S.R.L. Comarnic - a unor contracte de achiziţii publice.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Roşca Mircea a determinat - prin intervenţii la factorii de decizie din cadrul celor patru instituţii, respectiv la inculpatul Strâmbeanu Adrian – fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, inculpatul Semcu Adrian Emanuil – fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpate David Simona – director al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi la inculpate Savu Cristiana – director economic la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia, încheierea mai multor contracte de achiziţie publică cu S.C. ADLIV TERMO SRL Comarnic, având ca obiect furnizarea de produse alimentare, pentru care firma nu era autorizată (principalul său obiect de activitate fiind fabricarea elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii), respectiv cu S.C. STANEVIP SRL Comarnic, având ca obiect execuţia unor lucrări”, conform DNA.

În aceeaşi cauză, instanţa a dispus achitarea fostului director al Spitalului Judeţean Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, directorului Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti - judeţul Prahova, Simona David, fostului administrator public al judeţului Prahova, Mihail Fâcă, fostului vicepreşedinte al CJ Prahova, Adrian Semcu,fostului director economic al RAAPPS Sinaia, dar şi a altor reprezentanţi al CJ Prahova deferiţi justiţiei în acest dosar.

Adrian Rotilă, vărul fostului deputat, a fost şi el condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de trei ani, fiind găsit vinovat pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. În plus, acesta a fost condamnat să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Biblioteca Orăşenească din Comarnic.

Sentinţa ÎCCJ nu este definitivă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările