Fostul city-manager al Ploieștiului, Onorel Lovin, cercetat de DNA pentru trafic de influență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Onorel Constantin Lovin pentru infracţiunea de trafic de influenţă

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, înainte de a deveni city-manager al Ploieștiului, în calitatea sa de şef al Serviciului Urbanism în cadrul Primăriei Sinaia, Onorel Lovin a pretins de la doi administratori ai unei societăţi comerciale suma de 50.000 euro, în schimbul eliberării autorizaţiilor de construire pentru un hotel în oraşul Sinaia.

Faptele s-ar fi petrecut în cursul lunii august 2011, iar inculpatul s-ar fi prevalat de influenţa sa pe lângă primarul localităţii.

Inculpatul susţinea că această sumă de bani ar fi fost solicitată de primar, aspect neconfirmat în realitate.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Prahova.

Mandat scurt de city-manager în Ploiești

În ianuarie 2012, Onorel Lovin a devenit city-manager al Ploieştiului, după şase ani de muncă la serviciul de Urbanism al Primăriei Sinaia.

Acesta are 41 de ani şi a fost numit pe 22 decembrie pe postul de consilier personal al primarului Ploieștiului de atunci, Andrei Volosevici, primind apoi atribuţiile de administrator public.

Lovin este de profesie inginer metalurgist, cu studii postuniversitare în urbanism, este din Sinaia şi a lucrat la mai multe firme din localitate, înainte de a ajunge, în 2005, la Primăria Sinaia. Din 2006 şi până în 2011, el a fost şeful Serviciului Urbanism.

De asemenea, practică artele marţiale, având centura neagră cu doi dani în shotokan.

Contractul acestuia a încetat o dată cu mandatul fostului primar, Andrei Volosevici, iar din iulie, noul city manager al Ploieștiului este economistul Anca Agapie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite