Festivalul Sinaia Forever 2016: prima ediţie fără focuri de artificii. Avizul negativ al Poliţiei a venit doar cu o oră înainte de lansarea acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avizul negativ a venit în timpul concertului de sâmbătă seară FOTO Dana Mihai
Avizul negativ a venit în timpul concertului de sâmbătă seară FOTO Dana Mihai

Ediţia din acest an a Festivalului Sinaia Forever (2-4 septembrie) nu a avut foc de artificii după ce, cu aproximativ o oră înainte de momentul programat pentru spectacolul efectelor pirotehnice, reprezentanţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova au tăiat cablurile de alimentare cu energie electrică

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia, reprezentanţii Poliţiei au intervenit cu mascaţii, în timpul concertului de sâmbătă seara, 3 septembrie, pentru a tăia cablurile de alimentare cu energie electrică. Totul s-a întâmplat cu aproximativ o oră înainte de momentul programat pentru spectacolul efectelor pirotehnice.

Firma care era responsabilă de acest moment avea aprobarea pompierilor, iar locul de unde urma să fie lansate materialele pirotehnice era acelaşi de la toate celelalte ediţii ale Festivalului Sinaia Forever, la care nu s-au înregistrat niciodată incidente.

În zona parcului unde este amplasat Casinoul Sinaia, situat vizavi de o benzinărie (acesta fiind motivul invocat pentru avizul negativ) se dau frecvent focuri de artificii pentru evenimente private, fără incidente. 

„Regretăm că s-a întâmplat acest lucru. Ne aşteptăm ca, din oficiu, organele statului care se ocupă cu aşa ceva să ne dea un răspuns clar şi ne aşteptăm, totodată, ca la orice acţiune pe care o vom organiza în oraş să existe acel grup de lucru între instituţiile statului. Nu vrem să mergem pe teoria boicotului, nu vrem să mergem pe speculaţii, suntem o instituţie care funcţionează în baza legilor. Ne dorim ca toată lumea să respecte aceste legi şi să arătăm că împreună putem face orice manifestare în siguranţă, oferind, totodată, acel plus pe care toată lumea îl aşteaptă de la un eveniment de acest gen“, a spus Marian Panait, administratorul public al oraşului Sinaia.

Cu nici două săptămâni înainte de Festivalul Sinaia Forever, reprezentanţii IJP Prahova au refuzat iniţial să dea aviz favorabil pentru restricţionarea circulaţiei pe durata desfăşurării Festivalului Sinaia Forever. În urma discuţiilor s-a ajuns la o soluţie de compromis, iar organizarea a fost reluată pe ultima sută de metri.

Mai puteţi citi

FOTO Reţeta care nu dă greş la Festivalul Sinaia Forever: artă, cultură şi bun-gust. Zeci de mii de turişti au fost în weekend în „Perla Carpaţilor“

Festivalul Sinaia Forever, blocat de un aviz al Poliţiei Prahova: „Sinaia nu este un oraş de tranzit pe DN 1“
 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite