Dosar penal pentru furtul a 15 litri de benzină. Acuzate sunt două femei care ar fi trebuit să verifice vagoanele cisternă

Dosar penal pentru furtul a 15 litri de benzină. Acuzate sunt două femei care ar fi trebuit să verifice vagoanele cisternă

Pentru cei 15 litri de benzină, femeile au dosar penal pentru furt calificat. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Cele două femei, prinse în flagrant, aveau ca atribuţii de serviciu verificarea vagoanelor cisternă încărcate cu produse petroliere şi au profitat de scurgerile de la robinetul de golire

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeile au fost prinse cu benzina sustrasă de reprezentanţii unei societăţi de pază care au sesizat
Biroul de Criminalitate Judiciară.

Cele două angajate intenţionau să părăsească curtea agentului economic la unde sunt salariate, având asupra lor mai multe recipiente din plastic pline cu produs petrolier, pe care le puseseră în bagaje.

Din cercetările efectuate a rezultat că, după încărcarea unui grup de vagoane cu benzină, una dintre angajate a observat că unul din vagoane are scurgeri la robinetul de golire şi au luat hotărârea să sustragă din acest produs.

Cele două persoane au furat, împreună, cantitatea totală de 15 litri de benzină.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vă mai recomandăm

Omor din gelozie la Ploieşti. Un bărbat şi-a înjunghiat soţia şi apoi a încercat să se sinucidă

O femeie din Ploieşti a născut în toaleta din curte. Bebeluşul a supravieţuit în mod incredibil

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările