Doliu în rock-ul românesc. Florian Stoica, solistul trupei Conexiuni, s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florian Stoica, solistul trupei Conexiuni, a decedat. Anunţul a fost făcut chiar de familie, joi dimineaţa. Solistul va fi înmormântat sâmbătă la Urlaţi, judeţul Prahova.

”Acum am vrea ca "TU" sa "Mai ramai putin", insa cu durere in suflet trebuie sa va anuntam ca al nostru sot, tata, prieten, artist, Florian Stoica - solistul formaţiei Conexiuni, a plecat aseara la 22:45 spre Ceruri pentru ca are un spectacol in fata Domnului, cel mai dureros pentru noi, dar probabil cel mai valoros pentru el. Slujba de inmormantate va avea loc Sambata la Biserica Sfintii Voievozi din Urlati, inca nu stim ora dar revenim cu informatii. Dumnezeu sa-l ierte!”, este mesajul postat pe contul de Facebook al solistului de către Florentina si Florentin Stoica.

Conexiuni se înfiinţează în toamna anului 1983, la Braşov, la iniţiativa a trei studenţi: Marcel Boca, Florian Stoica şi Victor Lenghel şi debutează la Casa de Cultură a Studenţilor.

Deşi în ultimii ani a intrat într-un con de umbră, Conexiuni a avut prezenţe importante pe scena rock-ului autohton în anii 90. La Festivalul "Rock '92" deschid concertele Uriah Heep şi Ian Gillan Band. În septembrie '93, în cadrul Festivalului internaţional "Rock '93", Conexiuni asigura alaturi de Holograf deschiderea concertului Scorpions - moment important în cariera trupei.

 Piesa carea le-a adus celebritatea este fără doar şi poate ”Tu”, muzica: Florian Stoica, versuri: Sorin Ciurca. Conexiuni: Florian Stoica - voce; Victor Solomon - chitara; Gabi Isac - bas; Victor Lenghel - tobe. ”Filmarile au fost realizate în 14 si 15 ianuarie 1993, în Studioul 2 al TVR. Prima difuzare a clipului a avut loc in 28.01.1993, la TVR 1. Redactor: Ioan Duma. Multumim întregii echipe care a realizat filmările, precum şi persoanei care a pus la dispoziţia publicului acest videoclip”, scria Florian în urmă cu patru ani, într-un comentariu la videoclipul postat pe youtube.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite