De ce întârzie asfaltările din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la multe străzi din Ploieşti au termenele depăşite cu lunile.  O singură firmă preahoveană a prins în acest an opt contracte majore. Se ridică întrebarea dacă societatea are posibilitatea să facă toate lucrările în paralel şi să respecte termenele de finalizare

Lucrările de asfaltare începute în această primăvară, în mai multe cartiere mari din Ploieşti, nu sunt încă recepţionate, la aproape două luni după expirarea termenelor de execuţie. Problemele au apărut pentru că o singură firmă a câştigat aproape toate aceste lucrări şi trebuie să-şi mute personalul şi utilajele de la un şantier la altul, pentru a derula, practic, mai multe lucrări în acelaşi timp. Astfel s-a ajuns în situaţia ca muncitorii să înceapă lucrările pe o stradă, pentru ca în următoarele trei-patru zile să nu mai fie văzuţi prin zonă, spre disperarea ploieştenilor lăsaţi să meargă cu maşinile prin şanţurile parţial astupate.

Este vorba despre firma Coni SRL din Măneşti, care a prins în ultimele luni nu mai puţin de opt contracte importante în Ploieşti. Potrivit unor surse neoficiale din Primăria Ploieşti, societatea a câştigat licitaţiile venind, aproape de fiecare dată, cu aceleaşi liste de utilaje şi angajaţi. La fiecare procedură în parte, a respectat criteriile impuse de Primărie, însă problemele au apărut în momentul în care a trebuit să trimită aceiaşi oameni şi aceleaşi maşini în mai multe locuri în acelaşi timp. Reprezentanţii administraţiei ploieştene spun că nu pot evita această situaţie. „Legea le cere să facă dovada că au personalul şi utilajele necesare, nu avem de unde să ştim dacă ei se mai ocupă şi de alte lucrări. Nu putem impune condiţii de acest gen pentru că orice firmă ar contesta şi ar câştiga", ne-a precizat Florina Popescu, director adjunct în Direcţia Juridic-Contencios şi pentru Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Ploieşti.

Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului: „În Ienăchiţă şi Malu Roşu, mai sunt mici lucrări de făcut, punctual, la nişte parcări. În 9 Mai există întârzieri din cauza firmei care se ocupă de trotuare"

Coni s-a ocupat de lucrările de asfaltare străzi din Malu Roşu, Ienăchiţă Văcărescu şi 9 Mai, reabilitarea trotuarelor din Malu Roşu şi Ienăchiţă, amenajarea pavajului pietonal şi parcărilor de la Complexul Nord şi realizarea mai multor parcări în zona Republicii-Gheorghe Doja. Valoarea totală a contractelor sare de 10 milioane de lei. Cele mai mari dintre ele, cele trei privind asfaltarea de străzi, nu sunt încă finalizate, deşi trmenul de patru luni a expirat.

„În Ienăchiţă şi Malu Roşu, ei au terminat asfaltările, însă nu am semnat recepţia pentru că mai sunt mici lucrări de făcut, punctual, la nişte parcări. În 9 Mai există întârzieri din cauza firmei care se ocupă de trotuare, care a făcut lucrări necorespunzătoare. Pe partea de asfaltări străzi nu avem nemulţumiri", ne-a declarat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici. Reprezentanţii firmei de construcţii susţin că au „forţele" necesare pentru a se ocupa de toate lucrările în acelaşi timp. „Pentru Ienăchiţă şi Malu Roşu avem cererile de recepţie trimise la Primărie, nu înţeleg de ce tergiversează. În 9 Mai au rămas şase străzi nefinalizate, suntem în urmă din cauza firmei care trebuia să pună bordurile şi n-a făcut-o", a precizat Dan Leu, directorul adjunct al societăţii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite