Curaj nebun. Cea mai înclinată pârtie din ţară, amenajată cu ratracul VIDEO

Curaj nebun. Cea mai înclinată pârtie din ţară, amenajată cu ratracul VIDEO

Pârtie amenajată cu ratracul FOTO Facebook/gondola.sinaia

Cea mai înclinată pârtie din ţară, aflată pe domneiul schiabil de mare altitudine din Sinaia, destinată doar schiorilor experimentaţi, este amenajată în aceste zile cu ratracul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu grad de dificultate foarte mare, având o înclinaţie pe alocuri de peste 40%, pârtia Carp era folosită până acum de către schiorii care se încumetau la o tură freeride. Administratorii domeniului schiabil din Sinaia au început din această săptămână să amenajeze traseul cu ratracele, astfel că, în câteva zile Carpul va fi deschis oficial.

Cunoscută drept pârtia neagră, Carp porneşte de la altitudinea de 2056 de metri şi ajunge până la 1607m unde se intersectează cu pârtia Drumul de Vară care ajunge la Cota 1400. Lungimea pârtiei Carp este de aproape un kilometru şi jumătate, lăţimea variază între 50 de metri şi 124 de metri şi este deservită de Gondola care urcă până la Cota 2000 din Sinaia.

Pârtia Carp nu a mai fost amenajată de aproape zece ani de zile, spun monitorii de schi, dar aceasta era folosită totuşi de către schiorii experimentaţi.

”Azi, pe Carp.
PS. Nu, nu este gata, ci doar a intrat într-un lung proces de amenajare care va dura cel puţin câteva zile. Anunţăm.
Este prima dată când încercăm amenajarea cu utilaj a Carpului, nu ştim cum va ieşi, dar sigur vrem să încercăm. Pârtia este dificilă şi pe zăpadă nebătută, amenajată va fi o adevărată provocare chiar şi pentru schiorii care se consideră avansaţi. La momentul deschiderii vom insista pe acest aspect. Pentru freeride/off-piste rămân toate celelalte trasee de pe versant (cu excepţia Drumul de Vară, desigur)”, este mesajul postate de administratorii pârtiei pe pagina de Facebook.

Din păcate vremea nu este favorabilă în aceste zile pentru sporturile de iarnă. La Cota 2000 este viscol, iar instalaţiile de transport pe cablu au fost oprite. Se anunţă însă ninsori abundente începând de luni, 25 ianuarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările