Cum îşi protejau viticultorii din zona Dealul Mare butoaiele cu vin de invidia duşmanilor. Misterul dinţilor de lup

Uşa de la intrarea în crama de la 1777 este încadrată de colţi de lup FOTO Muzeu Crama 1777

Până să ajungă să pritocească vinul, în luna lui Ningău, ţăranul român ducea o luptă continuă cu fricile ancestrale, transmise de la o generaţie la alta.

Nu era o frică de ceva concret, palpabil, ci mai degrabă era o teamă de un rău care s-ar fi putut abate de niciunde asupra casei. În gospodăriile tradiţionale vom regăsi şi astăzi urme străvechi care arată cum înţelegeau ţăranii să lupte cu temerile lor.

De la colţii de lup înfipţi strategic în cadrul uşii până la boldurile înalte şi ţuguiate din vârful cel mai înalt al acoperişului, totul avea o simbolistică aparte, fără nicio legătură cu esteticul, aşa cum am putea crede la prima vedere.

Necazul nu se rezuma doar la boală, la durerea fizică, ci îl regăsim mai ales în răul pe care altcineva, din afara cuibului, l-ar fi putut face casei, gospodăriei cu totul, din invidie, din ranchiună, din duşmănie. Ţăranul român a simţit astfel nevoia să se protejeze cumva, dar nu cu arme, nu cu violenţă, ci cu o reprezentare a ei, cu simboluri pe care şi astăzi le regăsim în arta populară tradiţională. 

”Dacă le-am numi superstiţii deja se creează aşa un zid şi parcă îl desconsiderăm pe ţăranul român care era extrem de profund, un trăitor. Eu mă feresc să le spun superstiţii. Când spunem astfel, parcă judecăm. Le-aş numi frici, emoţii. Fricile lor erau date de faptul că oamenii aceştia trăiau într-un contact continuu cu universul şi atunci tot ceea ce vedem în jurul nostru era şi putere şi temere”, explică Emilia Savelovici, muzeograf la muzeul Crama de la 1777 din comuna prahoveană Valea Călugărească.

FOTO Muzeu Crama de la 1777,  Valea Călugărească

Aici, la Valea Călugărească, în inima podgoriilor din zona Dealu Mare, regăsim o frântură din poveştile străvechi ale moşnenilor care trăiau pentru şi din viticultură. Pentru ei, răul cel mare coborât din văzduh sau poate din ochiul duşmanului invidios, s-ar fi putut abate mai ales asupra butoaielor cu vin. Aşa se explică de ce încă din pragul cramei, dar şi pe portal regăsim ”îmblânzitoarele” gândurilor rele, colţii de lup.

Emoţiile viticultorilor nu erau date de faptul că vii să le furi vinul, căci se pare că uşa Cramei era imbatabilă. Fricile lor erau de altă natură, şi anume, faptul că în momentul în care tu intri cu o stare de invidie, energie umană vie, vinul, materie vie, se strică! 

”La prima vedere par a avea un simplu rol estetic, dar se pare că, rolul lor era unul de apărare. Se pare că viticultorii au „înfierat” subtil acest chenar dublu cu dinţi de lup pentru a <<muşca>>, a <<sfâşia>>, dacă vreţi, gândurile de invidie a celor care intrau în Cramă. Emoţiile viticultorilor nu erau date de faptul că vii să le furi vinul, căci se pare că uşa Cramei era imbatabilă. Fricile lor erau de altă natură, şi anume, faptul că în momentul în care tu intri cu o stare de invidie, energie umană vie, vinul, materie vie, se strică! Erau fricile lor, emoţiile lor faţă de care găseau soluţii optime în vederea restabilirii armoniei, în conformitate cu ordinea bună a lucrurilor”, explică muzeograful Emilia Savelovici.

Nu doar colţii de lup aveau acest rol protector, ci şi alte elemente din arhitectura casei tradiţionale, pe care le descoperim şi astăzi fie în cătune de munte şi chiar la noile construcţii, dar cu o cu totul altă simbolistică. Boldurile acoperişului erau înalte şi ascuţite şi orientate spre cer. Poziţia şi forma nu erau deloc întâmplătoare, ci aveau menirea să ”înţepe” răul. 

„Este, dacă vreţi, o continuare a dinţilor de lup. Pentru că la nivelul mentalităţii tradiţionale, tot ceea ce era ascuţit, bolduit înţepa, alunga răul. El nu avea rol de paratrăsnet pentru că era din lemn, n-are nicio legătură, nici măcar rol estetic. Ele înţepau în văzduh, pentru că ţăranul ştia că răutăţile sunt acolo în văzduh. Ele trebuia înţepate tocmai ca să nu coboare în casă”, explică Emilia Savelovici.

FOTO Muzeu Crama de la 1777,  Valea Călugărească

Deşi mulţi consideră că prezenţa dinţilor de lup în chenarul uşii sau al boldului ascuţit din vârful acoperişului au un rol strict estetic, acest aspect este negat  de cei mai mulţi etnografi. ”Până la urmă ne aflăm în anul 1777 când ţăranul moşnean nu avea el timp de dichisuri”, spune muzeograful Cramei de la Valea Călugărească.

FOTO Muzeu Crama de la 1777,  Valea Călugărească

Dinţii de lup, în forma lor stilizată, îi regăsim nu doar în pragul caselor străvechi, ci în aporape întreaga tradiţie popular. Această formă de protecţie împotriva răului o vedem inclusiv la coada lingurii de lemn, la scoarţe, la cruce şi chiar în decorul blidelor din lut.

”Sigur poate fi doar o supoziţie, dar atunci de ce regăsim aceşti colţi de lup în toată arta populară de la noi, din Maramureş şi până la Mehedinţi şi Muntenia. Toate aceste chenare au un rol protector, de îmblânzire a spaţiului, a locului”, spune Emilia Savelovici.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Doctorul caselor, arhitectul care a realizat un ghid pentru salvarea locuinţelor bătrâneşti: „Repară casa veche, nu o înlocui. Valoarea ei va creşte“

Maria Dilimoţ, bătrâna care şi-a transformat casa părintească într-un muzeu al satului muntenesc. „M-am pomenit cu Grigore Leşe în bătătură”