Cum încearcă MAI să scape de fetele care vor să ajungă poliţiste. „Pendulul“ şi „capra“, probele fizice transformate într-un coşmar pentru candidate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În septembrie 2019 mai mult de jumătate dintre absolvenţii Şcolii de Poliţie din Câmpina sunt  fete
În septembrie 2019 mai mult de jumătate dintre absolvenţii Şcolii de Poliţie din Câmpina sunt  fete

În contextul scandalurilor repetate care au afectat imaginea Poliţiei Române, reprezentanţii MAI iau în discuţie modificarea programului de studii dedicat viitorilor agenţi de poliţie care urmează cursurile scolilor postliceale de la Câmpina şi Cluj.

Şcoala va dura un an şi jumătate, nu zece luni ca în prezent

Se discută în aceste zile, la nivel de minister, posibilitatea ca, începând din anul 2020, durata cursurilor să se mărească de la 10 luni, cât este în prezent, până la 18 luni. Decizia nu vizează candidaţii care vor fi admişi în sesiunea de examen programată în ianuarie, anul viitor.

În schimb, începând cu examenul de admitere din ianuarie 2020, probele sportive, eliminatorii pentru candidaţii care vor să devină poliţişti, s-au înăsprit drastic. Motivul, pe care nu-l recunoaşte nimeni oficial, este că în acest mod MAI încearcă să elimine fetele nepregătite fizic, dar care până acum reuşeau să termine cu succes traseul aplicativ în număr sensibil egal cu cel al băieţilor. Astfel, Poliţia Română s-a trezit că are în sistem prea puţini bărbaţi, pentru că la examenul scris notele cele mai mari erau obţinute de fete.

Pe 20 septembrie va depune jurământul generaţia care a fost admisă în vara anului trecut în Şcoala de Poliţie de la Câmpina. Sunt aproximativ 1.500 de agenţi dintre care mai bine de jumătate sunt fete, iar Poliţia are nevoie de agenţi în special la Ordine Publică, un department dificil care necesită muncă în teren şi interacţiunea direactă cu infractorii imprevizibili.

Până în urmă cu patru ani, cursurile la şcolile postliceale din subordinea Ministerului de Interne durau doi ani. Începând cu anul 2017, şcolarizarea viitorilor agenţi de poliţie s-a redus drastic la zece luni cu tot cu vacanţe şi sesiune de examene. Practic elevii studiază trei luni, iar restul timpului sunt în practică sau în vacanţă.

S-au înăsprit probele sportive. Fetele au mai puţine şanse să termine traseul aplicativ

Decizia de a reduce durata şcolii a fost luată odată cu valul de pensionări masive provocat de legea apărută în 2015 pe vremea ministrului Gabriel Oprea, favorabilă poliţiştilor şi care le permitea acestora să iasă la pensie anticipat, cu pensii foarte mari.

Reducerea duratei de şcolarizare a dus la lipsa de profesionişti din sistem, iar MAI încearcă să repare greşeala. În acest scop s-a redus numărul de locuri de la 1.500 la 700 şi a crescut dificultatea probele sportive eliminatorii. Această ultimă măsură are în vedere eliminarea unui număr cât mai mare de fete nepregătite din punct de vedere fizic şi care reuşeau până acum să parcurgă în timp util traseul aplicativ, probele fiind facile.

Astfel, în ianuarie, candidaţii care vor să fie admişi în şcoală au de trecut la proba fizică 12 obstacole, cu unul mai mult faţă de anii anteriori. În plus, la mare parte dintre probe a crescut dificultatea: la proba de săritură la capră, dispozitivul a fost înălţat cu zece centimetri, manechinul care trebuia târât pe o anumită distanţă a fost ”îngrăşat” de la 40 de kilograme la 60 de kilograme.

Proba cea nouă, cunoscută şi sub numele de "pendulul", inclusă în traseu din ianuarie 2020, presupune săritura de pe loc şi atingerea unei ţinte de mici dimensiuni suspendată la o înălţime de 2.55 m. ”Obiectul suspendat - o minge de tenis de câmp suspendată la o înălţime de 2,55 metri, măsuraţi de la sol până la baza inferioară a obiectului”, conform regulamentului postat pe site-ul MAI.

Imagine indisponibilă

Probele sportive la examenul de admitere în şcolile de poliţie sunt obligatorii şi eliminatorii FOTO Diana F.

Săritura la capră era obstacolol pe care cele mai multe candidate fete nu îl depăşeau. Odată cu înălţarea dispozitivului este evident că fetele care nu vor fi bine pregătite tehnic şi fizic nu vor mai face faţă traseului.

O alt obstacol modificat este tunelul prin care candidatul trebuie să treacă fără să-l mişte din loc. Diamterul lui a fost micşorat de la 0.80 m la 0.70 m, iar lungimea a crescut de la 4 m la 6 m.

Mai mult, s-au înăsprit şi condiţiile în care un candidat poate fi penalizat cu secunde în plus. Practic este vânată fiecare greşeală, orice depăşire a culoarului de lucru, orice dezechilibru, atingerea jaloanelor etc.

Candidaţii vor fi penalizaţi dacă la săriturile de pe loc sau la aterizarea după escaladarea unor dispozitive ating solul cu mâna sau cu orice altă parte a corpului în afară de tălpile picioarelor.

Pentru a putea intra în examenul scris, candidaţii trebuie să parcurgă în mod corect întreg traseul aplicativ şi să-l finalizeze în cel mult 3 minute şi 20 de secunde. De regulă, o treime dintre participanţii la probele sportive nu sunt declaraţi admişi.

Imagine indisponibilă

În urmă cu patru ani, probele de rezistenţă era obstacolul pe care foarte puţine fete reuşeau să-l depăşească pentru a fi admise la Şcoala de Poliţie FOTO Diana Frîncu

Următoarea sesiune de examen pentru şcolile postliceale ale MAI este organizată în ianuarie 2020, iar înscrierile au început deja. Sunt 1.737 locuri în total, dintre care 765 la Şcoala de din Câmpina şi 162 la Şcoala de din Cluj Napoca. Concursul de admitere organizat în mod tradiţional în luna septembrie a fost anunlat în acest an

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite