Cum a fost înăbuşită revolta muncitorilor din Ploieşti în 21 decembrie 1989. „Tovarăşu’ prim secretar, nu trebuie să ne punem mintea cu toţi tâmpiţii!“

Cum a fost înăbuşită revolta muncitorilor din Ploieşti în
21 decembrie 1989. „Tovarăşu’ prim
secretar, nu trebuie să ne punem mintea cu toţi tâmpiţii!“

Imagini din decembrie 1989

La 29 de ani distanţă faţă de evenimentele care s-au petrecut în România în decembrie 1989, Victor Săvulescu, primul primar ales al municipiului Ploieşti de după căderea comunismului, vorbeşte deschis despre acele zile fierbinţi la care a participat în mod direct.

Cu maturitatea unui om care a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, Victor Săvulescu este convins că ceea ce astăzi noi numim Revoluţia din 1989 a fost ceva premeditat, iar factorii de decizie şi-au luat atunci măsuri de precauţie pentru a scăpa de furia oamenilor.

În schimb, susţine Săvulescu, aceeaşi conducători locali ai vremii au avut înţelepciunea să se retragă, să fugă la timp astfel că Ploieştiul nu a fost scăldat în sânge aşa cum s-a întâmplat la Bucureşti sau la Timişoara.

În decembrie 1989, Victor Săvulescu era inginer proiectant la Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier (IPCUP) Ploieşti, o intreprindere care lucra cu precădere pentru Uzina ”1 Mai” din Ploieşti, un colos industrial, una dintre cele mai mari fabrici din Europa care producea echipamente pentru industria petrolului.

O tragedie similară celor de la Bucureşti şi Timişoara a fost pe cale să se întâmple şi la Ploieşti, pentru că toată tensiunea existentă în rândul muncitorilor de la ”1 Mai” a fost ignroată, iniţial, pentru ca apoi să se încerce o domolire a furiei prin decizii aproape puerile.

Alerta

Ca suport pentru această ipoteză stau mărturiile inginerului Victor Săvulescu. În ziua de 21 decembrie a fost chemat la Uzina ”1 mai” unde fusese anunţată o şedinţă fulger la care fuseseră mobilizaţi directorii de întreprinderi, secretarii de partid şi ofiţerii de securitate. Scopul şedinţei era unul singur: instruirea directorilor cu privire la măsurile ce trebuia luate în fabrici pentru a se detensiona furia muncitorilor şi pentru a preîntâmpina o revolt de stradă şi la Ploieşti.

Victor Săvulescu, primul primar ales al municipiului Ploieşti. Până în 1989 a lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Cercetare Proiectare Utilaj Petrolier din Ploieşti FOTO Diana Frîncu

” Un alt lucru foarte interesant care s-a întâmplat a fost în 21 decembrie, dar despre care nu prea se vorbeşte. În după-amiaza aceea, pe la ora trei parcă, patru, a fost ultima întâlnire a Comitetului Politic care a dat sarcină la toate judeţele să facă întâlniri la toate uzinele. Nu se adunau toţi la fiecare uzină, ci se alegea una mai mare, reprezentantivă. La Ploieşti, bine înţeles că s-au adunat toţi la uzina ”1 Mai”, iar asta trebuia să se întâmple pe la ora şapte seara. La IPCUP, unde lucram eu, şi directorul general şi directorul tehnic erau bucureşteni şi făceau naveta. În seara aceea erau la Bucureşti. Când au început să-i caute şi să-i cheme la şedinţă, n-au găsit pe nimeni, dar m-au găsit pe mine şi m-au chemat. Erau mobilizaţi directorii, secretarii de partid, ofiţerii de seucritate”, spune Victor Săvulescu.

Cum lucra securitatea

Prezenţa ofiţerilor de securitate în fabricile comuniste nu era un secret pentru nimeni. Erau oamenii sistemului care raportau la Comitetul Central informaţii pe linie politică sau de serviciu. Orice mişca într-o uzina era cunoscut de aceşti ofiţeri de securitate, de la discuţii telefonice între muncitorii de rând, până la date privind spionajul industrial.

 ”La întreprinderi erau doi ofiţeri de securitate responsabili, unul cu partea politică şi ăla nu se ştia cine era, cum lucrează. Era interesat doar de partea politică, cine vorbeşte cu cine, despre ce vorbeşte, cine ar intenţiona mai ştiu eu ce şi mai era unul pe linie profesională,  care avea biroul oficial şi pe care îl ştia toată lumea. La ”1 Mai”, avea biroul lui, cu siglă pe uşă pe care scria colonelul Cutare. La Comitetul Central, informaţiile ajungeau pe trei linii, pe linie profesională, instituţional, uzina 1 Mai, Centrala, Direcţia din Bucureşti, Ministru, Consiliul de Miniştri şi Comitetul Central. Pe linie politică, informaţiile ajungeau la organizaţia de partid, apoi la organizaţia municipală, judeţeană, Comitetul Central şi pe linie de securitate unde se urmărea dacă se face planul, dacă merge bine producţia şi din ce motive n-ar merge. Singurele informaţii serioase, adevărate erau astea de la securişti. Ceilalţi erau cu planul, cu cincinalul. Şi partidul era interesat, dar şi direcţia uzinei să anunţe că planul a fost îndeplinit şi chiar depăşit. Atunci singurele informaţii serioase erau cele pe line de securitate care ajunteau la CC”, spune Victor Săvulescu.

Un episod interesant s-a petrecut decembrie 89 la uzina ”1 Mai” din Ploieşti. În momentul când muncitorii au răbufnit, provocaţi şi de o decizie absurdă a conducerii uzinei, în biroul colonelului de securitate nu se mai afla absolut nimic. Totul dispăruse, astfel că ”revoluţionarii” nu au mai găsit nimic în încăperea unde nimeni, în afară de acel colonel, nu avusese voie să intre până atunci. Acesta este unul dintre motivele pentru care Victor Săvulescu este convins că totul fusese premeditat şi că cine a trebuit să ştie a ştiut şi a avut timp să se retragă în siguranţă.

Scutierii au înconjurat Palatul Administrativ de la Ploieşti, încă din ziua de 22 decembrie, de teama furiei miilor de muncitori de la Uzina ”1 Mai” FOTO Arhiva Alin Tomozei

”La ora şapte seară ajung la sala de şedinţe a Uzinei 1 Mai. Era acolo inclusiv primul secretar, unul nou venit. Începe el să spună a propos de şedinţa de după masă a Comitetului Politic, sarcinile, ce măsuri să se ia să nu se întâmple ceva. Era ziua de 21 seara. Avusese loc mitingul în Bucureşti, dar nu începuseră să tragă, asta s-a întâmplat după ora zece seara, la Bucureşti. Şi începe fiecare director să spună ce probleme are. De la 1 Mai erau şi câţiva din Comitetul de Partid al uzinei. Acest Comitet avea nivel asemănător cu cel al Biroului Municipal al Ploieştiului, fiindcă era o uzină mare şi de importanţă naţională. Se ridică un nomenclaturist de prin uzină şi zice: <<Tovarăşu prim secretar, dumneavoastră ştiţi ce se întâmplă la uzina 1 Mai? Prin toalete scrie Jos Ceauşescu, Jos Comunismul, Trăiască libertatea. Cum e posibil aşa ceva să se întâmple?>> Primul secretar îl întreabă pe colonelul de securitate al uzinei  dacă este la curent cu toate treburile astea, iar ăsta răspune: <<Tovarăşu' prim secretar, ştiu, dar nu trebuie să ne luăm după toate prostiile astea, aici sunt fel de fel de tâmpţi care scriu, dar nu trebuie să ne punem mintea cu toţi tâmpiţii>>”, povesteşte Victor Săvulescu.

Acest dialog  trebuie aşezat cumva în contextul regimului din acei ani. Să scrii, chiar şi pe un perete din toaletă, un mesaj împotriva conducătorului ţării era un fapt extrem de grav, iar autorul ar fi suportat consecinţe dintre cele mai grave. Colonelul de securitate din Uzina ”1 Mai” a tratat cu aparentă indiferenţă acest episod, în mod normal de neiertat. A fost o greşeală, o neglijenţă sau deja lucrurile erau aranjate şi orice măsură represivă ar fi fost inutilă la acel moment.

Biroul colonelului

La fel de curios este şi episodul biroului colonelului găsit gol de către muncitori relatat de acelaşi Victor Săvulescu.

 ”A doua zi (22 decembrie n.r.), că de la Uzina 1 Mai a pornit toată treaba, s-au adunat toţi (muncitorii n.r.) în faţa pavilionului. Muncitorii din schimbul al treilea au rămas în uzina şi s-au adunat şi cu cei din schimbul unu care au venit de dimineaţă. Printre altele, au dat buzna la biroul Comitetului de Partid, dar şi la biroul colonelului de securitate. În birou, în afară de ce avea el acolo, dulapuri cu arhivă, registre, avea şi o staţie de telefon specială cu care el putea interveni când voia şi prin sondaje pe la diverse telefoane, inclusiv la director să vadă ce se vorbeşte. În biroul la el nu mai era absolut nimic. Tot biroul era gol. Deci el era pregătit dinainte de situaţia asta. Le-o fi scos, cine ştie, cu vreo lună, două înainte. Cine ştie, pentru că la el în birou nu avea nimeni acces. Atunci eu m-am convins că totul este un aranjament”, mărturiseşte Victor Săvulescu.

Decizia lui Anastase

Uzina 1 Mai era condusă atunci de inginerul Corneliu Anastase. Speriat de furia muncitorilor care nu mai puteau fi potoliţi, Anastase hotărăşte să sudeze porţile gardului care împrejmuia uzina, astfel încât muncitorii să nu poată ieşi în stradă. A fost, probabil, una dintre deciziile greşite. Furioşi, muncitorii au devenit de neoprit, au rupt porţile şi au sărit gardurile, fără să le pese că întreaga uzină era înconjurată de forţe ale Poliţiei.

”De la pod, în parcul de la Gara de Sud, era înţesat de securitate, jandarmi şi poliţie. Apoi au sărit muncitorii peste gard, au rupt poarta. S-a şi tras, dar numai în aer. Au tras cei care erau acolo în parc, erau şi Poliţie şi Jandarmerie, în uniformă, oficial, erau toţi cu arme”, îşi aminteşte Săvulescu.

”Casa Albă” din Ploieşti unde aveau sediul şi atunci principalele instituţii ale statului, inclusiv liderul local al PCR, a fost luat cu asalt de muncitori FOTO Arhivă Alin Tomozei

Forţele înarmate s-au retras însă şi s-au repliat în faţa Casei Albe, clădirea unde se aflau birourile administraţiei. Scutierii au făcut lanţ în piaţeta din faţa acestei clădiri şi au încercat, fără succes să ţină piept miilor de muncitori veniţi pe jos de la ”1 Mai”. În Casa Albă s-a intrat în forţă, dar nimeni dintre liderii puterii de atunci nu a mai fost de găsit.

”După părerea mea şi faptul că atunci când muncitorii au ajuns la Casa Albă şi au ocupat-o nu s-a tras, mă face să cred că treaba era aranjată să fie linişte şi pace nu cum s-a întâmplat prin altă parte. Oamenii au intrat, au luat conducerea acolo şi gata. În sediul Casei Albe mai erau câţiva, dar din ăştia mai de mâna a doua, a treia, a cincea”, este de părere Victor Săvulescu.

Nici la sediul Securităţii, care se afla atunci pe strada Vasile Lupu, lângă Inspectoratul Judeţean de Poliţie de astăzi, muncitorii revoltaţi nu au mai găsit pe nimeni.

Şeful securităţii a fugit la Cheia

 ”Şeful securităţii a fugit şi a satat la Cheia la un doctor stomatolog cu care era el prieten. El avea o vilă acolo la Cheia şi a stat acolo vreo două săptămâni până s-a potolit totul”, spune Săvulescu.

Astfel, revolta muncitorilor de la Ploieşti s-a stins ca un foc de paie fără să lase în urmă victime, aşa cum s-a întâmplat la Bucureşti exact în aceeaşi seară. Forţele de ordine, dacă au avut ordină să tragă în plin, nu l-au respectat sau, din contră, acest ordin nu a fost dat la Ploieşti.

La sfârşitul anului 1989, uzina ”1 Mai” avea angajaţi nu mai puţin de 18.000 de muncitori. Era o forţă din toate punctele de vedere şi, evident, un punct fierbinte, în contextul evenimentelor la care ne referim.

În decembrie 1989, Ion Fratila era prim-secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judeţului Prahova, numit în această funcţie în anul 1987.

Alexandru N. Apostol  a fost ultimul primar comunist al Ploiestiului  şi a ocupat această funcţie din martie 1986 până în 22 Decembrie 1989;

Colonel Ilie Pescaru era şeful Securitatii din cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova din 1981 (trecut în rezerva la 31.12.1989);

Romeo Hanganu a fost  primul primar al municipiului Ploiesti (interimar din partea Frontului Salvării Naţionale) şi a ocupat această funcţie până în 23 Februarie 1992;

Victor Savulescu a fost primul primar ales al municipiului Ploiesti (PNL) şi a ocupat această funcţie în perioada mai 1992 – iunie 1996.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: