Cum se formează luptătorii SIAS, unitatea de „mascaţi“ a Poliţiei Române. Cazul agentului român de elită care a apărut într-un documentar Discovery

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costin Ciobanu (36 de ani) din Bucureşti este un fost agent de poliţie care a activat timp de zece ani în cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) al Poliţiei Române şi unul dintre cei mai apreciaţi luptători ai Serviciului.

Este absolvent al unui master în ştiinţe juridice, sportiv de performanţă, practicant de lupte greco-romane şi protagonist, alături de colegii săi, al unui reportaj realizat în România de Discovery despre poliţiştii de elită.

Peste toate acestea, timp de trei ani a fost selectat să asigure protecţia unui înalt oficial al Uniunii Europene într-o ţară arabă. Când a ales să se întoarcă în cadrul IGPR a fost respins de sistem şi trimis din nou la şcoală la cursuri de iniţiere în carieră, alături de noii recruţi care nu au lucrat niciodată în Poliţia Română.

În prezent Costin Ciobanu este din nou elev al Şcolii de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina, asta în condiţiile în care a mai absolvit cursurile acestei unităţi de învăţământ în anul 2001.

Timp de mai bine de zece ani, Costin Ciobanu a purtat uniforma luptătorilor de la intervenţii speciale, „mascaţii” şi a participat alături de colegii săi la sute de intervenţii periculoase.

Discovery a realizat chiar un reportaj despre poliţiştii de elită ai acestui Serviciu al IGPR, iar Costin Ciobanu a fost desemnat să poarte pe scut camera de luat vederi pentru a filma în detaliu cum se desfăşoară o intervenţie a mascaţilor.

Personajul central al unui reportaj realizat de Discovery

Acţiunea, filamată pentru Discovery, avea loc într-un bloc din cartierul Crângaşi din Capitală, unde locuia un individ considerat violent şi cu o aversitate faţă de poliţişti, căutat pentru că existau informaţii că deţinea în apartament o armă letală cu care ameninţase mai multe persoane într-un mall.

Nu era pentru prima dată când mascaţii de la SIAS erau solicitaţi să intervină pentru a-l aresta pe acest bărbat care îi ameninţase cu altă ocazie că îi va împuşca dacă vor mai veni peste el în casă.

Costin Ciobanu a fost cel care a condus echipa de mascaţi la această acţiune. El purta scutul, deci el era primul care intra în casă. “Trebuie să fii ochii echipei şi să comunici tot ce vezi, pentru că tu intri primul într-o locaţie şi tu vezi primul o ameninţare” explica, pentru reporterii de la Discovery, Costin.

De la umbra unui înalt oficial UE în Riad, pe băncile şcolii de la Câmpina

Reportajul a fost realizat în anul 2012, iar câteva luni mai trâziu, Costin decide să părăsească Ministerul de Interne pentru un job mult mai solicitant şi, e adevărat, mai bine plătit. Pleacă în Arabia Saudită, unde activează în zona de security pentru Delegaţia Uniunii Europene, în Riad şi asigură paza unui înalt oficial.

image

Costin Ciobanu (plan îndepărtat) se antrenează cot la cot cu viitorii săi colegi   FOTO Diana Frîncu

Râmâne aici timp de trei ani, conform contractului. În 2015 alege să revină în România, deşi a avut ofertă să plece în Liban pe un post similar. 

La întoarcere în ţară a avut surpriza că nu se mai poate reangaja în cadrul Ministerului de Interne decât dacă va urma acelaşi traseu al unui novice, care nu a avut niciodată vreo legătură cu Poliţia.

Află că IGPR a scos la concurs 15 posturi pentru SIAS şi aplică pentru unul dintre locurile disponibile. Este angajat, dar nu oricum, ci cu condiţia să urmeze timp de trei luni cursurile de iniţiere în cariera de poliţist. A înţeles că acesta este regulamentul şi că, dacă va dori să-şi continue cariera ca luptător SIAS, trebuie să se întoarcă din nou pe băncile şcolii, şcoală pe care dealtfel a terminat-o în promoţia 2001.

Coordonează antrenamentul viitorilor luptători SIAS

Cursurile au început în ianuarie 2017 şi se vor încheia în data de 28 aprilie, astfel că de la 1 mai, cel mai probabil, îşi va relua postul în Serviciul poliţiştilor de elită ai IGPR.

Noii recruţi ai trupelor SIAS stabiulesc îmreunpă ce tip de antrenament vor face  FOTO Diana Frîncu

image

Întoarcerea la şcoală a avut şi o parte bună. Costin a întâlnit aici şase tineri, toţi sportivi de performanţă, multiplii campioni naţionali şi europeni la judo, karate, caiac – canoe care au fost selectaţi să intre în SIAS.

Cu mai multă experienţă în spate, Costin Ciobanu este acum, neoficial, e adevărat, coordonatorul viitorilor mascaţi în sala de antrenament. Lucrează separat de ceilalţi colegi, dar nu din răutate, ci pentru că nu oricine ar rezista unui asemenea antrenament care necesită un efort mult peste capacităţile celor mai mulţi dintre noi. “Trebuie să formăm o echipă pentru că vom lucra împreună”, explică Ciobanu.

Primul an în care la Câmpina sunt instruiţi luptători de intervenţii speciale

La Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina este pentru prima dată în acest an când sunt instruiţi viitori luptători SIAS. Majoritatea sunt sportivi de performanţă, legitimaţi la cluburi de renume care au ales cariera de poliţist tocmai pentru că sportul nu le putea asigura un viitor decent.

image

Primii luptători SIAS care sunt instruiţi la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina  FOTO Diana Frîncu

Printre cei care din luna mai vor purta masca şi scutul SIAS sunt Cristian Bodârlău (27 de ani), campion naţional de cinci ori la rând la judo, Bogdan Zamfir (27 de ani), practicant de arte marţiale kickbox şi u-shu, Cătălin Turceag – component al lotului olimpic de caiac canoe, Mircea Alexandru Tănase, centură neagră în karate sub coordonarea cunoscutului sensei Federico Sabino Da Luz Tavares (7 DAN karate), campion naţional de kickbox (a luptat alături de echipa naţională a României împotriva echipei Bulgariei), specializat de asemenea în Kempo, sport pe care l-a practicat începând cu 2005 în cadrul federaţiei conduse de Amato Zaharia.

Fost luptător SIAS, care a asigurat paza unui înalt oficial UE, trimis pe băncile şcolii pentru cursuri de iniţiere în carieră

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite