Cum se face artă înaltă din cofetărie. Torturile miraculoase gătite de maeştrii bucătari care au reprezentat România la Campionatul Mondial de Cofetărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana, Gabriela şi Cornel, trei dintre maeştrii cofetari de la Câmpina FOTO Dana Mihai
Adriana, Gabriela şi Cornel, trei dintre maeştrii cofetari de la Câmpina FOTO Dana Mihai

Gusturile şi formele minunate ale dulciurilor care ies din mâinile unor cofetari din Câmpina au atras laudele maeştrilor internaţionali de la Campionatul Mondial de Cofetărie, Gelaterie şi Ciocolată Milano 2015, dar şi ale rezidenţilor de la Cotroceni. Unul dintre cei patru cofetari era, în urmă cu doar câţiva ani, şofer

Îmbrăcaţi în halate albe, comune, cei patru cofetari din Câmpina par să nu se deosebească cu nimic de colegii lor din laboratorul de dulciuri. Sunt atât de modeşti, încât nici nu ai crede că ei sunt cei ale căror nume sunt scrise pe numeroasele diplome şi trofee din laborator sau că au reprezentat România la Campionatul Mondial de Cofetărie, Gelaterie şi Ciocolată Milano 2015.

Sunt parte a unui „stup cofetăresc“ cu zeci de oameni care mânuiesc miraculos zahărul, făina, fructele şi aromele, ingrediente care se transformă, la final, în dulciuri care răvăşesc papilele gustative. În spatele acestei aparente lejerităţi stau, însă, sute de ore de muncă, talent, dar şi poveşti aşa cum numai viaţa ştie să scrie.

Până în 2008, Cornel Morar (36 de ani), unul dintre cei patru maeştri cofetari din Câmpina ajungea frecvent la campionatele mondiale din domeniul gastronomiei şi cofetăriei. Dar nu ca maestru, ci ca şofer al unui alt maestru cofetar, Carmela Dragomir, multiplă medaliată cu aur şi argint, atât la probele individuale, cât şi la cele în echipă, la campionatele mondiale, olimpiadele şi saloanele de profil. Femeia a pus bazele unui laborator şi unui lanţ de cofetării în Prahova şi în Braşov, intitulat „Delice“. Este inventatoarea a numeroase reţete preluate ulterior în întreaga ţară, precum tortul Belcolade.

cofetari prahova

Maestrul cofetar i-a intuit potenţialul lui Cornel Morar, iar acesta a urmat cursuri în domeniu şi a absolvit şi două programe în Franţa la „L’atelier des Arts du Sucre“, sub îndrumarea unui specialist recunoscut în domeniu, Stéphane Klein.

Tort premiat pentru creaţie artistică în pastă de zahăr al Danei Dobrescu FOTO Arhivă personală

Cu foarte multă muncă, Morar a devenit, în câţiva ani, dintr-un şofer oarecare, un cofetar medaliat la competiţiile de profil din România. „Am muncit foarte mult şi am învăţat cât de mult am putut. Probabil că bărbaţii au mai mult talent nativ în acest domeniu, al bucătăriei şi patiseriei, însă fără perseverenţă nu poţi ajunge la rezultate extraordinare“, spune Cornel Morar.

Artiştii în isomalt

O poveste specială are şi Gabriela Toma (46 de ani). Până în urmă cu câţiva ani se ocupa de gestiune, de la vânzarea până la asigurarea stocurilor de prăjituri şi de materii prime. Însă lumea colorată, dulce şi provocatoare a prăjiturilor a determinat-o să încerce mai mult. S-a specializat, a muncit, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Orice concurs, prin emoţiile şi provocările sale, te determină să vrei şi să faci mai mult. Este un domeniu fascinant, în care talentul şi tehnologia se împletesc extraordinar“, spune Gabriela.

Atât Cornel, cât şi Gabriela au urcat pe podium, în 2015, la Gastropan, cel mai mare eveniment din România dedicat profesioniştilor din domeniul panificaţiei, bucătăriei şi cofetăriei. Gabriela a luat locul I, iar Cornel – locul III la categoria „creaţie artistică în isomalt“. Tehnica de modelare în isomalt, un derivat al zahărului cu aplicaţii diverse în cofetărie, este o artă spectaculoasă prin care zahărul este tras, suflat şi turnat, obţinându-se astfel elemente decorative şi piese artistice complexe.

Deloc surprinzător, locul II la aceeaşi categorie a fost ocupat de Daniela Dobrescu, care s-a întors şi cu locul II la „creaţie artistică în pastă de zahăr“. Al treilea din echipa de patru cofetari de la Câmpina, Dana Dobrescu (46 de ani) are deja o experienţă de 10 ani în modelajul manual al florilor, figurinelor şi al tuturor reprezentărilor pe care cineva le-ar putea concepe pentru decorarea torturilor şi prăjiturilor. Este, de asemenea, o „abonată“ la premiile naţionale care recompensează cei mai talentaţi creatori în pastă de zahăr. 

cofetari campina foto dana mihai

Dana Dobrescu, o „abonată“ la premiile naţionale din domeniul cofetăriei FOTO Dana Mihai

Cel mai tânăr component al echipei României care a mers la Milano este Adriana Ibrean. Are 31 de ani, iar optimismul, pasiunea şi orele nesfârşite pe care le alocă cofetăriei i-au adus porecla de „Furnicuţa“.

Parcursul său în domeniu a început în 2003, iar de atunci a făcut parte din echipele naţionale ale României la concursurile internaţionale de la Erfurt (Germania) şi Luxembourg din anii anteriori.

Este multiplu laureată şi medaliată, făcând parte şi din prima echipă românească de la Campionatul European de Catering de la Lyon, din 2009.

Experienţa Milano

17 naţiuni au participat în 2015, la Milano, la Campionatul Mondial organizat de Federaţia Internaţională a Cofetarilor, Ciocolatierilor şi Gelatierilor, cel mai important concurs din lume în acest domeniu. Cornel, Dana, Gabriela şi Adriana, antrenaţi de Carmela Dragomir, alături de un alt maestru din Braşov, şi-au prezentat creaţiile în domeniul torturilor, îngheţatei şi ciocolatei.

„Tema a fost una foarte provocatoare, «Evoluţia tehnologiei». De la balon la rachetă, de la roată până la cibernetică şi de la tăbliţa de lut până la laptop, totul s-a regăsit în sculpturile noastre de ciocolată. Nuca a fost simbolul echipei României în toate cele trei categorii ale concursului, un omagiu pentru similaritatea sa cu creierul uman, izvor şi regulator al evoluţiei tehnologice“, povesteşte Adriana experienţa de la Milano. 

cofetari campina foto arhiva personala

Sculpturile în zahăr şi ciocolată ale românilor, prezentate la Milano FOTO arhive personale

Cei patru cofetari, aflaţi la prima prezenţă la acest concurs, s-au pregătit aproape un an pentru competiţie, perfecţionându-şi în lungi ore arta, tehnica şi celeritatea. „Toate creaţiile aveau ca timp de realizare şapte ore şi jumătate. Am muncit fără oprire, nu am fost nici măcar la toaletă şi nici apă nu am băut. Dar nu ne-am dat seama“, mai spune Adriana.

Cele trei sculpturi în ciocolată ale românilor nu au prins podiumul, japonezii arătându-şi încă o dată lunga tradiţie şi măiestria în această artă. La categoria „torturi“, creaţiile româneşti au primit titlul neoficial de cel mai bun tort din concurs, un mix de mousse de praline, cremă de mango şi fructul pasiunii, nuci caramelizate, totul învelit într-un jeleu de fructe decorat cu o floare din pastă de zahăr, numit „Evening passion“. „Tot ce am prezentat a impresionat, nu a fost o simplă părere, efectiv erau exclamaţii de uimire din partea juriului şi a participanţilor“, spune Cornel Morar.

torturi

Tortul „Evening-passion“, una dintre creaţiile maeştrilor cofetari din Prahova FOTO Arhiva personală

Cotroceniul, în topul listei de clienţi

Reţetele de prăjituri şi torturi produse la Delice Câmpina, mixul şi delicateţea aromelor, dar şi modul de prezentare au câştigat numeroşi clienţi fideli, de la oameni obişnuiţi la vedete. De câţiva ani, tot de la Câmpina sunt furnizate produse de cofetărie pentru evenimente desfăşurate la Cotroceni.

Mai puteţi citi

Pasiunea unui străin îndrăgostit de România: iranianul care creşte animale exotice şi de rasă în Prahova

Afacerea inspirată de o gravă problemă de sănătate: femeia care livrează în toată România diete de slăbit şi detoxifiere

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite