Cum a ajuns Republica de la Ploieşti de râsul lui Caragiale. Adevărata poveste a revoluţiei antimonarhice

Statuia Libertăţii din Ploieşti, singura de acest tip din ţară, inaugurată în 1881 printr-o colectă naţională, din dorinţa liderului liberal I.C. Brătianu

Au trecut 150 de ani de când liberalii radicali au trăit câteva ore iluzia că l-au detronat pe regele Carol I, într-o mişcare conspirativă cunoscută drept Republica de la Ploieşti, care a fost luată în derâdere de marii scriitori ai vremii, precum I.L. Caragiale şi Mihai Eminescu

Este vara anului 1870, mai exact 8 august, şi toate privirile Europei sunt îndreptate către urbea ploieşteană, care freamătă în urma unor evenimente tulburi care-l vizau chiar pe regele Carol I. „Ura! Am scăpat de neamţ“, s-a auzit câteva ore pe străzile oraşului. 

Rămasă în memoria colectivă drept o revoltă eşuată „a unui grup de cheflii“, din cauza condeiului sarcastic al lui I.L. Caragiale, Republica de la Ploieşti ar merita văzută mai degrabă ca o ultimă zvâcnire a liderilor paşoptişti care s-au ridicat împotriva unui monarh cu tendinţe autoritare.

La un secol şi jumătate distanţă de la încercarea liberalilor radicali de a-l înlătura de la putere pe Carol I, în inima Ploieştiului a rămas în picioare simbolul acelei revoluţii – Statuia Libertăţii, primul monument de for public ridicat cu bani din donaţii, în urma unei colecte naţionale.

De ce a eşuat planul liberalilor de a-l înlătura pe Carol I

Statuia Libertăţii de la Ploieşti a fost inaugurată în anul 1881, însă monumentul este dedicat Revoluţiei din 1870. Iniţiativa a aparţinut liderului liberalilor radicali I.C. Brătianu şi fratelui său, Dumitru Brătianu, care şi-au dorit să răsplătească simbolic curajul ploieştenilor care au îndrăznit să lupte pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, imitând, într-un fel, gestul revoluţionarilor francezi din 1789.

Contextul istoric care a provocat mişcarea revoluţionară menită să-l detroneze pe Carol I este explicat de istoricul Dorin Stănescu: „Fenomenul Republica de la Ploieşti este important pentru că marchează izbucnirea unei veritabile revoluţii. La 1870, liberalii roşii – acesta era termenul pentru a desemna o grupare radicală –, conduşi de Ion C. Brătianu şi de C.A. Rosetti, au pus la punct o adevărată revoluţie naţională care avea ca scop înlăturarea de la putere a domnitorului Carol I. Nu ştim exact dacă urma să se proclame republică sau să se aducă un alt domnitor. Cert este că acest plan a avut la bază modelul revoluţiei de la 1848. Liderii de atunci erau aceiaşi cu cei de la 1870. Ei au pus la punct o mişcare care trebuia să izbucnească în mai multe oraşe“.

Planul liberalilor radicali a fost însă abandonat. Motivul? Flerul lui I.C. Brătianu şi al lui C.A. Rosetti, care au realizat consecinţele grave ale unei revoluţii în contextul istoric european al momentului. Franţa şi Prusia erau în război, iar înlăturarea de la tron a unui membru al dinastiei Hohenzollern era riscantă.

Speranţele deşarte ale lui Candiano Popescu

„Revoluţia a fost amânată, numai că, dintr-o dată, a fost declanşată la Ploieşti. Nu a fost neapărat o lipsă de comunicare, ci a fost o interfaţă a ceea ce ar fi putut fi. Ea a izbucnit, totuşi, pentru că ploieştenii jucau un rol aparte în cadrul grupării liberale. La alegerile din 1869 ei fuseseră cei care învinseseră guvernul. Practica electorală era ca guvernul care organiza alegerile să le şi câştige. Ei, la Ploieşti s-a întâmplat exact invers şi asta pentru că gruparea liberalilor roşii era puternică şi influentă. Având acest succes în minte, Candiano Popescu, lider al grupării liberale, a crezut că poate să înfrângă din nou guvernul şi, de ce nu, pe domnitor. Prin declanşarea acestei mişcări gândea că ar putea schimba istoria mare a ţării. Asta s-a întâmplat, de fapt, la Ploieşti. A fost ultima mare încercare de revoluţie din spaţiul românesc din secolul al XIX-lea sau chiar ultimul val al Revoluţiei de la 1848, pentru că liderii sunt aceiaşi. Nu a fost nicidecum o simplă mişcare a unor cheflii, care au decis brusc să facă o revoluţie, aşa cum este prezentată în literatură“, mai explică istoricul.

I.L. Caragiale, la revoltă şi împotriva ei

Cauza principală pentru care acest moment unic în istoria românilor s-a transformat în motiv de zeflemea poate fi atribuită fără doar şi poate lui I.L. Caragiale, el însuşi participant la acest eveniment, dar şi altor scriitori influenţi ai vremii, printre care s-a aflat şi Mihai Eminescu. Subiectul revoluţiei ploieştene îl regăsim descris în detaliu de Caragiale în schiţa „Boborul!“, apărută în 1896, dar şi într-o serie de pamflete publicate în ziarele de atunci.

„Caragiale a participat la revoluţia de la Ploieşti – avea doar 18 ani. Adevărul este că şi scriitorii fac politică. Şi Eminescu s-a pronunţat despre Republica de la Ploieşti, despre Candiano Popescu, despre isprăvile lor, în aceeaşi notă, minimalizând momentul, descris ca o adunătură de beţivani care încearcă să facă o revoluţie. Caragiale povesteşte în «Boborul!» ceas cu ceas ceea ce s-a petrecut atunci la Ploieşti, dar din perspectiva marelui satiric. O pers-pectivă ironică ce convine, să spun aşa, din punct de vedere politic. Există şi dimensiunea cealaltă, care aduce în discuţie o întreagă retorică a gestului revoluţionar şi poate fi urmărită foarte clar în pricipalele ziare ale timpului“, subliniază profesorul şi criticul literar Dan Gulea.

O istorie de un veac şi jumătate, în imagini rare

Temeiul iniţial pentru care Statuia Libertăţii a fost ridicată la Ploieşti s-a pierdut în timp. Deşi a fost martorul transformărilor prin care a trecut oraşul vreme de un veac şi jumătate, monumentul şi însemnătatea lui au fost ingnorate în ultimele decenii de autorităţi. Ca un gest reparator, un grup de oameni de cultură a gândit un proiect editorial unic, prin intermediul căruia ploieştenii au acces acum la istoria scrisă şi în imagini a emblemei Ploieştiului. „Statuia Libertăţii. O istorie republicană ilustrată“, realizată de profesorul şi criticul literar Dan Gulea şi de istoricul Dorin Stănescu, sub egida Societăţii Culturale „Atom“ Ploieşti, este o ediţie aniversară dedicată Ploieştiului şi oamenilor săi.

Dan Gulea (stânga), Alin Tomozei (mijloc) şi Dorin Stănescu, autorii albumului„ Statuia Libertăţii. O istorie republicană ilustrată“, apărută la editura ATOM din Ploieşti

Sunt 200 de pagini de imagini rare, de arhivă, care reflectă transformările prin care a trecut oraşul de la revolta din vara anului 1870 până astăzi. Lucrarea va fi lansată pe 8 august şi va putea fi achiziţionată de pe site-ul librăriilor Cărtureşti. „Am dorit să redăm istoria oraşului tinerei generaţii, să reconciliem cu trecutul, iar proiectele noastre au durată lungă“, afirmă inginerul Alin Tomozei, preşedintele Societăţii Culturale „Atom“.

„S-a descoperit Statuia Madamei Grigorescu, ridicată în onoarea efemerei republice“

Cum era şi firesc într-o perioadă în care presa românească era bine închegată, evenimentele de la Ploieşti din vara anului 1870, dar şi momentul inaugurării cu fast a Statuii Libertăţii nu aveau cum să scape ochilor critici ai ziariştilor în vogă de atunci.

Mihai Eminescu scria în „Timpul“, chiar în ziua inaugurării, pe 21 iunie, un comentariu ironic la adresa grijilor patrioţilor de la Ploieşti, insistând acid şi în alte articole pe înlăturarea pentru „câteva ceasuri“ a monarhiei. Inclusiv „erijarea“ Statuii Libertăţii a fost sursă de persiflare pentru Eminescu – şi avea de ce. În epocă, statuia a fost în mijlocul unor scandaluri cu iz monden prin cafenelele şi mahalalele Ploieştiului. Chipul femeii sculptate semăna izbitor cu soţia primarului Ploieştiului, C.T. Grigorescu. Aşa se face că monumentul a căpătat o poreclă asimilată imediat de marele public: „Madame Grigorescu“. Supranumele este folosit adesea de Eminescu în scrierile lui cu referire la revoluţionarii de la Ploieşti.

„Duminecă s-a descoperit la Ploieşti Statuia Madamei Grigorescu (aşa-i zic ploieştenii Statuii Libertăţii, ridicată în onoarea efemerei republice de la 1869-1870). «L’Independence» află că se făcuseră mari preparative pentru a primi pe Rabin, pe d. D. Brătianu şi – tres faciunt collegium – pe d. Urechia. Garda naţională până la statuă. Însă înaltele personaje nevenind, garda s-a întors singură şi desilusionată împrejurul Mme Grigorescu“, este o ştire din ziarul „Timpul“, ediţia din 24 iunie 1881, atribuită lui Mihai Eminescu.

Eşecul unei inaugurări cu fast

Articolul face referire la un episod extrem de jenant. De la festivităţile de inaugurare au lipsit cele mai importante figuri politice ale epocii, astfel că tot fastul a părut exagerat. Nici liderii liberali şi nici regele Carol I nu au onorat invitaţia. „De eveniment s-a ocupat un comitet de organizare condus de primarul C.T. Grigorescu, unul dintre participanţii la luptele anilor 1869-1870, care acum erau, iată, eternizaţi prin intermediul operei de artă denumită atât de frumos, dar deopotrivă de pompos şi exagerat, Statuia Libertăţii. 

Statuia a fost inaugurată, aşa cum se cuvine în astfel de împrejurări, fastuos: sobor de preoţi, oficialităţi guvernamentale, notabilităţi locale şi mult «bobor». Au lipsit însă din cadru figura liderului ploieştean al anilor ’69-’70, Alexandru Candiano Popescu, liderii liberali – Brătienii şi Rosetti – şi, desigur, «duşmanul libertăţii şi drepturilor cetăţeneşti» – regele Carol I“, se arată în albumul „Statuia Libertăţii. O istorie republicană ilustrată“.

Marianne republicaine de România

Ignorând gura lumii, Statuia Libertăţii de la Ploieşti era o reprezentare a celebrei Marianne republicaine, simbolul francez al libertăţii şi democraţiei, al republicii. Cu o înălţime de aproape patru metri, statuia întruchipează un personaj feminin, în veşminte de inspiraţie antică, purtând pe cap o bonetă frigiană. Într-o mână poartă o suliţă, iar în cealaltă o tabula anasta pe care stă scris: „Constituţiunea şi legea electorală“.

Ideea ridicării monumentului a aparţinut liberalului Dumitru Brătianu. Acesta a iniţiat o subscripţie publică naţională prin care ţara întreagă să contribuie la costul necesar realizării operei. Comandată în Franţa şi executată din bronz la atelierele pariziene, statuia a ajuns la Ploieşti în 1876. Inaugurarea ei a fost amânată din cauza războiului ruso-turc şi intrării României în acest conflict. Aşa se explică de ce a fost nevoie să treacă un deceniu de la evenimentul căruia îi este dedicată până să fie inaugurată.

Imagine surprinsă în timpul Revoliţiei din 1989, când tinerii din Ploieşti s-au strâns în jurul Statuii Libertăţii. Se vede clar că suliţa din mâna statuii lipseşte. A reapărut utlerior, cu un steatul României cu stema decupată, în vârf 

„În cele din urmă, a sosit timpul ca Statuia să fie amplasată în Piaţa Unirii din centrul oraşului şi se preconizează că odată cu finalizarea bulevardului aceasta va putea fi vizibilă chiar de pe peroanele gării oraşului. Procesul complex al amplasării a fost dat în grija arhitectului Toma. N. Socolescu. Acesta a proiectat un soclu de 4 metri înălţime, din marmură adusă de la Proviţa, pe care s-a montat statuia. Pe cele patru laturi ale soclului au fost amplasate tăbliţe din bronz. Pe latura de sud s-a scris: «Cetăţenilor Ploieşteni, apărătorii libertăţilor publice. România recunoscătoare»; pe latura de vest: «Monument ridicat prin subscripţie naţională»; pe latura din nord: «Anul 1881 Iuniu 11»; iar pe latura de est a fost inscripţionat: «Anul 1869 Martie 26»“, se arată în albumul dedicat Statuii Libertăţii.

SURSA FOTO: Arhiva Societăţii Culturale ATOM Ploieşti

Citeşte şi: 

Crima care a şocat România comunistă. Moartea directorului celei mai mari fabrici autohtone de utilaj petrolier, un mister nedesluşit oficial de 53 de ani

 Faţa uitată a „Republicii de la Ploieşti“. Cum relata presa vremii momentul dezvelirii Statuii Libertăţii:„...fu iluminaţiune“