Criză de bani la Primăria Ploieşti. O parte dintre persoanele cu handicap nu şi-au primit indemnizaţiile pentru luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de persoane din Ploieşti cu probleme grave de sănătate care aşteptau să primească indemnizaţia de handicap aferentă lunii august au rămas fără bani. Indemnizaţiile ar fi trebuit plătite până la data de 20 ale lunii, aşa cum s-a întâmplat până acum.

S-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de lichidităţi anunţată de Primăria Ploieşti, forul care asigură bugetul integral pentru Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC).

Dan Dinu, directorul ASSC, susţine că în Ploieşti sunt înregistrate 1800 de persoane cu handicap, iar pentru plata indemnizaţiilor acestora este nevoie de aproape un milion şi jumătate de lei în fiecare lună.

Deocamdată au fost viraţi banii doar pentru persoanele cu handicap care au optat să primească indemnizaţia prin cont bancar.

”Eu n-aş putea să spun că este o întârziere. Sunt drepturile aferente lunii august plătite în luna septembrie. Nicăieri nu scrie că trebuie plătite până la o anumită dată în mod excepţional. Aş vrea să ţineţi cont şi de anumite lucruri. Avem în total aproape 1800 de indemnizaţii de plătit. S-au făcut nişte plăţi parţiale pentru persoanele care îşi ridică drepturile prin cont bancar. 1003 persoane, din cei 1800, au optat să primească banii prin mandat poştal. Asta necesită o procedură un pic mai complicată”, a declarat Dan Dinu, directorul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti.

Directorul ASSC a precizat că pentru cei care primesc indemnizaţiile de handicap prin mandat poştal, administraţia locală promite că va face plăţile până la finalul lunii septembrie, în funcţie de încasările primăriei.

Dan Dinu a adăugat că primarul Municipiului Ploieşti a decis ca, în cazul în care situaţia cu lipsa de lichidităţi se va repeta şi luna următoare, în ocombrie vor avea prioritate la plată persoanele cu handicap care primesc banii prin poştă.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite