Copil de 15 ani, înecat într-o balastieră. Medicii încearcă să-l salveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul ar fi intrat în apă să se scalde, chiar dacă nu ştia să înoate
Copilul ar fi intrat în apă să se scalde, chiar dacă nu ştia să înoate

Pompierii militari din Prahova au fost solicitaţi, joi 20 iunie, în comuna Tinosu pentru a salva viaţa unui copil căzut într-o balastieră. Băiatul este inconştient, iar paramedicii SMURD fac manevre de resuscitare.

UPDATE ORA 16.30 Copilul prezintă semne vitale, astfel că echipajul SMURD a decis să-l transporte la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti.

Ştirea iniţială

.........................................................

Accidentul s-a petrecut joi în jurul orelor 16.00, într-o balastieră din satul Pisculeşti, comuna Tinosu. Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, localnicii au reuşit să scoată din apă copilul, care se afla în stare de inconştienţă.

Cel mai probabil băiiatul a intrat în apă să se scalde şi a scăpat într-o zonă mai adâncă.

Potrivit aceleiaşi surse, copilul este în stop cardio respirator, iar medicii fac menevre de resuscitare.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite